MIHAI GRIGORE a scris:
Faceti o cerere scrisa atat la sediul la care ati depus diploma si trimiteti o socitare prin recomandata la sediul central al universitatii. Sunt obligati sa v-o restituie !
Bună ziua,
Avînd nevoie de diploma de bacalaureat în original (pentru o traducere legalizată) am făcut exact așa, am mers cu o cerere la secretariatul facultății și nici nu a mai fost nevoie să o depun – mi s-a dat diploma cu titlul de împrumut, în schimbul cărții de identitate. (Îmi trebuia pentru niște traduceri legalizate.)
Întrebarea mea – cu privire la afirmația domnului Mihai Grigore – este dacă există un temei legal pe care să mă pot bizui cînd va trebui să repet această procedură. În vară, imediat după examenul de licență, voi avea nevoie de diploma de bacalaureat în original, eliberată
definitiv. În cele 6-12 luni de care va fi nevoie pentru eliberarea diplomei de licență nu au decît să păstreze o copie legalizată (pe care am pregătit-o deja) după diploma de bacalaureat.
Totuși, dacă mă refuză (în ideea că „procedura licența” nu e încă definitivă, din moment ce se spune peste tot foarte clar că dosarul de înscriere în examenul de licență trebuie să includă diploma de bacalaureat în original), pot să invoc vreun temei legal (înafară de simpla afirmație «Este un act original, este actul meu și nu aveți dreptul să îl rețineți» ) – adică un număr de lege, o hotărîre – prin care să îi determin să îmi elibereze diploma în original fără să îmi sechestreze cartea de identitate?
Motivul e cît se poate de simplu: va trebui să plec, cu carte de identitate și cu diplomă în original cu tot, în altă țară, ca să mă apuc acolo de alte studii. Dacă nu am cartea de identitate, nu am ce căuta pe aeroport, iar dacă nu am diploma în original (plus traduceri legalizate și cîte și mai cîte) nu mă pot înscrie administrativ la facultatea respectivă.
Vă doresc o zi bună.