Activitate ermetic

@trope_doi

@amb35 a scris: IN seara aceasta, vecinul in cauza mi-a spus pe un ton amenintator ca "o sa luam masuri drastice !". Iar eu l-am intrebat "ce inseamna masuri drastice". La care raspunsul a fost "Chemarea in instanta si sa nu se ajunga si la altele".

Asa cum a afirmat "iulia." in lipsa unor alte afirmatii expresia "sa nu se ajunga la altele" trebuie interpretata in sensul cel mai "favorabil ordinii sociale" deoarece este binecunoscut principiul de drept civil / penal conform caruia buna credinta / nevinovatia se prezuma. Deoarece el acuza "amb32" trebuie sa dovedeasca fara putinta de tagada ca ceea ce vroia vecinul sa spuna are un caracter injust si deci se situeaza in sfera ilicitului.

Ideea de ton amenintator presupune o apreciere subiectiva in absenta unor fapte concrete deci putem sa nu o luam in seama.

La categoria "la altele" am putea trece executarea silita care este perfect justificata in situatia de fata si nu reprezinta o amenintare in sens ilicit.

In alta ordine de idei neplata datoriilor la asociatie nu poate fi justificata in sens juridic pe principiul "oricui i se poate intampla". Aceasta produce prejudicii asociatiei si deci proprietarilor isasi. Proprietarii astfel au calitatea necesara de a face observatie in limitele ordinii sociale oricariu datornic pentru ca sunt direct afectati de comportamentul acestuia. Criza nu este o justificare pentru aceasta. Pe principiul acesta de maine am putea incerca sa nu mai platim nimic ca doar ... e criza. Dealtfel, pentru recuperarea prejudiciului, orice proprietar il poate actiona in justitie pe datornic daca asociatia nu o face deoarece are un interes direct in aceasta. Mai adaug aici si dreptul la libera exprimare in baza cariua vecinul poate sa spuna ce doreste el in limitele presupuse de acest drept fundamental.

Sa sfatuiesti pe cineva sa faca o plangere penala cuiva vadit nejustificata doar asa ca sa-l puna la punct este echivalent cu a-l instiga la comiterea unei infractiuni deoarece acest tip de comportament este fapta penala incriminata de de Codul Penla la art. 259 "Denuntare calomnioasa" citez "1. invinuirea mincnoasa facura prin denunt sau plangere , cu privire la saarsirea unei infractiuni de catre o persoana, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani".

@cermak gruianu
Nu fac absolut nici o confuzie. Eu am inteles exact la ce v-ati referit dumneavoastra. Personal am facut referire la art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) cu denumirea marginala "Dreptul la respectarea vietii private si de familie" deoarece acesta era incident in cauzele la care ati facut referire. Am fost destul de clar in exprimare si nu am lasat loc de dubiu alaturand in exprimare expresia "Conventie" de prescurtarea CEDO. Atunci cand m-am referit la o alta conventie am precizat "Conventia de la Haga" la care dealtfel face referire si Curtea (CEDO) in hotararile celor doua cauze.

In problema semnalata de dumneavoastra privind discriminarea regret dar nu va pot da dreptate. In topicul cu custodia comuna am pus corect problema discriminarii deoarece persoanele respective se afla in aceeasi situatie juridica. Adica parinti ai unor copii in afara casatoriei, indiferent ca sunt de la inceput in afara casatoriei sau in urma divortului. Nu conteaza cum au ajuns in acea situatie juridica. Conventia (CEDO) in ansamblul ei nu apara decat drepturi actuale deci nici trecute nici viitoare de aceea nu se ia in calcul decat situatia juridica prezenta cand se discuta de discriminare. V-am zis conceptul de discriminare este unul complex si comparatia dintre cele doua subiecte exemplificate de dumneavoastra demonstreaza asta.

Mergand mai departe cred ca abordarea dumneavoastra este gresita in privinta prerogativelor parintilor in urma stabiliri incredintari. Astfel parintele caruia i s-a incredintat copilul este unicul abilitat de lege sa decida pentru minor inclusiv in ce priveste chestiunile enumerate de dumneavoastra: "religia, disciplina, cheltuielile necesare pentru copil, vacantele, educatia si cazurile de urgenta". Evident are si obligatii corelative. Celalat parinte in baza art. 8 CEDO pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu minorul si de a veghea la cresterea si educatia acestuia rolul sau fiind unul subsidiar. El are rolul de a supraveghea evolutia copilului sau fara sa poata interveni in procesul de luare a deciziilor. Oportunitatea unor masuri este de asemenea in sarcina parintelui caruia i-a fost incredintat minorul celalat parinte neputand pune in discutie acest aspect. Daca deciziile s-ar lua in comun am fi in prezenta custodiei comune.

In privinta ultimei probleme a exercitarii dreptului la vizita va atrag atentia ca instanta nu are puteri absolute nefiind in masura sa dispuna solutii in baza propriei constiinte decat in cazurile strict stabilite de lege. In rest ea are rolul de a stabili situatia juridica in care se afla partile si sa dispuna masurile stabilite de lege pentru aceasta. Constiinta judecatorului nu are dreptul sa inlature de la aplicare o dispozitie legala cu atat mai putin sa dispuna restrictii ale exercitiului unor drepturi fundamentale peste limitele trasate de jurisprudenta CEDO.

Oricum esenta problemei este ca atat timp cat parintele cu drept de vizitare are posibilitatea sa-si exercite aceste drepturi nu suntem in prezenta unor restrangeri ale exercitiului acestora. Dificultatea mai mica sau mai mare a exercitiului drepturilor respective nu este considerata de CEDO o restrangere in sine. Oricum Curtea (CEDO) s-a pronuntat in problema asta asa cum sustin si eu.

Trebuie sa va atentionez ca toate dispozitiile legale inclusiv cele citate de dumneavoastra din legea 272/2004 nu trebuie privite disparat si unilateral ci trebuie luate in considerare in contextul intregului sistem normativ mai ales privind drepturile fundamentale ce au forta juridica superioara. O dispozitie legala nu este motiv pentru a aduce atingere altor drepturi ci trebuie echilibrata in aplicare cu altele, altfel suntem in prezenta abuzului de drept. Evident ierarhia normativa este si ea un factor important.

Nici macar interesul superior al copilului nu este un motiv pentru a aduce atingere unor drepturi, mai ales unor drepturi fundamentale. Notiunea de "superior" sau "prioritar" nu se refera la posibilitatea de a inlatura alte drepturi sau de a le stirbi ci ea se refera la modul de punere in echilibru a interesului superior al copilului raportat la drepturile altora. CEDO a dezvoltat in acest sens asa numitul test de proportionalitate. Deci proportia este cea care face diferenta aici si nu posibiliatea stirbirii unor drepturi in urmarirea unui scop nobil.

Ca sa exemplific se considera proportional cu scopul urmarit ca parintele ce a primit incredintarea sa comunice adresa de domiciliu, sa-si modifice programul curent asteptandu-l pe celalalt parinte pentru a se intalni cu minorul in termenii stabiliti prin programul de vizitare, sa nu plece cu copilul atunci cand celalt parinte are stabilit programul de vizitare, sa procure actele necesare minorului pentru ca acesta sa poata fi dus in vacante in tara de resedinta a celuilalt. Nu se considera proportionale masuri care obliga parintele ce poseda incredintarea sa vina in tara la datele stabilite in hotararea judecatoreasca pentru vizitare sau preluare a copilului, sa permita vizite in mod nelimitat chiar daca vreo instanta (prin absurd) ar incuvinta acest lucru, sa plateasca drumul celuilat parinte, sa nu aiba voie sa iasa din tara cu minorul, etc. Jurisprudenta CEDO confirma cele sustinute de mine.

@andreea737
Incredintarea partajata in timp din dreptul fracez permite parintilor sa-si exercite pe rand autoritatea parinteasca pe perioade de timp stabilite de judecator timp in care celalalt parinte pastreaza dreptul de vizita.

@cermak gruianu

Hai sa nu incercam s-o dam cotita. Ati sugerat in mod neechivoc ca parintele care a primit incredintarea si care se stabileste cu copilul in strainatate trebuie sa aduca copilul in tara ca celalalt parinte sa-si poata exercita dreptul la vizita (contacte personale cu minorul).

Trebuie s-o spunem raspicat ca CEDO nu pune o astfel de obligatie in sarcina parintelui ce a primit incredintarea indiferent de modul in care a fost dispus programul de vizitare in hotararea judecatoreasca de incredintare. Nici o alta conventie internationala nu sustine aceasta afirmatie nici prin text nici prin punerea sa in aplicare. O astfel de obligatie reglementata de o lege nationala sau o hotarare judecatoreasca ar aduce atingere dreptului parintelui care a primit incredintarea, la viata privata si de familie tulburand nepermis de mult viata acestuia si ar constitui o ingradire deasemenea nepermisa a dreptului la libertatea de miscare si a libertatii persoanei.

Sa nu uitam ca drepturile si libertatile fundamentale trebuie sa se afle intr-un permanent echilibru. Nu este permis ca in apararea drepturilor fundamentale ale unuia sa aducem atingere drepturilor altuia. Chiar daca scopul este nobil. Apoi relatia parintilor cu copilul lor este o problema de drept privat unde statul si organizatiile internationale au capacitatea sa intervina doar in subsidiar pentru a corecta eventualele incalcari de substanta ale drepturilor celor implicati.

Conventia (CEDO) prin art. 8 nu garanteaza particularilor exercitarea plenara a drepturilor lor parintesti pentru ca ei singuri s-au pus in situatia aceasta prin divort. Insa protejeza drepturile lor intr-o limita minimala pentru a nu se aduce o atingere substantiala a acestor drepturi in sensul pericolului de a fi suprimate.

Apoi mai exista o problema, persoana ce primeste un drept, ma refer aici la cel de vizita si contacte personale cu minorul, are obligatia de a face eforturile necesare pentru a si-l exercita. Ceilalti, statul, tertii si chiar parintele care a primit incredintarea au doar obligatia corelativa de a nu tulbura exercitarea acestui drept intr-o masura minimala fara a fi obligati sa "se puna la dispozitia" titularului dreptului de vizita. Parintele ce are incredintarea trebuie doar sa faca posibila exercitarea dreptului de vizita si contacte personale.

Astfel parintele celalalt trebuie sa se deplaseze in strainatate, sa-si plateasca transportul indiferent cat este acesta, sa se cazeze, etc.

A-ti amintit de cazul in care parintele cu drept de vizitare primeste dreptul de a petrece o parte din vacanta cu minorul la domiciliul sau. Nu este nimeni obligat sa-i aduca copilul acasa la el. El trebuie sa ia masurile necesare pentru a realiza acest lucru. Se deplaseaza el in strainatate, ia copilul de la domiciliul sau de acolo si apoi il aduce inapoi. Mai mult conventiile internationale specializate si jurisprudenta CEDO il obliga ca, la nevoie, sa constituie si garantiile necesare pentru a exista siguranta ca-l si returneaza. Iar daca nu o face suntem in prezenta unui act de rapire internationala cum s-a intamplat in cele doua cauze citate de dumneavoastra, bine in alte conditii. Mai mult autoritatile din cele doua tari trebuiesc informate de acest lucru.

Repet, nu trebuie sa uitam nici un moment ca problematica aceasta este una apartinand dreptului privat in care statul si organizatiile internationale au un rol subsidiar, ele neputand suplini lipsa intelegerii dintre parti prin ingradirea libertatilor acestora ci oferind doar minime garanatii pentru ca particularii intre ei sa nu-si suprime drepturile.

Cauzele date de dumneavoastra nu sustineau afirmatiile dumneavoastra de aceea am si prezentat un pic continutul lor.

Pentru a incheia va raspund si in problema discriminarii. Ideea aceasta nu este noua ea fiind asa cum am observat principalul argument furnizat de cei ce sustin ideea dumneavoastra. Discriminarea ca idee este un concept extrem de complex care de multe ori prin simplificare este aplicat la modul mecanic. Imediat cum avem impresia ca se aplica un tratament diferentiat invocam discriminarea.

In cazul incredintarii vorbim e o cauza naturala a diferentierii dintre cei doi parinti intrucat nemaiexistand intelegere intre parteneri trebuie transata problema incredintarii copilului. Nu poti pune doua persoane aflate intr-un dezacord cronic sa ia decizii pentru copilul lor in stare de perfecta egalitate juridica. Atunci cuiva trebuie sa-i fie incredintat copilul si deci sa exercite unilateral drepturile parintesti. Sigur de la aceasta exista fel si fel de variante care mai imbunatatesc radicalitatea masurii cum ar fi incredintarea partajata in timp din dreptul francez, dar nu am sa abordez subiectul acesta, ceea ce afirm putand fi aplicat mutatis-mutandis. Pe scurt si pe sleau nu-i nimeni de vina ca cei doi nu se mai inteleg si nici nu pot invoca discriminarea aparuta din aceasta sursa.

Astfel intre cele doua persoane exista o diferenta naturala, obiectiva de statut juridic. Unul primeste incredintarea si dreptul de a exercita plenar drepturile parintesti, iar celalalt dreptul de a mentine contacte personale cu minorul si de a veghea la buna educare si crestere a acestuia. Este normal sa fie tratati diferit deoarece sunt in situatii juridice diferite fiind titulari ai unor drepturi cu continut diferit. Concluzia: nu este discriminare.

@cermak gruianu
Daca tatal obtine program de vizitare a minorului si mama care a primit incredintarea copilului paraseste tara pentru a se stabili in alta tara NU are obligatia sa aduca minorul in tara pentru ca tatal sa-si exercite dreptul de vizitare. Are doar obligatia sa faciliteze acest lucru mai ales prin comunicarea noii adrese de domiciliu a minorului si prin a crea conditiile de exercitare a vizitei ex: spatiu necesar acestui lucru, sa astepte sosirea anuntata a tatalui, etc.

Conventiile internationale nici ele nu obliga parintele care a primit incredintarea in acest sens si nici jurisprudenta CEDO in aplicarea art. 8 cin Conventie.

In cazul Ignaccolo -Zenide v. Romania, 2000 este vorba de o cauza cu elemente de extraneitate in care instantele romanesti nu au repectat puterea lucrului judecat al unor hotarari judecatoresti de incredintare emise de instante din Franta si SUA si Conventia de la Haga, persoana sustragandu-se de la aplicarea acestora fugind cu copii in Romania. Este vorba deci de o rapire internationala de copii.

Cazul Monroy v. Romania si Ungaria, 2005 este una deasemenea cu elemente de extraneitate in care este vorba de o rapire internationala de copii in care instantele romanesti au data o hotarare avand la baza acest fapt ilegal de drept international si au refuzat sa o inlature de la aplicare prin aplicarea Conventiei de la Haga.

Deci exemplele date de dumneavoastra nu demonstreaza cele afirmate vizand alte aspecte ale acestei problematici mai precis rapirea internationala de copii. Parintele caruia i s-a incredintat minorul nu este obligati sa aduca copilul pentru exercitarea dreptului la vizita ci doar sa nu impiedice acest lucru si sa-l faciliteze intr-o masura rezonabila. Parintele cu drept de vizita are datoria de a face toate eforturile, inclusiv prin a se deplasa in strainatate la noul domiciliu al copilului, pentru a-si fructifica acest drept.

Ar fi bine sa nu mai dezinformam persoanele ce solicita sfaturi aici chiar daca noi nu suntem de acord in mod intim cu reglementarile in vigoare inclusiv cu cele internationale.

@gabriel teodorescu
Fara sa am nici cea mai mica intentie de a va jigni trebuie sa afirm ca ideea de a desfiinta CCR-ul este o nastrusnicie. Iar ideea de a pasa competentele ei ICCJ este o prostie si mai mare. A ca CCR-ul nu functioneaza asa cum ar trebui asta este adevarat, dar marii vinovati ai acestei stari de fapt suntem noi ... romanii.

Sa ma explic, foarte simplist vorbind CCR-ul are cam 2 roluri mari si late: sa vegheze la respecatrea drepturilor fundamentale ale omului asa cum sunt ele stipulate in Constitutie prin punerea de acord a legilor cu acestea si sa vegheze la buna functionare a institutiilor statului in principal impiedicandu-le pe acestea sa-si depaseasca competentele incalcand principiul separatiei puterilor in stat. ICCJ reprezinta varful de lance al uneia din cele 3 puteri. Ori daca ea primeste competentele curtii se va verifica pe sine insasi ceea ce este inacceptabil. Deci de aia avem nevoie de CCR si nu putem trece competantele ei ICCJ.

CCR-ul va fi mereu un organism cu o componenta politica pentru ca puterea la varf nu poate fi decat politica. Problema este ca noi romanii prin votul nostru am permis ca echilibrul politic din cadrul CCR sa se incline in favoarea puterii actuale. Asadar nu vad de ce ne plangem. Sigur competenta juridica ar trebui sa primeze. Dar la acest aspect tot noi romanii suntem vinovati prin modul in care ii privim in general pe judecatori. Nu avem respect pentru demnitatea functiei respective si am halit gogoasa cu salariile nesimtite, ca si-au votat salarii nesimtite si multe altele. Oricum imediat ce un judecator decide impotriva noastra intr-un proces il consideram corupt. Deci primim exact ceea ce meritam. As continua dar cred ca s-a inteles ce vreau sa zic.

In problema neconstitutionalitatii taierii salariilor bugetarilor si pensiilor trebuie sa afirm clar ca situatia juridica a celor 2 taieri este complet diferita.

In cazul pensiilor este clar ca avem de-a face cu un bun protejat de art 44 din Constitutie si de art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie (P1-1 CEDO) deoarece pensia recunoscuta prin decizii administrative are un caracter definitiv si se bazeaza pe contributia persoanei la fondul de pensii din trecut. Deci o taiere ar avea caracter retroactiv. Sigur prezint problema la modul simplist pentru ca aici nu exista spatiul necesar.

In cazul salariilor bugetarilor caracterul definitiv nu exista pentru ca de exemplu bugetarul poate fi disponibilizat prin reorganizarea autoritatii din care face parte pierzandu-si drepturile salariale in mod legal fara incalcarea art 44 din Constitutie sau P1-1 CEDO. Apoi dreptul la salariu nu e sustinut de vreo contributie anterioara ci de munca prestata in prezent. Deci o taiere nu are caracter retroactiv. Nu zic ca nu putem discuta despre constitutionalitatea masurii diminuarii cu 25% dar situatia nu este asa clara ca in cazul pensiilor. Nici Curtea (CEDO) nu are un punct de vedere unitar si constant in aceasta problema recunoscand calitatea de bun al drepturilor salariale si intangibilitatea acestora doar in anumite situatii care nu sunt similare acesteia in care ne aflam. Aici chiar putem consuma multa cerneala dar ma limitez la consideratiile acestea.

Apoi haideti sa nu mai incercam sa smulgem institutii din sisteme de drept radical diferite de al nostru si sa le transplantam aiurea la noi ca nu vom rezolva problema ci o vom agrava. Sistemul judiciar din SUA nu seamana cu cel european-continental si nu e compatibil deci nici cu al nostru. A prelua idei de acolo fara a le adapta este chiar mai nociv decat a desfinta CCR-ul fara sa punem nimic in loc.

Consider ca inainte sa venim cu vreo idee reformatoare de genul celei care a fost pusa in discutie ar trebui sa scormonim mai inainte in istorie, in doctrina juridica si sa facem apel un pic la dreptul constitutional comparat. Nici un sistem juridic nu e perfect la nimeni nicaieri iar functionarea lui se bazeaza in printre altele pe atitudinea respectivului popor fata de el.

@custodie.comuna
Nu ma mai contrazic cu dumneavoastra. Eu personal mi-am expus punctul de vedere. Art 42 al. final include o clauza de drogare de la al. 1 asa cum am sustinut in anumite conditii restrictive. Intelegerea parintilor referitoare la incredintare include si posibilitatea de incredintare a ambilor parinti. In plus am adus argumentul constitutional art. 16 al. (1) ce nu permite ca parintele divortat sa fie tratat diferit fata de parintele necasatorit. Art. 42 al. (1) nu prevede expres interzicerea incredintarii ambilor parinti ci formuleaza o prezumtie a dezacordului dintre parinti. In absenta unei prevederi exprese gen "nu este permisa incredintarea ambilor parinti" si in baza principiului constitutional al nondiscriminarii sustin ca institutia custodiei comune exista in forma sustinuta de mine. Nu voi mai reveni asupra sustinerilor mele pentru ca ma repet.

Pai da si dezacordul parintilor ce genereaza blocaje decizionale in privinta unor probleme importatente din sfera cresterii copiilor nu reprezinta motive intemeiate? Sigur unul din parinti trebuie sa deschida actiune privind incredintarea exclusiva. Daca unul zice hais si unul cea in mod sistematic practic nimeni nu mai exercita autoritatea parinteasca. Deci avem motive intemeiate. Si pe acest subiect consider ca mi-am spus opinia asa ca ma abtin de la a mai polemiza in sensul asta. Oricum custodia comuna fortata asa cum o avansati este un nonsens.

@custodie.comuna
"Ce rost mai are apelul la justitie?" E foarte simplu din acelasi motiv pentru care cineva doreste sa se casatoreasca, ca doar care e diferenta relativ la starea de concubinaj? Motivul este acela ca actul repectiv, certificatul de casatorie sau hotararea jud. produc efecte juridice. Exista situatii in care nu-ti poti exercita ca parinte autoritatea, iar actele pe care le inchei in considerararea acestei calitati sunt lovite de nulitate absoluta. As putea sa insir aici un pomelnic intreg.

Ati afirmat "instanta ... ia act de tranzactie doar in ceea ce priveste programul de vizitare/ relatii personale pentru celalalt parinte". Unde scrie asa ceva in Codul Familiei. Va raspund prin adagiul latin: "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem). Legea nu interzice explicit. Dar face o prezumtie ca daca exista divort nu exista intelegere. Daca parintii isi exprima acordul printr-o intelegere se inlatura aceasta prezumtie. Parintii nu cer asa ceva iar atunci judecatorul nu se poate pronunta pe ceva ce nu s-a cerut.

Exemplul clasic pentru custodie comuna este Franta. Nici in Franta nu exista custodie comuna fortata asa cum incercati sa sustineti. In urma divortului, implicit autoritatea parinteasca este comuna, asa cum prevede si Noul Cod Civil Roman. Daca parintii nu se inteleg si ajung in fata instantei atunci instanta va hotara cui anume va fi incredintat, tot ca si in Noul Cod Civil Roman. Mai exista o solutie pe care o poate dispune Judecatorul de Afaceri Familiale in caz de dezacord si anume partajarea in timp a autoritatii parentale. Parintii isi exercita alternativ autoritatea parinteasca in mod exclusiv pe o perioada determinata celalalt parinte avand dreptul la program de vizitare. Nici vorba de custodie comuna fortata in forma pe care o sustineti. A se vedea Codul Civil Francez Cartea 1 Titlul IX Sectiunea 1 Pragraful 2 "De l'exercise de l'autorite parentalepar les parents separes" si Paragraful 3 "De l'intervention du juge aux affaires familiales".

Orice confict in societate se regleaza de catre justitie deci e normal ca in caz de neintelegeri in timpul casatoriei parintii sa poata apela la justitie. Si in afara casatoriei exista aceasta posibilitate pentru parintii necasatoriti relativ la copii din afara casatoriei. Daca parintii nu cer incredintarea, instanta e obligata sa se pronunte pe ce s-a cerut nu poate transa problema cum ii convine. Deci posibilitatea oricum exista. Nu inteleg care e relevanta pentru subiectul nostru.

In privinta incredintarii instanta nu poate retine culpa vreunui parinte decat in ce priveste strict interesele copilului si si aici limitat (nu intru in amanunte). Nu se tine cont de atitudinea parintilor unul fata de celalat. Pentru incredintare acest lucru este irelevant. Neintelegerile dintre ei sunt treaba lor atat timp cat nu afecteaza ordinea publica. Ar fi absurd sa sanctionam unul dintre parinti ca nu se poarta bine cu celalalt ca doar de aia au si divortat.

@trope_doi
In opinia mea este utopic sa crezi ca poate functiona efectiv exercitarea drepturilor parintesti in comun la modul fortat. Domiciliul copilului se va muta la judecatorie in cel mai bun caz daca nu cumva la sectia de politie.

Am o problema cu propozitia asta "Practic, ii va obliga sa se inteleaga…" Intelegerea presupune acord daca ma obligi nu mai exista acord. Afirmatia dumneavoastra este un nonsens.

Am zis eu ca ar trebui incredintat copilul memei? Despre asta discutam?

Vai vai ... si ce ma bucurasem de aplauzele dumneavoastra. Sa stiti ca tanjesc dupa ele si acum. Va rog aplaudati-ma, cersesc asta in genunchi!!!

Sa inteleg ca numai cei ce gandesc ca dumneavoastra vad lucrurile clar. Ceilalti sunt "unilaterali", adica, citesc eu, marginiti. Plus ca o femeie care-si creste singura copilul inteleg de la dumneavoastra ca nu poate avea opinii ca toti ceilalti sau, si mai putin probabil, de calibru egal cu stralucirile dumneavoastra intelectuale. Ea nu poate avea decat o "atitudine radicala si ... de prost gust". Va rog mai impartasiti-ne din elocinta dumneavoastra fluorescenta.

Oricum vad ca acceptati totusi ca este o diferenta intre femeia care alapteaza si barbat. Banuiesc ca doar pe considerentul ca ea este o "vacuta utila" cu un rol auxiliar in furnizarea unei progenituri, ce ar duce numele ilustrului mascul mai departe.

As putea continua cu firul logic dar cred ca pot pune si eu o concluzie si fara sa mai fac risipa de rationamente.

Aveti conceptii de ev mediu timpuriu si nu aveti nici cea mai vaga idee despre ce inseamna discriminarea si care este continutul acestei notiuni. Va recomand sa studiati un pic jurisprudenta CEDO in materie. E foarte simplu sa ne expunem prejudecatile pe net cu pretentia ca emitem adevaruri imuabile, mai greu e sa citim ce au scris altii care au in spate o pregatire juridica ampla, sau si aia sunt "unilaterali" pentru ca nu impartasesc aceleasi opinii cu dumneavoastra.

De ce e absurd sa fi impotriva incredintarii comune fortate. Este utopic sa crezi ca drepturile parintesti se pot exercita efectiv in comun daca nu exista acord intre parinti. Este un nonsens. E clar ca la prima decizie pe care trebuie s-o ia in comun asupra cresterii copilului vor ajunge in instanta. Exercitarea in comun a drepturilor parintesti presupune in mod necesar acord altfel e "teatru de razboi". O astfel de situatie nu ar fi in interesul superior al copilului. El insusi ar fi "poligonul de trageri" al parintilor.

Haideti s-o luam logic. Sunteti de acord ca parintii necasatoriti isi exercita drepturile parintesti in comun asupra minorilor lor? In caz ca "da" nu ar fi discriminatoriu ca parintii divortati sa nu aiba aceasta posibilitate? Nu ar fi o incalcare a art. 16 al (1) din Constitutie? Pe de alta parte art. 42 al. final Cod Fam lasa posibilitatea parintilor sa se invoiasca asupra incredintarii copiilor? Sigur incuvintarea instantei este o conditie suplimentara. Deci, exista vreun impediment juridic ca, daca parinti isi exprima dorinta in fata instantei de comun acord, sa se incuvinteze exercitarea drepturilor parintesti in comun asupra copiilor? Raspunsul este evident NU.

Aaaaa ... ca parintii nu cer asa ceva ... asta este alta problema. Instanta nu poate da ceva ce nu s-a cerut. In cazul divortului ideea de incredintare unilaterala a copiilor se prezuma pentru ca divortul in sine presupunere o lipsa de intelegere intre parinti. De aceea parintii trebuie sa-si exprime explicit si voluntar dorinta de a-si exercita drepturile parintesti in comun.

@custodie.comuna: Eu vorbesc aici de custodie comuna benevola, obtinuta prin acodul parintilor. Aceasta exista dar nu este uzitata. Din cate stiu eu dumneavoastra sustineti ideea custodiei comune fortate. In care parintii sa fie obligati la exercitarea drepturilor parintesti in comun. Acea nu exista si in opinia mea nici nu trebuie sa existe. Sunt un adversar al acestei idei de custodie comuna fortata.