avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 703 soluții astăzi
Forum Activitate Whybal

Activitate Whybal

1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Mulțumesc frumos Petru.
Mă gândisem și eu să fac plângere penala dar nu știam baza legală, oricum nu am făcut niciodată așa ceva

petrucelmare a scris:

Plangere penala in baza Art 243 Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor | Codul Penal - Parte integrantă din Lege 286/2009
(1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.


Plată cont IBAN eronat, încasare necuvenită

Am cumpărat un produs iar ulterior l-am returnat.
In momentul în care am dat IBAN-ul , nu știu cum de am făcut dar am dat pe cel al unei alte persoane , către care făcusem o plată mai demult.
Am așteptat să vină plata, evident că nu venit în contul meu, m-am interesat la firma și mi-au comunicat că ei au efectuat plata in contul indicat în mod eronat de mine .
Mi-am dat ulterior seama al cărei persoane era IBAN-ul și am contactat-o , dar aceasta nu recunoaște că a primit o sumă de bani necuvenită și refuză să se ducă la bancă pentru extras că nu are timp iar pe aplicația on-line pe care o are nu ar știi să se uite de extras, cu toate că i-am explicat că are această posibilitate facilă, eu având culmea aceeași aplicație.

Ce pași credeți că ar trebui să fac in continuare?
Multumesc de raspuns Cornel.
Da, am citit si eu ca angajatorul este obligat să acorde in cele 18 luni concediul si nu invers angajatul sa il ia (ca doar nu angajatul este conducatorul unitatii).
Mai mult pot interpreta ca angajatorul este cel care il obliga pe angajat sa isi ia in cele 18 luni, zilele de concediu neefectuate.

Voi incerca pe cat posibil rezolvarea pe cale amiabila , ramanand in ultima instanta... instanta.
Eu doar doresc dreptul meu legal, nu am cerut nimic in plus, cu toate ca am efectuat sute de ore suplimentare doar in acest an...
Multumesc de raspuns Ionut.
Am incercat si inca incerc o rezolvare pe cale amiabila, urmand ulterior , daca nu mai exista loc de vorba buna, sesizari si in ultima instanta, chiar daca nu este elegant ... judecata
Am o problema vis-a-vis de neacordarea/neefectuarea concediului de odihna.
Angajatorul, o instiutie publica si anume conducatorul instituiei nu ma lasa efectiv sa imi efectuez concediul de odihna deoarece considera ca nu are cine sa imi tina locul.
Am zile de concediu neefectuate din 2018!
Am referate in care am cerut explicit sa mi se acorde zilele neefectuate din 2018 si am fost refuzat, bineinteles ca mi-am luat antipatia conducatorului...

Acum, stiam ca zilele de concediu se "pierd" daca nu "le iei" in 18 luni , adica cele din 2018 le-as fi pierdut la 30.06.2020. Problema este ca eu le-as fi luat dar nu am putut din motivele expuse mai sus.
Ma gandesc serios sa dau in judecata institutia.

La o lectura ulterioara asupra Codului Municii , am gasit urmatoarele:
ART. 146 alin (2) În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.

As avea nevoie de o interpretare legata de ceea ce reprezinta cele 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.
Adica zilele din 2018 s-au pierdut la 30.06.2020 asa cum aveam eu impresia ca stiu sau se vor pierde la 30.06.2021 ?

Răspuns la discuția Aplicarea OUG 34/2009
Lista se regaseste in Hotararea Guvernului nr. 2.139/2004
Si aici nu vad componente sau piese schimb PC. Sa ma corecteze cineva va rog daca gresesc.
Daca scrie pe factura calculator nu e bine, daca scrie piese PC consider ca este voie, adica ocolesti putin Ordonanta.
Alta varianta era daca se punea pe factura altceva decat componentele PC, asadar tot o ocolire a Ordonantei, dar nu este recomandabil.

GRUPA 3. MOBILIER, APARATURA BIROTICA, SISTEME DE PROTECTIE A
VALORILOR UMANE SI MATERIALE SI ALTE ACTIVE CORPORALE
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.1. Mobilier.
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.1.1. Mobilier (inclusiv mobilierul comercial si hotelier), in 9-15
afara de:
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.1.1.1. - mobilier comercial de prezentare din lemn si plastic 3-5
cu structura metalica usoara.
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.1.2. Firme, panouri si reclame luminoase. 2-4
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.1.3. Tablouri, gravuri, decoratiuni interioare, in afara celor 8-12
inregistrate in patrimoniul cultural national.
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.1.4. Inventar gospodaresc: tacamuri din metale pretioase, 8-12
covoare, oglinzi, candelabre, etc.
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.1.5. Aparate electrocasnice; aparate radio-receptoare, 4-6
televizoare, aparatura video, masini de spalat rufe, masini
de spalat vase, frigidere, aspiratoare de praf, etc.
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.1.6. Alt mobilier neregasit in cadrul grupei 3.1. 6-10
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.2. Aparatura birotica
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.2.1. Masini de scris, de francat, aparate de dictat si reprodus, 4-6
aparate de desenat, heliografe, aparate de copiat si
multiplicat, aparate de proiectie, aparate de citit
microfilme etc.
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.2.2. Aparate de telecomunicatii pentru birou: aparate 3-5
telefonice, aparate telefax, aparate telex, instalatii de
comanda prin radio, aparate de cautat persoane etc.
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.2.3. Masini de numarat si identificat bani. 2-4
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.2.4. Alta aparatura birotica neregasita in cadrul subgrupei 3.2. 3-5
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.3. Sisteme de protectie a valorilor umane si materiale
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.3.1. Echipamente de protectie mecanica - grilaje, gratare, usi 16-24
blindate, usi de securitate, ferestre si panouri de
securitate (antiefractie, antivandal, antiglont).
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.3.2. Unitati de depozitare valori si purtatori de date 16-24
(case de bani, seifuri, dulapuri ignifuge etc).
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.3.3. Automate bancare, bancomate. 8-12
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.3.4. Sisteme de protectie la incendiu (elemente de detectie si 12-18
de actionare, centrale de semnalizare si actionare etc).
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.3.5. Sisteme pentru identificare si controlul accesului, 8-12
supraveghere si alarma la efractie.
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.3.6. Alte sisteme de protectie a valorilor umane si materiale 12-18
neregasite in cadrul subgrupei 3.3.
¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦¦
3.4. Alte active corporale neregasite in cele specificate la 8-15
grupa 3
Răspuns la discuția Achizitie directa servicii
Asadar nu are ce cauta in planul de achizitii ?, aici incluzandu-se si celelelate servicii
a) apa;
b) energie;
c) transport;
d) posta

La energie se poate exclude si gazele naturale?
As vrea sa stiu daca imi poate spune cineva, daca in planul de achizitii publice serviciile se pot pune la achizita directa. Va intreb deoarece la mine de exemplu energia electrica depaseste valoare de 15 000 euro fara TVA, daca ar fi sa fie, procedura corecta ar fi o cerere de oferte du[a parerea mea, dar in conditia ca nu poti lua energie decat de la CEZ neexistand concurenta...
Asa ca ma gasesc intr-o dilema: cum sa pun energia electrica la achizitie directa daca depaseste pragul achizitiei directe...#-o
Da aceasta este Ordonanta cautata. Multumesc mult pentru raspuns.
As vrea sa stiu daca institutiile publice pot achizitiona obiecte de inventar , echipamente electronice, de exemplu laptop-uri, monitoare LCD, calculatoare. Am inteles de la cineva ca institutiile nu au voie sa achizitioneze asa ceva... Stiam la un moment dat ca nu era voie achizitionarea de mobilier. Am cautat pe net dar nu am gasit nimic. As fi vrut sa gasesc cumva si legislatie in caz ca exista asa ceva.
Multumesc anticipat