avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 753 soluții astăzi
Forum Activitate Lumy_T

Activitate Lumy_T

Este legala propunerea legislativa a MADPR, care spune:
Art.1.- (1) Prezentul regulament se aplică în cazul reorganizării aparatului central al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi în cadrul instituţiilor aflate în subordinea /coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin reducerea posturilor și a existenței mai multor funcționari publici care pot ocupa postul aferent funcției publice rămas, în urma reorganizării.
(2) Ocuparea postului aferent funcției publice rămas în urma reorganizării autorității sau instituției publice se face prin examen, pe baza criteriilor de selecţie stabilite prin prezentul regulament, în raport cu cerinţele postului.
(3) La examenul organizat pentru ocuparea postului pot participa funcționarii publici din cadrul structurii supuse reorganizării din cadrul aparatului propriu al autorității sau instituției publice, care îndeplinesc condițiile specifice stabilite pentru ocuparea respectivei funcţii publice în conformitate cu prezentul regulament.
Art. 2.- (1) În vederea participării la examen, funcționarii publici trebuie să indeplinească cumulativ urmatoarele condiţii specifice:
a) să aibă cel puțin clasa și gradul profesional cu funcţia publică de execuție pentru care se organizează examen;
b) să aibă cel puțin categoria cu funcţia publică de conducere pentru care se organizează
examen;
c) să îndeplinească condițiile de studii necesare exercitării funcției publice;
Suntem functionari publici cu drepturi depline.Am dat examen , am depus juramantul. Criteriile de restructurare sunt ilogice, ilegale. Se incalca L 188/91,codul muncii,dreptul castigat constitutional castigat prin concurs. Eu stiu ca altele sunt criterii de restructurare. Numai spun ca nu se face pe departamente. Adica va dau afara si ami vii odata la examen.
Astept parerea Dvs. de specialisti.
Alexandra_D.