Va multumesc mult tuturor pentru promptitudinea raspunsurilor. Mentionez ca schimbul despre care vorbesc este reprezentat de o casa, anexele si terenul aferent, in proprietatea tatalui meu, respectiv un apartament, proprietatea unei doamne. Sa presupun ca nu vor fi probleme daca persoana care se va ocupa de actele schimbului si tot ce tine de asta, mersul pe la notar etc etc vor fi redactate si intermediate etc de un avocat, din intamplare nas al fiului doamnei in cauza? Am inteles telefonic de la dl avocat ca toata tevatura cu actele va dura aproximativ 1 luna. Puteti va rog confirma sau infirma informatia? In alta ordine de idei, intalnirea cu dumnealui este maine dimineata, din acest motiv v-am consultat, doresc sa fiu bine informata inainte de a ne prezenta. Knowledge is power. ;) Incerc sa previn orice problema juridica ce ar putea aparea ulterior. Dat fiind desi initial trecem pe la avocat, dar apoi trebuie incheiata forma autentica dupa care intabularea, si deci tot la notar se ajunge, nu e mai avantajos din punct de vedere al taxelor si al onorariului sa se apeleze doar la notar? Cu toate acestea, taxa si onorariul la avocat i-ar costa pe cei in cauza semnificativ mai putin decat la notar, fiind de altfel si singurul motiv pentru care opteaza pentru aceasta varianta. Exista un catch/ siretlic si nu il vad eu? Ma pot astepta la surprize neplacute?
Buna ziua! Va rog sa ma informati in legatura cu cea mai avantajoasa solutie din punct de vedere financiar in privinta unui schimb de locuinte. Am inteles ca acest schimb s-ar putea face si prin intermediul unui avocat, nu neaparat la notar. Ce neajunsuri are aceasta solutie si care este procedura daca as apela la un avocat? Astept cu mult interes raspunsurile dumneavoastra. Multumesc.