Bună seara!
Sunt înscris în Programul privind casarea autovehiculelor uzate, mai pe scurt Rabla Local.
Primăria îmi solicită:
6) Certificat de atestare fiscală emis de Serviciul Impozite și Taxe din cadrul Municipiului Bârlad;
7) Certificat de atestare fiscală emis de ANAF;
8) Cazier judiciar.
Am comunicat Primăriei în scris că nu voi trimite aceste documente deoarece ...
Potrivit Legii nr. 9 din 4 ianuarie 2023, Articolul 2^1 actele menționate la punctele 6), 7), 8) trebuie solicitate de Primărie conform alineatului (2) din legea menționată:
„(2) Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, solicită entităților care au emis documentele prevăzute la alin. (1), în format electronic, copii sau extrase ale acestora, în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public, prevederile art. 2 alin. (2) și ale art. 4 aplicându-se în mod corespunzător.”
Primăria mi-a răspuns:
„Conform Ordinului 2261/2022, care contine Ghidul de Finantare a programului privind casarea autiturismemlor uzate , modificat prin Ordinul 864/30.03.2023, solicitantul de finantare detinator a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul uzat, are obligatia de a demonstra ca indeplineste criteriile de eligibilitate (confotm art. 9 din ghid).
Prin urmare va rugam sa ne transmiteti toate documentele specificate care se regasec in anuntul trimis pe e-mail, o singura data.”
Întrebare:
Primăria are dreptate?
Dacă Primăria are dreptate, atunci Ordinul 2261/2022 și Odinul 864/30.03.2023 sunt formulate corect? În opinia mea, Ordinele 2261 și 2022 contravin Articolului 2^1 din Legea 9/04.01.2023.
Vă mulțumesc!
In "OUG nr. 94/2010 - unele masuri in domeniul asigurarii unor categorii de persoane in sistemul public de pensii", in Art.2 se prevede:
"(2) Contractul de asigurare sociala prevazut la alin. (1) se incheie intre persoana interesata sau, dupa caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procura speciala, si casa teritoriala de pensii din raza teritoriala de domiciliu ori resedinta a persoanei interesate sau, dupa caz, a mandatarului."
As dori sa platesc asigurarile sociale pentru ultimii 5 ani pentru fratele meu care se afla la munca in Italia. Nu detin o procura speciala din partea fratelui meu.
Cum pot plati daca nu sunt mandatat?
(Pentru eliberarea unei procuri fratele meu ar trebui sa lipseasca de la servici una sau mai multe zile pentru a se deplasa intr-o localitate din Italia in care Romania are consulat, sa se programeze, sa solicite eliberarea imputernicirii, sa ridice imputernicirea, apoi sa o trimita in Romania, aceasta insemnand timp si bani pierduti. Exclusa varianta de a veni in Romania pentru a rezolva aceasta problema.).
Gasesc ca Art.2 va impiedeca multi romani din strainatate sa plateasca asigurarile pe ultimii 5 ani datorita textului "mandatarul acesteia, desemnat prin procura speciala".
Inteleg sa mi se cera imputernicire cand solicit bani, dar cand platesc de ce este necesar acest lucru??#-o