Locuiesc in Spania si nu am predat cartea de munca la Casa de Pensii in scopul scanarii acesteia crezand ca voi ajunge in tara in luna decembrie.
Intrucat nu am posibilitatea de a calatori pana in primavara, ma intereseaza ce solutie ar exista pentru a solutiona acest aspect.
Am citit pe acest site ca se poate trimite prin posta, insotita de o copie a CI care sa ateste domiciliul actual, insa sunt in continuare posesoare a CI emis de autoritatile romane, singurul document disponibil, care sa ateste rezidenta, fiind un act de rezidenta emis de autoritatile spaniole.
Este viabila aceasta solutie?
Ma refer la transmiterea prin posta direct la Casa de Pensii a urmatoarelor documente:
-fotocopie CI
-fotocopie act de rezidenta
-carte de munca (original).
Care sunt consecintele in cazul intarzierii depunerii CM ?