Activitate Dragomara

De câteva luni bune sunt subiectul unor hărţuieli continue (injurii etc.) pe un site pe care-l frecventez de ani, şi pentru care plătesc, evident. Cu toate că am reclamat constant şi am blocat user-ul/ user-ii, serviciu suport nu pare a lua nicio măsură, ceea ce face ca eu să mă simt ca într-o poveste cu balauri, adică-i tai (blochez) un cap/ cont şi-ntre timp îi mai apar şapte! Problema este că fiind vorba de un site care necesită plată pentru a promova PUBLIC mesaje (injurioase în cazul de faţă) şi unde sunt zile când blochez şi 2-3 conturi diferite, înclin a crede că cel care face asta este angajat al site-ului, însă nu am cum demonstra asta şi nici nu ştiu unde şi cui ar trebui să mă adresez.
M-ar ineresa să aflu despre legile în domeniu, eventual adresa / e-mail-ul departamentului din Poliţie care se ocupă de aşa ceva, în ideea că există unul dedicat şi nu trebuie să caut eu nebunul şi să-l internez/ consiliez.
Mulţumesc anticipat!

Mulţumesc frumos pentru răspunsuri DanDaniel. Bănui că aş putea adopta un copil, însă ele sunt DOUÃ, iar eu nu vreau să le despart.

Unchiul nu a ştiut că este vorba de nepoatele lui, de-aia a dat beep. Ultima veste pe care-o aveau fetele despre el era faptul că tipul este şomer. No, deci este absolut de înţeles comportamentul lui.

Din păcate mama nu este capabilă să le îngrijească, însă nici nu doreşte ca ele să fie adoptate de către altcineva. M-ar interesa acum să ştiu care este procedura decăderii ei din drepturile părinteşti.

Dacă ai fi citit un pic mai atent ai fi constat că mama a tocat o moştenire care valora peste 1 milion de euro, vânzând 4 imobile pe mai nimic, asta şi unde fratele nu s-a putut implica, fiind plecat din ţară imediat după Revoluţie.

"Excelent organizate" era o afirmaţie ironică. Campania a fost cum nu se poate mai prost şi stângaci organizată, mă rog Direcţia Protecţia Copilului are şi o scuză pertinentă: "a fost pentru prima dată când ea s-a produs la acest nivel, mai exact a fost asiduu mediatizată".

Articolul din Adevărul de seară este dovada certă că la capitolul incompetenţă, imediat sub parlamentari sunt ziariştii.

Oricum, pentru a demara procedura de adopţie trebuie să vorbesc cu părinţii legali ai fetelor, deocamdată am doar varianta rudelor, şi a psihologilor de la Centrul Micul Rutterdam.

NO, viaţa mea era oricum bulversată, faptul că am intrat în aventura asta mai mult constrânsă, decât benevol, mă face să încerc o rezolvare cât mai corectă şi cât mai benefică din punctul de vedere al copiilor, asta şi unde este păcat de timpul, energia şi sentimentele investite de ambele părţi.

Sunt conştientă că locul lor este în familie. Familia lor. Nu-s prea sigură că eu aş putea fi un substitut mai bun decât rudele lor, asta şi unde nu am crescut încă nici un copil.

Oricum, îmi lipsesc o mulţime de date. Revin după ce intru în posesia lor.

Mulţumesc frumos, încă o dată.

Numai bine!

Bună dimineaţa, şi "La muţi ani"! Mă bucur că v-am cunoscut, drept care am să vă stresez cu "problema" mea.

Sunt o femeie singură, de 37 de ani, care a participat la Campania TV Neptun "Oferă-i unui copil familia ta de sărbători". Mă rog, ideea a fost a părinţilor mei, însă unde ei sunt pensionari am decis ca toate formalităţile (şi au fost extrem de multe) să le fac eu, în numele meu. Îmi doream o fetiţă între 7-9 ani, însă întâmplarea (a se citi EXTREM de proasta organizare) a făcut să mă trezesc cu două surioare (doar de mamă) Loredana (12 ani în următorul 8 februarie) şi Ruxiţa (10 ani în următorul 12 mai).

Am fost împreună de pe 23 decembrie 2010 până pe 3 ianuarie 2011. A fost experienţă copleşitoare din absolut toate punctele de vedere, psihic, fizic, financiar... Dacă aş fi ştiut prin ce urma să trec nu cred că mai m-aş fiu aruncat aşa cu capul înainte.

Fetele sunt extrem de frumuşele şi dornice de afecţiune. Sunt în Centrul de Plasament Micul Rotterdam de aproape un an. Din ce mi-au spus psihologii cu care am discutat mama lor este o alcoolică notorie, a vândut moştenirile femiliei şi a băut toţi banii. Tatăl ei era de origine italiană, iar mamă a fost nemţoaică. Au locuit în Galaţi acolo unde au avut mai multe imobile, naţionalizate ulterior, mobile care ar fi valorat 1 milion de euro, şi pe care femeia le-a vândut cu 10 mii de euro. Dar nu despre asta vroiam să scriu.

Prima fetiţă a fost făcută cu un poliţist, acum pensionar, care mai avea deja 3 copii din prima căsătorie, fraţi care nu s-au interesat niciodată de Lori. Bănui că mama ei a încercat să scoată ceva bani de la tip, însă nu i-a mers.

A doua fetiţă, cea mai inteligentă, Ruxi, nu a fost niciodată recunoscută de tatăl ei, tată care mai are câţiva copii din varii legături.

Când am început demersul acesta toată lumea a crezut că vreau să le adopt, sau că le-am adoptat deja (în două săptămâni, LOOL).
Le-aş adopta oricând, însă nu cred că statul mi le-ar da mie, cea care nu are un soţ, cu toate că am o situaţie financiară satisfăcătoare.

De Crăciun fetele i-au scris Moşului, cea mare-şi dorea un telefon mobil ca să vorbească cu mami şi cu unchiul Mario, în Belgia. A primit ce şi-a dorit, drept care am început să-l caut pe unchiul Mario. După câteva intenţii eşuate am reuşit să vorbesc cu Mario, fratele mamei, cel care locuieşte de ani buni în Belgia. De la el am aflat istoria familiei, şi că Marie nu e de fapt alcoolică, ci doar are grave probleme psihice, chiar a fost internată în câteva rânduri.

Mario a aflat relativ târziu de existenţa fetelor, Marie ascunzându-i sistematic adevărul. El afirmă că a vrut să le înfieze, însă sora sa nu a fost de-acord.

Mario a fost căsătorit cu o franţuzoaică, care a divorţat de el tocmai datorită faptului că soţul trimitea prea mulţi bani rudelor din România.

Am tot vorbit zilele astea cu Mario, şi i-am promis că mă voi interesa cum pot adopta fetele, cum să fie ele aduse pentru totdeauna în Belgia.

Fetele mi s-au încredinţat mie, de Sărbători, pentru că de luni bune mama lor era de negăsit. Oricum, între timp tipa a apărut într-un "Adăpost pentru oamenii străzii", din Galaţi.

Copiii nu au nicio vină. Nu au avut o viaţă normală nici acasă, darmite la Centrul de Plasament. Mama lor le neglija enorm, lăsându-le singure "ne dădea bani să cumpărăm pâine şi cu pateu" sau în grija vecinilor (gazdelor).

Când am pornit în aventura asta nu mi-am făcut niciun scenariu, nu am bănuit ce mă aşteaptă, însă pe parcurs am realizat că le pot schimba viaţa, în bine. Nu mai vreau ca ele să locuiască la Centrul acela (unul dintre cele mai bune din Constanţa, de altfel), nu mai vreau ca Lori să nu se ducă la şcoală pentru că trebuia să povestească ce-a făcut în vacanţă, iar dacă ar fi povestit despre mine/ familia şi prietenii mei, colegii ar fi făcut-o săracă.

No, ce putem face ca aceşti copiluţi să ajungă sub tutela unchiului Mario, din Belgia?!

Aici sunt câteva link-uri legate despre prezentul caz:

[ link extern ]

[ link extern ]

[ link extern ]

[ link extern ]

[ link extern ]

Mulţumesc frumos pentru ajutor.