Activitate proastasatului

Plecati cand nu este acasa, luandu-va desigur copilul si lucrurile importante: acte, bani, obiecte de valoare si cele strict necesare. Nu il anuntati ca plecati pentru a nu risca un scandal.

Doar sansa poate sa va aduca in fata unui complet normal in apel. Dupa cum observati, si in ciuda condamnarii C.I c Romaniei, genialele instante, ca si unii avocati, sunt de parere ca violenta e un mediu in care copilul trebuie sa traiasca si sa fie educat, astfel incat, Doamne fereste sa ajunga copilul sa rejecteze agresorul, caci el e tatal!. La atata imbecilitatea si comentariile sunt de prisos!

Draga doamna, nu cred sa va placa raspunsul meu:
Sfaturile primite de la when, dar si de la ceilalti sunt foarte corecte. La fel sunt si observatiile lor. Ceea ce nu va va fi pe plac este insa ce voi adauga eu, anume: Fostul sot are o problema, asa cum vi s-a spus. Dar si dvs aveti una! Va raportati in continuare la el, va temeti de el, va lasati intimidata de el, va subordonati deciziilor lui, credeti ca trebuie sa-i dati socoteala. E absolut nefiresc! Si mai nefiresc e ca si sotul dvs pare a face la fel.
Aveti o noua familie. Daca veti continua asa, va veti strica noua familie, deoarece ii permiteti fostului sot o nepermisa imixtiune in viata dvs, care sigur cauzeaza discutii si in timp, nu doar atat.
Autoritatea parinteasca e pentru binele copilului, nu pentru a-l expune tensiunilor.
Adunati dovezi ale unor eventuale neplaceri pe care atitudinea tatalui le produce in viata copilului, sfatuiti-va cu un avocat si daca va fi cazul cereti autoritate parinteasca exclusiva. Comunicati cu tatal in scris! Nu intrati in razboi cu el, nu reactionati la amenintarile lui, traiti-va viata. Altfel, o sa va distruga el viata, tinandu-va prizoniera in luptele lui.

Pentru ca și-au abuzat copii prin nerespectarea programului de legături personale

Foarte gresit! Hotararea de condamnare pentru infractiunea de nerespectare a programului de vizita vorbeste de incalcarea legii, NU de abuz emotional! Infractiunea e de nerespectare a programului de vizita, nu ifractiunea de abuz emotional. De aia cei care din iubire paterna au incercat si acuzatii de rele tratamente, s-au gasit cu buza umflata.

Victima s-a prezentat toti anii taticul nelasat. Cand devi "invingator", adica lipsesti copilul de mama, nu poti fi in acelasi timp si victima de serviciu de pana azi.
Pe cine va iubi copilul vom trai si vom vedea. 3 luni de puscarie pot fi un pret corect pentru indepartarea definitiva a javrei, mai ales cand copilului i vei arata negru pe alb ce a urmarit taticul. Eu va doresc mult succes sa-i explicati ca puscaria mamei era dovada iubirii de tata. Cum ziceam, vom trai si vom vedea.

Eu personal, fara ofensa personala, consider ca e o nerusinare fara seaman sa vorbesti ca un parinte nu si-ar iubi copilul, pentru ca nu reuseste programul de vizitare.
Al doilea lucru, cata vreme nu scrie in nicio lege ca neindeplinirea programului de vizitare e abuz, puteti dvs spune ca e pana sar tastele. Ce nu e scris in lege, nu e sau nu se pedepsete! Si cand copilul nu te vrea si de fiecare data intreaba, dupa plecarea nerezidentului, cand scapa, de ce vine, de ce nu e lasat in pace, de ce n-ati plecat la mare, uneori plange, se enerveaza, te roaga sa-i spui celuilalat sa nu mai vina, nici nu va dati seama cat rau ii faceti si copilului dar si cat rau isi face siesi nerezidentul, prin ura si adversitatea pe care o hraneste.
Abuz e sa haituiesti singurul parinte care creste zi de zi acel copil si de care copilul e atasat.
Sigur ca se poate ajunge si la puscarie, cum am si scris, si asa e, pedeapsa maxima e 3 luni, nu un veac. Nu mori din asta, Doar ca tocmai ce ai pierdut singurul statut care te-a consacrat: acela de a deveni, dintr-o nulitate, o victima! Nu mai esti victima, ci in ochii copilului o javra si asa vei inchide ochii.

Stimate when, cuvinte frumoase stim amandoi sa scriem, si nu doar frumoase. Lucrurile sunt simple: cand tu ameninti, nu cu cuvinte, ci prin fapte, insasi existenta linistita si normala a mamei si a copilului, nu mai ai cum sa pretinzi si sa astepti sprijinul ei! Cand ai dus lucrurile pana aici, asteapta=te la orice, caci acea mama nu mai are nimic de pierdut. Cand te gandesti sa bagi mama in puscarie, fara sa-ti pese de consecintele asupra copilului, nu esti parinte. ORICE motivatie ai, ORICAT de vinovata e mama, nicio lege nu te obliga sa continui razboiul, indiferent de consecintele lui. E strict la liberul tau arbitru ca vei continua sau nu, ca acel copil va fi luat din casa lui, si incepand cu ora pranzului, sa zicem, nu-si va mai vedea mama, casa, patul, biroul etc si ca mai ales, de gatul lui va atarna ca mama lui a fost in puscarie. Pentru asta cum il mai pregatesti emotional? Cat de nemernic sa fi sa-i faci copilului tau asa ceva? Si cum va fi cand copilul va creste si va intelege ce ai facut? Credeti ca ii va ajunge explicatia cu nerespectarea programului de vizitare? Credeti ca asta va fi suficient pentru tot universul lui dat peste cap?

Ia certați-va puțin cu ei la telefon sau ia plângeți din cauza unei situații legata de ei sau stați într-o tăcere stânjenitoare când apar ( adică lucruri care se întâmplă în general la orice divort) și va garantez ca nu se ca mai bucura și nu va mai dori sa ii vadă.

Sa stiti ca nu va contrazic de dragul de a o face, dar copiii sunt adesea prieteni cu alti copii a caror familii nu le cunoastem, ce sa mai zicem de situatiile in care copiii nostri sunt prieteni cu alti copii a caror familii de-a dreptul nu ne plac.
Apoi mai sunt si cazuri ca cel al vecinei mele, si sunt convinsa ca nu e ceva exceptional. Femeia e la cutite cu soacra. Intre ea si sot sunt adesea discutii despre asta. Sotul, mai curand, tine partea sotiei, nu a mamei, sa aiba si el liniste in casa. Ia sa vedeti cum se duce fetita la bunica, desi intre mama si bunica sunt tensiuni, desi mama nu o pregateste emotional etc. Si asta pentru ca bunica e prezenta si implicata in viata fetitei, ii poarta de grija, e disponibila, nu-i face mamei plangeri, nu-i vine cu alaiul la usa etc Fetita a perceput de mult ca intre mama si bunica sunt certuri, dar nu a perceput ca mama e amenintata, i se iau bani, i se fac procese verbale etc, cat nici invers. Adica, a perceput ca conflictul dintre cele doua nu a depasit nivelul animozitatilor de familie, si niciuna dintre cele doua nu e in pericol, si ca mai mult decat ca se iau in gura, altceva nu se va petrece. Ce vreau sa spun, este ca fetita nu simte ca siguranta si modelul ei de viata sunt amenintate si ca atare nu o percepe pe bunica ca pe un dusman al mamei si invers. Nu toti oamenii care nu se inteleg, care au conflicte, ajung la nivelul unui adevarat razboi, in care urmaresc executari silite, popriri, puscarii etc. Iar daca credeti ca un copil nu face diferenta intre cele doua situatii, sunteti un mare naiv.
Si mai e o chestiune, de atitudine generala in multe cazuri, respectiv: ameninti mama, ii iei banii, ii faci plangeri, procese si te astepti ca ea sa zambeasca si sa indemne copilul sa plece cu tine? Daca da, esti sigur dus cu zmeul.

Nu stiu ce sa spun when. Copilul meu are doi verisori, unul in alt oras din tara, altul in UK. Se vede cu ei in vacante si de sarbatori. Se revad cu mare drag, desi la intervale lungi de timp, asta dupa ce initial, cu familia aflata acum in UK, doar ca nu locuiam in aceiasi casa.
Cand ii spun ca vine familia din strainatate sau ceilalalti e maxim de incantat, desi nu-l "pregatesc emotional". La fel, nici cand reia scoala, dupa vacante, nu-l pregatesc emotional.
Da, cand a fost prima oara la gradinita, am pregatit momentul, chiar cu mare atentie, la fel si in prima zi de scoala, dar asta pentru ca era un moment de schimbare in viata lui. Si a fost nevoie o singura data, nu din 2 in saptamani. Si asta pentru ca urma ca in fiecare zi sa-si petreaca timp intr-un alt mediu, cu oameni, initial, complet necunoscuti, sa manance, fara ajutor, etc, sau la scoala, sa aiba lectii, o prima responsabilitate serioasa, sa se supuna unor reguli specifice etc.
Asa ca nu o ducem dintr-o pregatire emotionala intr-alta. Cu atat mai putin ar fi trebuit sa fie nevoie cu tatal!
Iar teoria copilului abuzat pentru ca nu merge la program, e de rasul curcilor. Cand copilul e un copil perfect functional si perfect integrat in mediul lui, nu e niciun abuzat. Abuzul nu e vreo boala celulara sa se vada doar la microscop.

Si daca copilul, influentat sau nu, refuza sa plece cu tatal la o plimbare, cum va pleca in week end sau vacanta, cu forta, cu executorul, cu instanta? Vin si ei in vacanta?
Sa stiti insa ca eventuala dezamagire, de care vorbiti, e o stare ulterioara necesarei increderi de a pleca (a copilul cu tatal). Intrebarea mea este pe asta cum o rezolvati?

Martonze draga, este incredibila teoria pregatirii emotionale a copilului. Pe de o parte, inflacaratii adepti ai jihadului programului de vizitare afirma ca copilul trebuie sa plece cu tatal, dupa aceiasi regula conform careia el trebuie sa mearga la scoala, in privinta pregatirii emotionale, similitudinea celor doua cazuri dispare!
Legea invatamantului, dar nici macar teoriile psihologilor dgaspecisti, nu prevede ca mama si tatal trebuie sa pregateasca emotional copilul pentru mersul la scoala. In acelasi sens, cand un elev de 13-14 ani chiuleste de scoala, el e tras la raspundere prin scaderea notei de la purtare, nu si parintii, ca nu l-au pregatit emotional pe elev sa frecventeze regulat cursurile scolare.
Toate teroriile astea de doi bani schioapata la cel mai sumar examen, fiind doar lozinci de infierare cu manie proletara a mamei.
Dar oare de ce trebuie "pregatit emotional" copilul pentru intalnirea cu parintele lui? Se intalneste cu monstrul din Loch Ness? Dar de ce parintele nerezident nu "pregateste emotional" copilul la intalnirea precedenta?
Dar pentru fiecare intalnire a copilului, cu colegii, cu noi profesori, cu tabere in care nu a mai fost, cu prieteni, cu vecini noi, cu schimbarea casei in care locuieste etc sunt toate precedate de "pregatire emotionala"?
In fapt, teoria "pregatirii emotionale" este mutarea responsabilitatii esecului unei relatii personale la celalalt! Asta e tot. Desigur insa, ca e greu de sustinut un refuz al copilului sub varsta de 3 ani.