Îmi cer scuze că nu am mai postat, nu am avut acces la Internet câteva zile.
Am să aduc câteva lămuriri:
Stimate domn,
Sa intelegem ca dvs va aflati singur cuc intr-un vagon de tramvai si tam nesam vazand pe geam in statia precedenta un politist n-aveti altceva mai bun de facut decat sa-i adreati (lui ? sau alte persoane din statie ?) gesturi obscene ?
În tramvai se mai afla o domnişoară, la oarecare distanţă de locul în care mă aflam eu. Cred că dânsa nici nu a remarcat momentul în care am fost dat jos din tramvai şi nici nu a fost rugată de dl. poliţist comunitar să îndeplinească funcţia de martor. Tramvaiul era gol pentru că era ora 23:15 - 23:30. În PV se precizează că semnele obscene erau adresate poliţiştilor locali.
Vazand aceasta respectivul politist s-a suit in tramvai si v-a interpelat dandu-va jos din trmvai si chemand colegii sa va salte. Ma insel in deductie ?
Exact
Dar daca este asa, ar fi interesant cum defineste sau materializeaza agentul gesturile obscene pe care sustine ca i le-ati adresat ? Si cum sustine dansul ca era chiar vizat de aceste gesturi daca ele pot fi calificate ca atare ?
Lipsa martorilor va pune in situatia cuvantul lui contra cuvantul dvs. Nu stiu cum va judeca instanta o astfel de situatie dar un PV de contraventie fara martor nu mi se pare sustenabil. Cine poate stabili daca dl politist nu a avut o vedenie sau i s-a parut ca ii adresati gesturile in cauza ?
Daca la Timisoara gaborii au inceput sa se comporte ca ton ton macoute ca inaite de revolutie atunci lucrurile au devenit din nou grave in Romania !!!
Cazul mi se pare grav iar sfaturile profesionistilor care v-au raspuns nu par clare cum nici expunerea dvs nu e prea clara. Poate expuneti mai amanuntit precizand si poate cineva sa va dea un sfat de bun simt in raport cu o fapta care mai repede aduce a banc prost cu politisti decat a climat contraventional.
Cu stima
Chiar nu ştiu ce să cred. O fi interpretat vreun gest de-al meu ca semn obscen, deşi nu pot să îmi închipui ce. Doar nu gesticulam de nebun în tramvai. Poate mi-oi fi tras mănuşile pe degete, deşi nu îmi aduc aminte exact. Refuz totuşi să cred că e doar rea-voinţă.
Ati comis o prima greseala daca ati semnat procesul verbal sau l-ati semnat fara sa precizati ca aveti obiectii sau nu recnoasteti fapta. Daca a-ti semnat intr-o atmosfera de presiune politieneasca trebuie sa o faceti cunoscut instantei.
Nu am semnat PV
Dat fiind ca venitul dvs este cel pe care il anuntati, solicitati instantei acordarea asistentei gratuite a unui avocat (suportata de stat)
Observ ca nici un avocat nu a dat inca atentie cazului dvs.
Asa cum ati prezentat faptele ne aflam in fata unui abuz grav de autoritate. Si mai grav, a unei solidaritati nesanatoase a breslei politistilor pentru a va trata ca pe un mai putin ca nimeni (amenintari, brutalitati verbale sau poate si fizice)
In locul dvs. eu nu as fi semnat sau declarat nimic la politie inainte de a fi solicitat si obtinut prezenta unui avocat. Imi pare rau pt dvs. dar acest tip de abuz in care sunteti prezumat vinovat fara nici o proba ma revolta.
As fi curios daca un avocat din comunitate ar fi dispus sa ne impartaseasca parerea sa in legatura cu acest caz. Chiar foarte curios !
La Poliţia Locală am făcut doar o plângere împotriva mili... poliţistului comunitar. Sunt invitat mâine la sediul lor pentru a discuta. Problema e că eu nu am nicio dovadă a abuzurilor verbale şi a ameninţărilor cu bătaia. Sincer, mi-e puţin frică să nu se întoarcă această plângere împotriva mea ca fiind nefondată.
Am revizuit şi plângerea contravenţională, am adăugat ca dovadă că nu am refuzat să mă legitimez însuşi procesul-verbal, completat cu datele din cartea de identitate, pe care am oferit-o agenţilor.
Mâine o voi depune la Judecătorie.
Tot ce sper acum e anularea amenzii sau transformarea ei în avertisment. Realizez că nu pot face dovada abuzurilor, chiar dacă asta înseamnă să mă las călcat în picioare. :sorry:
Mulţumesc tuturor pentru răspunsuri, promit că voi reveni cu decizia