De mai mult timp am o speta care imi da batai de cap si nu stiu daca am vreo rezolvare, de aceea m-am gandit sa apelez si la acest forum bazandu-ma pe experienta persoanelor de aici. Trebuie sa mentionez ca nu am niciun fel de experienta in domeniul asigurarilor sociale.
Situatia este in felul urmator: petentul a primit prin noiembrie 2010 o decizie de recalculare a pensiei. Avand in vedere ca petentul nu are pregatire in domeniu a inaintat decizia de recalculare unor persoane "foarte pregatite" care, in loc sa conteste in instanta decizia respectiva, in termenul legal, au facut diferite adrese catre Casa de Pensii prin care cereau recalcularea pensiei. Bineinteles ca raspunsul Casei de Pensii a fost unul negativ.
Ulterior (la aproximativ 3 luni de la emiterea deciziei) am preluat eu speta si incerc sa gasesc o solutie pentru recalcularea pensiei respective, intrucat formulare unei contestatii la decizia de recalculare a pensiei la acest moment este tardiva.
Dupa cum am spus si mai sus, nu am deloc experienta in domeniul Asigurarilor sociale insa am vazu de mai multe ori pe rolul instantelor cereri de "recalculare a pensiei", distinct de contestatia deciziei de recalculare. Motiv pentru care am deschis acest topic prin care vreau sa lansez urmatoarea intrebare :
Mai este vreo cale de recalculare a pensiei, alta decat contestarea deciziei de recalculare?