In hotararea pe care o am nu este specificat locul de munca al paratului, dar stiu ca am voie sa cer dosarul meu de la arhiva judecatoriei pt. a vedea acea adeverinta care mentioneaz ca paratul este incadrat in munca.
Astazi am fost la tribunal si mi s-a recomandat acelasi lucru.
Am mers si la cea mai apropiata sectie de politie si am discutat aceasta problema.
Nedumerirea mea, creata de punctul de vedere diferit ale organelor de justitie (politie -avocati),
este ca, la politie mi s-a spus ca daca paratul "lucreaza la negru" deci nu ar avea c.m., atunci nu poate fi obligat la plata procentului de 25% din venitul minim pe economie, decat daca se vor gasi dovezi privind activitatea de munca din care paratul obtine venituri. (Putem intui in mare parte cu cat ineres ar contribui politia pt. obtinerea acestor dovezi si care
ar fi perioada in care lucrurile se vor rezolva). Tot la politie mi s-a spus ca plangera penala poate fi luata in considerare numai cand paratul a depasit 2 luni restante, ceea ce face apel catre articolul 305 privind "abandonul de familie"- nendeplinirea cu rea-credintã a obligatiei de ntretinere prevãzute de lege.
Pe de alta parte, din discutiile cu avocatii, am inteles ca nu ar conta daca paratul are sau nu carte de munca, el trebuie sa imi plateasca procentul de 25% din venitul minim pe economie daca nu are c.m., sau 25% din venitul net lunar daca are c.m.
Asa cum spuneti si dvs. am inteles de la avocati ca nu trebuie sa astept 2 luni de neplata pt. ca paratul sa fie executat. Trebuie sa platesc un executor judecatoresc, care sa se ocupe de rezolvarea problemelor.
Aceasta cale pe langa faptul ca costa, ma face sa sovai pt. ca nu stiu daca este sigura pt mine si nu stiu cat dureaza pana ce voi obtine pensia.
Daca ma puteti lamuri cu privire la cat de sigura este calea de executare silita, ce se va intampla daca paratul nu are c.m., cat timp ar putea tine aceasta procedura si care ar fi consecintele in care paratul daca nu are c.m. nu poate plati suma restanta, va sunt recunoscator.
De asemenea, asa cum am spus, instanta afirma ca paratul este incadrat in munca si realizeaza venituri. Nu stiu cat de ferme pot fi afirmatiile neindoit sustinute de adeveterinte ale instantei judecatoresti (ca realizeaza venituri) sau ale paratului (ca nu realizeaza venituri).
Se poate sa fie un act nesigur adeverinta prin care instanta a afirmat ca paratul realizeaza venituri?
Sunt student in anul 2 si inca din primul an de studiu am facut cerere pentru pensia de intretinere.
Ca urmare a inaintarii acestei cereri alaturi de actele necesare, am fost chemat in instanta la data de 18 FEBRUARIE in calitate de reclamant al tatalui meu.
Acesta hotaraste ca imi va plati pensia de intretinere si am asteptat hotararea judecatoreasca. Vreau sa mentionez faptul ca tatal meu a adus o adeverinta de nu stiu unde ca nu are venituri, insa ulterior, in hotararea civila este precizata constatarea instantei, si anume ca paratul este incadrat in munca si realizeaza venituri.
Voi cita pasajele importante din hotararea civila:
.... "Minorii care au beneficiat de pensie de intretinere se bucura de acest drept daca sunt in continuarea studiilor.
Verificand actele instanta constata ca paratul este incadrat in munca si realizeaza venituri.
In baza art.86-94 si 101 C. fam, instanta va obliga pe parat la plata pensiei de intretinere in procent de 25% din venitul net lunar incepand cu data de 1.11.2010 si pana la terminarea studiilor dar nu mai mult de implinirea varstei de 25 ani."
....
"Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare"
Trebuie sa-mi mentionez vina de a nu ma reprezenta la 15 zile de la comunicarea acestei hotarari civile. Intrebarea mea este: daca am primit cate 150 lei incepand din MARTIE 2011 si pana in IULIE 2011, nicidecum de la 1.11.2010 (deci 4 luni restante) pot face un recurs pt a cere banii din urma? Sau trebuie facut recurs pentru ca instanta sa hotarasca suma care pe care paratul trebuie sa o plateasca?
Personal nu stiu daca tatal meu are venituri, pt. ca la data de 18 Februarie cand a fost prima desfasurare a procesului, l-am cunoscut dupa 14 ani in care nu am tinut deloc legatura si pensia de intretinere pt. minori nu a platit-o foarte mult, cred ca cca. 3 ani.