Asa ne-am gandit si noi, sa obtinem actele din tara in care strabunicul a decedat si sa facem rost de o copie a testamentului. Banuiesc ca testamentul este inregistrat undeva, la fel ca si transferul banilor intre tari. Dorim sa obtinem cat mai multe documente.
As vrea sa stiu daca dupa atata timp (documentele privind testamentul au ajuns la bunic in 1974) ar mai fi posibil sa recuperam ceva (in conditiile in care facem rost de documente). Statul este cel care ar trebui sa ne despagubeasca?
Din pacate banii nu au intrat niciodata in posesia bunicului. In primavara lui 1974 au venit documentele privind mostenirea, lucrurile s-au taraganat pana in 1975, cand a venit Securitatea si a confiscat documentele, scrisorile si fotografiile familiei, iar bunicul meu a fost amenintat cu inchisoarea.
In momentul de fata nu exista nici o dovada in acest sens, poate doar niste registre ale Bancii Nationale care sa ateste ca banii au intrat in perioada respectiva in tara, insa nu stim sigur daca ele nu au fost distruse, asa cum ati spus, sau daca putem sa le accesam.
Probabil ceal mai bine ar fi sa incercam sa obtinem niste documente, sa existe un fir pe care sa putem porni, insa nu stim exact caror institutii sa ne adresam.
Eram curioasa sa stiu daca a mai auzit cineva de astfel de cazuri si mai ales daca ele s-au rezolvat in vreun fel.
Strabunicul meu a decedat in 1963 intr-o tara straina. Documentele privind mostenirea (valuta) au ajuns la bunicul meu in 1974 in plin regim comunist. Desi initial autoritatile l-au sfatuit cum sa-si administreze mostenirea, securitatea a venit, a confiscat abuziv toate documentele si l-au amenintat pe bunicul meu si familia sa.
Intrebarea mea este daca mai este posibila recuperarea mostenirii. Ce ma sfatuiti in acest sens?
Strabunicul meu a emigrat in perioada comunista in America de Sud, restul familiei a ramas in Romania. Dupa moartea lui familia mea a fost contactata de niste oficiali care i-au adus la cunostinta bunicului meu ca strabunicul i-a lasat o mostenire.
Mostenirea fiind in valuta, bunicul a fost consiliat de seful bancii din acea perioada sa achizitioneze diverse obiecte de valoare pentru a nu avea probleme cu autoritatile. In decurs de cateva zile membri ai regimului comunist si-au facut aparitia si au pus presiuni pe familia mea, confiscand cu forta toate actele de la strabunicul care aveau legatura cu mostenirea.
Dupa ce regimul comunist a cazut, bunicul meu a incercat sa dea de urma mostenirii, incercand sa acumuleze cat mai multe informatii.
As vrea sa stiu daca in conditiile in care au trecut aproape 30 de ani de la moartea strabunicului meu mai este posibila revendicarea acestei mosteniri sau daca exista un termen de prescriere a mostenirii? Care credeti sunt actele de care as avea nevoie?