Bună ziua!
Am o problemă ceva mai delicată pe care o vreau rezolvată cât mai repede posibil, deoarece am obosit în ultimii 4 ani de zile cu atâtea sesizări, reclamaţii şi bani aruncaţi pe fereastră.
Povestea mea este următoarea:
Locuiesc la casă de aproximativ 10 ani. Vecinii de lângă mine, deşi erau chiriaşi s-au dat drept proprietari iar după aproximativ 3 ani de la mutarea mea, ei au părăsit casa şi au lăsat-o în paragină, nelăsând vreun indiciu unde pot fi contactaţi. Ulterior am aflat de la "sectorist" că acei oameni erau simpli chiriaşi şi că nu aveau drept de proprietate.
La un an după mutarea lor a început coşmarul: s-a furat gardul din fier, oamenii rău-voitori au depozitat deşeuri menajere şi resturi din materiale de construcţii. Problema este că atât eu cât şi soţia mea avem locuri de muncă solicitante şi nu putem să-i prindem în fapt pe cei care comit aceste fapte. Am chemat poliţia locală de nu ştiu câte ori, am depus sesizări peste sesizări atât la ei cât şi la primărie. Mi se dă acelaşi răspuns sec de vreo 4 ani încoace, că încă se încearcă identificarea proprietarului/proprietarilor în vederea aplicării unor sancţiuni sub forma unor amenzi.
Să vă dau şi un exemplu de răspuns pe care-l primesc de fiecare dată:
[ link extern ]
Am curăţat acel gunoi de nu ştiu câte ori pe propria cheltuială însă m-am săturat să mai plătesc pentru nesimţirea altora. De aceea apelez la expertiza dumneavoastră în vederea aplicării unei soluţii permanente pentru această problemă. Nu mai ştiu la ce instituţii să apelez pentru a rezolva situaţia cu aruncarea deşeurilor şi a împrejmuirii acestui loc de coşmar.
Nu ştiu dacă e vina mea şi a lipsei de informare însă mi se pare chiar science-fiction să mă lupt cu o problemă aparent simplă şi să nu găsesc nici o rezolvare în România secolului 21.
În concluzie apelez la dvs pentru un sfat cu privire la ce instituţii pot sesiza pentru a mă ajută să soluţionez această problemă.