avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 482 soluții astăzi
Forum Activitate Anton_Muraru

Activitate Anton_Muraru

Buna seara,
Am gasit raspunsul de mai jos pt intrebarea nr. 1. Va rog, ar putea fi corect?

<<Decizia de reparcelare a fost inoportună, deoarece a fost efectuată în timp ce terenul făcea obiectul unui proces de reconstituire pe rol, în care Comisia Locală era parte, subminându-se, astfel, principiul consacrat al atribuirii terenurilor pe vechile amplasamente, precum şi caracterul reparatoriu al Legii 18/1991, “reparaţia completă realizându-se NUMAI prin respectarea, ori de câte ori este posibil, a vechiului amplasament” >>

Multumesc,
A M
rectific: in loc de consultatie, va rog rog frumos un raspuns, referitor la pct 1

Va multumesc,
Anton Muraru
Buna ziua,
Va rog frumos o consultatie:
In timpul procesului pe L18 privind reconstituirea unui teren de 0,36 ha extravilan (cu latimea de 11.7m), Primaria si OCPI judetean a reparcelat tarlaua pe ascuns si a redus terenul la 0,13 ha (latimea 3,7m!!!!!).

Am castigat procesul, Instanta a decis sa mi se dea 0,36 ha in punctul respectiv dar Primaria mi-a propus 0,13 ha pe vechiul amplasament + 0,23 ha in alta parte.
Va rog:
1. Exista o prevedere legala care sa interzica unei autoritati sa modifice statu-quo-ul terenului obiect al unui proces? (Aceasta prin simetrie cu art. 15 din L54/1998 care interzice instrainarea unui teren aflat in litigiu)
2.Ce ma sfatuiti sa fac? Ma lupt de 22 ani cu autoritatile

Cu respect, Anton Muraru