avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1106 soluții astăzi
Forum Activitate Mar260253

Activitate Mar260253

Imobilul respectiv este intr-o stare de autodemolare. Acolo au locuit chiriasi ai Primariei pe care i-am evacuat. De doi ani imobilul nu mai are nici usi, nici ferestre si nici plansee (erau din lemn si au fost furate). Am obtinut si certificat de urbanism pentru desfiintare.
In anul 2010 am fost pus in posesia unui imobil retrocedat, imobil care a fost nationalizat ilegal in 1950, prin hotarare def si irevocabila. Mi s-a predat 1585 mp teren din care 585 mp constructii. Intr-unul din imobile ( din cei 858 mp retrocedati integral), am constatat ca exista o persoana care cumparase apartamentul prin uzucapiune de scurta durata, din 1974. In prezent persoana respectiva a decedat (din 2012) si conform unei adrese de la camera notarilor nu s-a deschis nici o procedura succesorala.
Intentionez sa vand imobilul.
Care ar putea fi problemele legate de acest lucru?
M-ar interesa daca si alte firme de constructii, mai mici sau mai mari, au avut acest tip de problema.
Asta si fac. Problema este ca in aceasta situatie Contractul cadru de achizitie nu face doi bani daca antreprenorul nu-si respecta obligatiile din el. Fiind vorba de fonduri comunitare, ma gandesc ca cineva ar trebui sa raspunda, nu de faptul ca antreprenorul plateste sau tepuieste subcontractorii, ci de respectarea clauzelor contractuale. Altfel continuam sa traim intr-o tara unde legea o fac antreprenorii mari.
Pe de alta parte intrebarea mea viza si faptul daca intr-un asemenea contract se poate face deosebire intre subcontractor si prestator, sau este doar o nuanta de care unii profita.
Firmei MC ii este atribuit un contract finantat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenţie 3.4 – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă, la o valoare de 12.042.442,00 lei fara TVA.
Acest contract il subcontracteaza prin contracte de "prestari servicii in constructii" catre mai multi sucontractanti. Mentionez ca aceste contracte de prestari servicii cuprindeau si materiale. Firmei mele i-a revenit o parte in valoare de 2.165.697,43 lei fara TVA, adica cca. 17,8%. Evident, nu a declarat nici un subcontractant, desi in contractul cadru de atribuire se spune la art.22:
„22. Subcontractanti
22.1. - Executantul are obligatia de a incheia contracte cu subcontractantii desemnati, in aceleasi conditii in care el a semnat contractul cu achizitorul.
22.2. - (1) Executantul are obligatia de a prezenta la incheierea contractului toate contractele incheiate cu subcontractantii desemnati.
(2) Lista subcontractantilor, cu datele de recunoastere ale acestora, cat si contractele incheiate cu acestia se constituie in anexe la contract.
22.3. - (1) Executantul este pe deplin raspunzator fata de achizitor de modul in care indeplineste contractul.
(2) Subcontractantul este pe deplin raspunzator fata de executant de modul in care isi indeplineste partea sa din contract.
(3) Executantul are dreptul de a pretinde daune-interese subcontractantilor, daca acestia nu isi indeplinesc partea lor din contract.
22.4. - Executantul poate schimba oricare subcontractant numai daca acesta nu si-a indeplinit partea sa din contract si doar dupa notificarea si acordul achizitorului. Schimbarea subcontractantului nu va modifica pretul contractului.”
De asemenea, in Fisa de date procedurala se spune:
„6. In cazul in care parti din contractul de achizitie publica urmeaza sa se indeplineasca de unul sau mai multi subcontractanti, cerinta minima de calificare consta doar in prezentarea documentului mai jos mentionat:
Prezentarea de informaţii privind proporţia în care contractul de lucrări urmează să fie îndeplinit de către subcontractanţi şi specializarea acestora. - Formularul 12G
In cazul in care parti din contractul de achizitie publica urmeaza sa se indeplineasca de unul
sau mai multi subcontractanti, autoritatea contractanta are obligatia de a solicita, la incheierea contractului de achizitie publica, prezentarea contractelor incheiate intre viitorul contractant si subcontractantii nominalizati in oferta. Contractele prezentate trebuie sa fie in concordanta cu oferta si se vor constitui in anexe la contractul de achizitie publica.
Pe parcursul derularii contractului, contractantul nu are dreptul de a inlocui subcontractantii
nominalizati in oferta fara acceptul autoritatii contractante, iar eventuala inlocuire a acestora nu trebuie sa conduca la modificarea propunerii tehnice sau financiare initiale.”
La finalul lucrarii, firma MC nu mai plateste o parte din bani, prin neacceptarea lucrarilor din situatiile de lucrari, motivand faptul ca nu au fost semnate de Dirigentia de Santier, care nu ne-a semnat direct nici o situatie, chiar din cele platite, pe motivul ca nu eram declarati. Contractul acestei firme de Dirigentie fiind direct cu Autoritatea Contractanta.
Acum AC ridica din umeri, desi avea obligatia sa solicite contractele cu subcontractantii.
Pe de alta parte, AC spune ca noi nu eram in postura de subcontractori, fiind prestatori.
Firma mea mai are de recuperat 407.093,00 lei TVA inclus si ma judec de 6 luni.
Ce se poate face?