avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 434 soluții astăzi
Forum Activitate ela_87

Activitate ela_87

Buna ziua,
Eu si prietenul meu, ambii romani, vrem sa ne casatorim in Grecia anul acesta, pe 11 septembrie. Locuim si vom locui in continuare in Romania. Am contactat o agentie de organizare nunti din Grecia care ne-a adus la cunostiinta care ar fi actele necesare pentru a ne putea casatori. Noi dorim atat cununia civila cat si cea religioasa dar in Grecia, se face una sau cealalta, in urma oricareia dintre ele cuplul primind certificatul de casatorie. In legatura cu aceasta, dorim sa stim, in primul rand, daca in Romania este recunoscut certificatul de casatorie emis in Grecia si in al doilea rand, daca da, este recunoscut oricare dintre cele 2 documente (cel obtinut in urma cununiei civile, cel obtinut in urma cununiei religioase)?
Vom mai avea nevoie de certificat de capacitate matrimoniala (Certificate of celibacy/non impediment to marry). Ne puteti spune de unde si cum putem obtine acest certificat?
De asemenea vom mai avea nevoie de o copie oficiala autorizata a certificatului de nastere eliberat de acelasi birou care a eliberat certificatul original si eliberat cu nu mai mult de 6 luni inainte de nunta. Puteti va rog sa imi confirmati daca asta ar insemna un duplicat pentru care ar trebui sa facem o cerere la primaria orasului de catre care a fost emis originalul?
Atat pentru certificatul de nastere cat si pentru cel de capacitate matrimoniala vom avea nevoie de apostila. Din cate m-am documentat, aceasta se obtine de la prefectura, tribunal sau Camera Notarilor Publici din orice judet, printr-o cerere. Puteti sa imi confirmati daca am inteles corect?
Multumesc!
Răspuns la discuția Nomenclator meserii
Va multumesc pentru informatii.
Buna seara!
As dori sa stiu care este echivalentul postului de asistent logistica in nomenclatorul de meserii sau cea mai apropiata varianta, deoarece lucrez la o firma unde indeplinesc sarcini legate de organizarea livrarilor de marfa catre clienti si intocmirea documentelor de transport , controlul si inventarierea stocurilor de materie prima si produse finite, receptia materiei prime si a materialelor, inregistrarea intrarilor-iesirilor din stoc a materiei prime si produselor finite in baza de date interna, realizarea si urmarirea comenzilor catre prestatorii de servicii, dar nu pot fi incadrata pe un post adecvat. Mentionez ca sunt studenta in an terminal la Facultatea de Stiinte Economice, specializarea Marketing.
Multumesc.