avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 621 soluții astăzi
Forum Activitate Laura_

Activitate Laura_

mediator_comeaga a scris:


Deci, asa cum spuneam, ar fi fost mult mai simplu sa divortati la starea civila, daca ambii soti erau de acord. Terminati intr-o luna, nu in 3.

Completez. Nu va dau dreptate, nu va aflati in aceasta situatie din cauza medierii, pentru ca nu medierea determina termenele legale. Nici nu poate ocoli prevederile legale. Se putea renunta la cererea de divort, pentru a opta pentru divortul pe cale administrativa (la starea civila), insa ati fi pierdut oricum timp pana sa finalizati toata procedura.


In primul rand, s-a depasit cu mult si bine acel termen de 30 de zile in care trebuia sa fie redactata motivarea/pronuntarea/hotararea sau cum se mai numeste bucata aia de hartie de care depind acum.

Daca as fi avut cu cine sa divortez la starea civila, divortam acolo, i-am propus atunci si mi-am asumat si raspunderea pentru toate cheltuielile dar nu a vrut din nesimtire si razbunare. Ca nu am stiut langa cine am trait atata timp nu e vina nimanui, decat a mea.

De terminat in 3 luni nu stiu ce s-ar fi terminat, sau ce ar fi trebuit sa se termine in 3 luni, ca eu cu medierea mea am ajuns la 1 an.
Puteti sa nu-mi dati dreptate din punctul dumneavoastra de vedere pur personal si profesional, eu am precizat ca am o intarziere de 2 luni (adica o amanare) la tot procesul a carei cauza a fost greseala umana produsa de mediatoarea la care am apelat.
In alta ordine de idei, judecatoarea a gasit o greseala minora in tot dosarul ala, un 9 trecut in loc de 8, dar nu si-a amintit de cererea mea din dosar de a mi se inapoia o parte din suma depusa odata cu dosarul care mi s-ar fi cuvenit a fi inapoiata pentru ca am apelat la mediere!
Mai are rost sa imi expun parerea despre tara in care traim si legile dupa care este condusa? Cu prima ocazie ma mut cu totul din tara asta ca e dezastru!

Oricum, doresc sa multumesc tuturor celor care si-au rapit din timpul lor si mi-au raspuns si scuzele de rigoare pentru aciditatea comentariilor dar sunt prea stresata si revoltata de tot!
O zi buna! :)


Moderator: editare mesaje consecutive
Birou_de_Mediator a scris:

Inteleg ca ati fost in situatia unei medieri extrajudiciare si ati depus Acordul de mediere pentru consfiintire si hotarare de expedient, asa ca nu ar trebui sa dureze mult pana se redacteaza hotararea. Nu stiu daca ati depus Acordul si in forma electronica (in cazul in care ati solicitat un CD cu procesul-verbal de inchidere a medierii si Acordul de mediere, mediatorului), astfel ca sa fie mai usor pentru grefiera, la redactare.

Pentru a va folosi de sentinta la schimbarea numelui, trebuie ca ea sa fie definitiva (stampila instantei de judecata care a pronuntat hotararea, cu "definitiva")



Deja aveam inaintat dosar de divort la tribunal si urma sa avem infatisare cand am incheiat acordul si l-am depus la dosarul deja existent. L-am depus in format clasic si vreau sa spun ca de 1 an ma tot lungesc cu termenele lor! Nu stiu ce fac aia toata ziua acolo de se chinuie de 2 luni sa-mi scrie o hartie si sa mi-o trimita acasa!
Daca stiam ca se ajunge la atatea amanari si atata panarama pentru incheierea unei casnicii din care nu au rezultat nici copii, nici bunuri de impartit, ii lasam incolo de bani si mai plateam o data si la notar dar poate nici asa nu terminam, am senzatia ca ma urmareste un ghinion...

Am inteles ca nu exista nici o sansa sa imi fie trimisa hotararea definitiva direct desi era ultima speranta de care ma mai agatam ... Asta este, am sa stau numai prin tribunal de-acum ca sa demonstrez ca fostul sot nu este tatal copilului sau ce mai am de demonstrat de-acum.

mediator_comeaga a scris:

De ce nu ati divortat la starea civila, daca tot nu ati avut copii? Ati fi scapat de toata aceasta problema si v-ar fi costat si mai putin. Sotul nu a fost de acord cu divortul si a fost nevoie de mediator?

Motivul pentru care am divortat a fost faptul ca omul avea o relatie extraconjugala. Nu as fi zis nimic daca ar fi fost o greseala sau ceva trecator, dar omul deja o invita pe individa in casa noastra si isi batea joc efectiv iar atunci cand m-am saturat de situatie si i-am spus in fata ca stiu cum sta treaba, ca statea cu mine doar din cauza ca avea niste avantaje, si ca vreau sa divortam si-a luat bagajul si a plecat din tara, eu din urma intentand procesul de divort in lipsa lui.
Intre timp am intalnit pe altcineva si am ramas insarcinata, a aparut si el inapoi in tara si a raspuns la cererea mea de divort si pana la urma am discutat sa incheiem acord de mediere ca sa terminam cu panarama.
Dar vad ca acordul asta de mediere e o mare prostie, daca nu il incheiam tot aici ajungeam, degeaba s-a invetat medierea asta, o modalitate de a mai scoate niste bani de pe spatele unor oameni cu probleme. A! Ca sa nu mai zic ca am "reusit" sa obtin o intarziere de 2 luni din cauza ca mediatoarea la care am fost nu e in stare sa numere lunile anului si a scris gresit data incheierii casatoriei si s-a repus pe rol cauza din cauza erorii materiale din cuprinsul acordului si de aici mi se trage toata tragedia asta, ca altfel as fi avut deja schimbat buletinul!

Nu se mai razgandeste nimeni ca suntem despartiti de 1 an si nu stiu cate luni nu mai avem nici o treaba, nici o legatura si hotararea e data! Daca am hotarat de comun acord de ce ma mai lungesc cu legea asta fara logica, adica acum dau cu subsemnatul ca vreau sa divortez si pe urma vin tot eu sa zic ca nu, sau cum? Si pe urma nici nu stiu daca mai este in tara fostul sot sau de unde sa-l iau ca nu mai avem nici o legatura!
Eu vreau sa stiu daca in cazul divortului cu acord si cu hotarare mai este termenul asta sau nu cum e la cel la primarie/notar unde au termen de razgandire 30 de zile?
Asta e trecut deja prin instanta si judecat si incheiat. suntem divortati, hotararea aia pe care urmeaza s-o primesc nu o pot folosi sa-mi schimb CI?
Buna ziua
Am incheiat un acord de mediere prin care am divortat, nu am avut nimic de impartit si nici copii impreuna cu fostul meu sot. Acordul a fost judecat in instanta si hotararea a fost favorabila, urmeaza sa primesc acasa hartia care sa ateste hotararea. In conditiile astea mai este necesar sa astept 15-30 de zile in care cica se poate ataca hotararea in instanta, ca sa imi pot schimba cartea de identitate daca noi am semnat pentru divort de comun acord? Asa mi s-a spus de la tribunal si mi se pare ca nu se leaga ceva, la ce sa astept sa fie atacata decizia daca am decis de comun acord??? Nu pot folosi aceasta hotarare pentru a-mi schimba actul de identitate si implicit numele de familie?
Problema mea este ca sunt insarcinata cu iubitul actual si urmeaza sa nasc si hotararea e data, procesul e incheiat si as dori sa imi schimb cat mai repede actele sa revin la numele anterior casatoriei pentru ca, din cate am inteles, daca nu o fac inainte de nastere, copilul va lua numele fostului sot si va trebui sa ne taram iar prin tribunale ca sa schimb numele copilului pentru ca tatal natural nu il poate recunoaste atata timp cat port numele din timpul casatoriei. #-o