Persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si cele familiale au de acum posibilitatea de a angaja personal cu contract de munca pentru desfasurarea activitatilor. Modificarea legislativa a fost publicata in Monitorul Oficial pe 11 martie. Conform actului normativ, persoana fizica autorizata nu poate fi considerata ca un angajat al unei terte persoane cu care colaboreaza in activitatea pentru care a fost autorizata. De asemenea, titularul persoanei fizice autorizate si titularul intreprinderii individuale nu pot incheia contracte individuale de munca cu propriile entitati economice. Dar acestea pot colabora cu alte persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale sau familiale, ori cu alte persoane juridice, fara ca aceasta colaborare sa ii schimbe statutul juridic. Pana la modificarea legii, cei mentionati mai sus nu aveau posibilitatea unor astfel de contracte, activitatea pe care o desfasurau fiind practic numai a titularilor.