Activitate ContSters323245

mirebire a scris:

Incepeti prin a va aduce copilul acasa si a va ocupa de el .... nu e vorba despre "drepturile parintilor asupra copiilor" ci "responsabilitatile parintilor fata de copii".

Asa este, va dau dreptate, asta urmaresc si eu de aproape un an...zi de zi incerc sa o conving ca este mai important sa ne implicam noi ca parinti decat sa fim pentru copil doar niste vizitatori la bunici. Este destul de geeu insa pt ca nu accepta sa il aducem acasa (casa in care locuim in prezent este a parintilor ei, motiv pt care se poarta ca si cum ea ar avea ultimul cuvant), aduce fel de fel de motive...ca e incarcata profesional, ca are proiecte care ii mananca mult timp, ca e surmenata, ca vine tarziu acasa si ca nu se poate odihni cu copilul in casa....toate argumentele ei duc intr-o singura directie...vrea sa ma convinga ca prezenta copilului acasa o incurca din x motive ....cel mai invocat fiind cel al aspiratiilor profesionale pe care le are. Nu am refuzat ajutorul bunicilor si le-am multumit pt tot, dar deja in cazul nostru rolurile s-au schimbat...ei au devenit "parinti" si noi "bunici". Si cand il aducem acasa se poarta ca si cum ar vrea sa "scape" de el cat mai repede...efectiv nu vrea sa se implice si priveste statul cu copilul drept o piedica in calea afirmarii ei pe x planuri.
Tot ce am facut eu pt a petrece cat mai mult timp cu piticul, am facut-o pt mine si pt ca nu concep sa treaca o zi fara sa-l vad sau sa ne petrcem cat mai mult timp impreuna , nu ca sa adun argumente in favoarea mea.
Nu doresc solutia unui divort, dar o iau in calcul daca situatia actuala se mentine...simt ca timpul trece si nu pot fi langa pitic atunci cand creste sau in momentele cele mai importante din viata lui pt ca maica-sii nu ii mai pasa si se multumeste sa-l lase 95% din timp la parintii ei. Ce ma deanjeaza este faptul ca de fiecare data cand vreau sa fac ceva impreuna cu el, nu face decat sa imi puna bete in roate si sa se opuna la toate initiativele mele, spunandu-mi ca cea mai agreata varinata este sa stau cu el numai acolo unde pot fi sub supravegherea parintilor ei....ce sa mai zic...e hilar, stiu, caz ca asta mai rar am intalnit...o mama care nu vrea sa stea langa copilul ei si care il priveste ca pe o povara....
Pot spune ca raspunsurile priomite pana acum m,-au ajutat sa-mi fac o idee la ce as putea face in viitorul apropiat daca nu mai se mai intrevede nicio "raza de lumina".
Multumesc celor care mi-au raspuns pana acum si astept si alte sugestii...

Buna ziua.
Situatia pe care doresc sa o prezint este destul de complicata, dar sper ca voi putea primi macar un sfat. Sunt casatorit de 7 ani si avem un baietel de 4 ani si jumatate. Dupa terminarea perioadei de 2 ani de CIC, sotia mea a revenit la serviciu. De atunci s-a schimbat radical ca atitudinie fata de familia sa si fata de copil. Din ce in ce mai des se plangea ca prezenta copilului acasa o epuizeaza fizic (piticul se trezea de mai multe ori in timpul noptii) si ca nu mai poate face nimic profesional pe viitor. Am incercat cat am putut de mult sa o degrevez...de multe ori plecam de la serviciu mai devreme pt a iesi cu piticul in parc cateva ore pt a-i lasa cat mai mult timp pt odihna. Zilnic se plangea ca nu mai rezista si tot timpul ii chema la noi pe parintii ei sa stea cu piticul. In ultimii 2 ani relatia mea cu sotia s-a degradat constant, in permanenta tipa si urla prin casa, nimic nu-i mai convenea. De multe ori imi lasa senzatia ca face tot posibilul sa caute scandalurile „cu lumanarea”....se lega de te miri ce pentru a face un adevarat show. M-a deranjat ca multe din scandaluri le facea in prezenta copilului (cateodata injura ca la usa cortului) si i-am atras atentia de nenumarate ori ca nu este corect sa se poarte asa fata de pitic....nu am avut cu cine sa discut...orice spuneam provoca un scandal si mai mare. De nenumarate ori mi-a pus in vedere sa plec, invocand ca locuinta in care stam apartine familiei ei. Nu am inteles niciodata de ce s-a purtat asa, am facut tot posibilul sa evit certurile si de cele mai multe ori taceam si inghiteam toate jignirile doar pt a evita un scandal in prezenta piticului. Este inutil sa mai spun ca toata aceasta atmosfera tensionata intretinuta constant de mama l-a afectat si pe pitic. Acum un an de zile am fost mai mult constrans sa accept sa-l mutam pe pitic la socrii acasa, acestia spunand ca le este mai usor sa-l duca la gradi acolo decat sa mai faca zilnic „naveta” la noi sa stea cu el in timpul zilei cat eram la serviciu– nu stam foarte aprope unii de altii, drumul dureaza vreo 30 de min cu transportul in comun; am propus si varianta unei bone, dar sotia nu a vrut. S-a facut un an si sotia nu mai vrea sa il aducem acasa decat in week-end-uri (in timpul saptamanii aproape zilnic m-am dus la pitic dupa serviciu si am incercat sa petrec cat mai mult cu el). Ma deranjeaza ca socrii au inceput sa se poarte ca si cum eu nu as mai avea niciun rol...iau decizii in privinta copilului fara sa ne consulte, de nenumarate ori ne-au subminat autoritatea in fata copilului spunandu-i de fata cu noi ca ce spunem noi sunt prostii, numai pe ei sa ii asculte. Sotia mea nu ia nicio pozitie, tace malc si face numai cum spun parintii ei (mai mult de atat mi-a spus ca parintii ei au dreptul sa decida in privinta copilului pt ca ei s-au implicat cel mai mult in cresterea lui – acum nu mai recunoaste ca ii implora sa vina sa stea cu piticul, refuzand sa ne ocupam doar noi doi). Problemele au escaladat de curand cand am inceput sa fac presiuni sa il aducem acasa, eu avand posibilitatea sa-l duc si sa-l iau de la gradi. Au refuzat categoric, in frunte cu mama lui, spunand ca ai ei ii ofera tot ce are nevoie (ea acasa nu mai face absolut nimic, vine ca la hotel, doar sa doarma). Acum vreo sase luni am gasit intamplator niste chestii care m-au facut sa cred ca este posibil ca sotia mea se afla intr-o relatie cu altcineva...atunci mi-am justificat si comportamentul ei fata de mine din ultimii doi ani. Am incercat sa am cu ea mai multe discutii dar refuza orice dialog cu mine...incepe sa urle sa imi spuna ca sunt paranoic si ca vreau sa o tin la cratita acasa si pleaca. De mai multe ori m-a „avertizat” ca daca nu ma potolesc cu revendicarile mele de a-l aduce acasa pe pitic, va face in asa fel incat sa nu mai vad copilul deloc. De alfel socrul m-a si amenintat intr-o discutie telefonica, ca imi va face probleme daca nu ma potolesc...s-a apucat sa-mi sune rudele si sa le spuna ca sunt un om iresponsabil, ca am probleme cu alcoolul si ca stie el ca sunt incompetent si la serviciu – chestii inventate de el. Am stat si m-am gandit ca in acest moment, in caz de divort, premisele sunt in favoarea lor...nu am o situatie financiara la fel de buna ca ei iar parintii mei nu se pot implica la fel de mult pt ca locuiesc la mare distanta si au o situatie modesta. Nu stiu cum sa procedez...daca plec, nu voi mai putea sa fiu langa copil, ii cunosc cum procedeaza si vor face tot posibilul sa nu il mai pot vedea si ii vor baga in cap tot felul de prostii despre mine ca sa-l faca sa ma urasca - ei mi-au sugerat ca daca vreau „sa fie bine” sa accept conditiile lor sa nu mai zic nimic. Cu fiecare zi ce trece si il stiu acolo sufar din ce in ce mai mult.
Nu stiu cum sa procedez ....ar mai fi multe de spus dar si asa m-am intins cu discutia prea mult...intrebarea mea este: ce solutii legale as avea la indemana in acest moment ca sa pot fi langa pitic si sa-i ofer o viata normala asa cum imi doresc?
Va multumesc!