Cu mama nu se poate comunica, e de parere ca ea oricum, fiind mama, stie mai bine ce si cum sa faca. Acst subiect este unul tabu de 3 ani de cand s-a mutat aici fiul sotului meu,noi nu deschidem acest subiect pentru ca nu vrem sa incepem noi razboiul. Noi asta credem ca cu cat trece mai mult timp ca acest copil sa fie cu noi cu atat un judecator va pricepe care este starea de fapt si sa nu modifice acest lucru, indiferent ca in Romania mama este avantajata din acest punct de vedere. Sotul meu este jurist, deci nu suntem visatori si stim care sunt sansele noastre reale, problema este ce complet de judecata vom prinde si ce vor hotari ei. Am dorit sa mai aflu pareri,am dicutat cu 2 avocati, unul spune ca in mod normal un judecator nu ar trebui sa schimbe starea de fapt al copilului, altul spunea ca nu avem nici o sansa sa castigam noi acest proces. Iar eu, nu sunt omul care sa accepte raspunsul: nu se poate face nimic.
Medierea nu este exculsa din partea noastra, ci din partea mamei. Iar ca sa ma fac inteleasa, nu eu sunt cea care il incurajeaza pe copil sa imi spuna mie mama, el spune asta pentru ca il aude pe fiul meu spunandu-mi MAMI si din acest motiv imi spune si el mie. Noi copiilor nostri nu le impunem nimic, nu ii incurajam sa faca lucruri care evident nu sunt bune pentru ei. Cu mama nu se va putea ajunge la nici un consens, pentru ca daca am putea, demult ar fi fost alta situatia,si daca ar privi si ea binele copilului, ar intelege ca e mult mai bine pentru copil sa creasca intr-o familie unita. Insa in momentul in care ea va dori sa il duca la ea, iar noi evident nu vom lasa acest lucru, va izbucni un razboi.
Nu avem custodie comuna deoarece au divortat pe vechiul cod, mediere cu ea nu se poate face, in nici un caz, nu este cu cine, nu intelege si nu pricepe nimic, e interesata doar de binele ei, nu al copilului. Sa va zic un exemplu: ea locuieste in alt oras, si a zis ca vrea sa il duca pe copil pentru cateva zile la ea, am lasat copilul, nu l-a adus acasa la data stabilita, a zis ca mai vrea sa stea cu el inca o zi. Ziua urmatoare in care am sunat sa vedem la ce ora ajunge cu trenul ea a zis ca ea nu il poate aduce in acea zi pentru ca lucreaza de la ora 7, si ca asa a fost intelegerea ca mergem noi dupa el cu masina, la o distanta de 100 de km. Evident ca nu a fost vorba niciodata de asa ceva, si ea a zis ca nu are ce face cu copilul pentru ca lucreaza, si ca il aduce cu microbusul, ceea ce nu este deloc normal, avand in vedere faptul ca copilul are 5 ani si are nevoie de scaun pentru a se deplasa cu masina, si noi i-am spus ca in nici un caz sa nu faca asa ceva, ca trebuia sa il aduca cu trenul. Suna in disperare ca daca nu mergem noi dupa el ea va veni cu microbusul, ca cica ea trebuie sa mearga la lucru de la 7,nemaicontand ca viata copilului este sau nu in pericol, nemaizicand ca noi bniciodata nu ii ducem pe copiii nostri fara scaun de copii in masina. Intr-un final am plecat dupa copil, si dupa ce am ajuns acasa am dat un telefon anonim la ea la serviciu sa vedem daca e acolo. Evident nu era la serviciu, si ne-a spus o persoana de acolo ca e plecata din localitate ca si-a scos concediu. Este evident ca ea nu are ce face cu acest copil, nu se descurca cu el, nu are cine sa o ajute, si in plus ca este iresponsabila si o intereseaza doar programul ei.
Medierea este exculsa de la bun inceput, ea la un moment dat va dori sa il ia pe fiul ei de aici, dar nu se stie cand. Ei cand au divortat, ea a spus ca se lasa de studii ca sa poata creste copilul. Sotul meu i-a zis, evident stiind ca copilul nu va fi in siguranta acolo niciodata, ca sa nu se lase de studii ca il va creste el pana atunci. Evident, ea a terminat studiile deja de un an de zile, dar inca nu a amintit nimic de acest aspect, ca ar vrea sa il duca deja, de aceea noi am spus ca mai mult ca sigur asteapta sa inceapa scoala, si atunci il va duce. Ea cand a dat copilul nu s-a gandit ca acest copil nu este o bicicleta pe care ti-o tine cineva in garaj 2 ani si cand mergi dupa ea e in aceeasi conditie,si evident a ales calea mai usoara, fara a se gandi la consecinte. Copilul sta cu noi de 3 ani, suntem o familie, e atasat de toata lumea de aici, aici este viata lui, ea vine sa il vada o data la 3 saptamani, si si in acel putin timp ii spune ca fiul meu nu e fratiorul lui, ca noi suntem in toate felurile, ca el va locui cu ea, etc. Nemaizicand ca fiul sotului meu imi spune si mie MAMI de mai bine de jumatate de an. Si ea ii spune mereu ca eu nu sunt mama, ca eu sunt doar o vrajitoare, copilul cand sta la ea cateva zile vine acasa si nu vorbeste nici cu mine nici cu tatal lui, se vede ca e bulversat, nu stie ce sa creada.
Ideea e ca copilul are 5 ani, mai are un an de gradinita, si noi toti ne gandim ca ea o sa il vrea sa il duca pe cand incepe scoala, asta insemnand ca peste un an. Cu ea nu se poate discuta, media, nu gandeste rational, mereu are pretentii legate de copil, ea crede ca ea ne face noua o favoare. E foarte aiurea toata situatia. Singurul lucru de ce ne temem este ca daca copilul va ajunge la ea nu va fi nimic din el, nu se ocupa de el, numai prostii il invata: sa manance la fast-food si etc.
Nu exista nici o masura de siguranta pe care as putea sa o iau? Noi nu vrem sa incepem un proces, in ideea ca poate timpul e in avantajul nostru. Eu personal sunt disperata. Si sotul meu la fel. Nu am vrea sa il pierdem pe piticul nostru.
Buna ziua.
Sotul meu, divortat, are din prima casatorie un copil in varsta de 5 ani. La divort, copilul i-a fost incredintat mamei.La divort, copilul implinea varsta de 2 ani. Dupa pronuntarea sentintei, copilul a mai locuit 2 luni cu mama lui, iar apoi ea si cu sotul meu au facut o intelegere ca el va creste copilul pana aceasta isi va termina studiile, adica inca 2 ani. De atunci copilul este la noi, noi il crestem de 3 ani de zile, ea a terminat si facultatea de 1 an de zile, ea vine in vizita o data la 3 saptamani, nu plateste nici o pensie alimentara, nu se ocupa de el.
Intrebarea mea ar fi: in momentul in care ea se va gandi ca totusi ea il vrea pe copil, si va veni dupa el sa il duca, noi evident nu vom lasa acest lucru, insa in instanta, ce sanse am avea ca acest copil sa ne fie incedintat noua? Tin sa precizez ca eu si sotul meu suntem impreuna de 3 ani si pe copil noi il crestem impreuna cu fiul meu (care este din prima mea casatorie) si suntem o familie fericita si unita, copiilor nostri le oferim tot ce putem, umbla la gradinita, sunt foarte educati, participa la ore de baschet, de muzica, deci chiar ne ocupam de ei si nu am vrea sa il pierdem pe fiul sotului meu, mai ales ca mama lui nu se mai stie ocupa de el, copilul nu o asculta deloc, si cand il mai duce in vacanta la ea, mereu ii spune lucruri de genul: Acela nu e fratiorul tau!!! etc.
Astept parerile voastre si va multumesc anticipat.
avocatnet.ro explicăm legislația
