avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 478 soluții astăzi
Forum Activitate caruceru-paula

Activitate caruceru-paula

Bună ziua, sunt educatoare titulară cu vechime neintreruptă in invățămant 36 ani. Am la bază liceul pedagogic, grd didactic I, in anul 2012 am depus dosarul ptr echivalarea studiilor conform oug 5484/2011. In anul 2012/decembrie MEN a incheiat un acord cu sindicatele prin care au prelungit termenul de depunere a dosarelor. Intre timp s-au schimbat ministrii iar ordinul de eliberare a atestatelor nu a fost semnat, dosarele fiind aprobate, listele au fost expuse la Universitățile din țară. Ce ar trebui să facem ? Care ar fi calea de atac ptr obținerea echivalării conform legii, menționez că diferența de retribuție este de 480 de roni/luna la aceeași muncă, pe același orar/zile lucrate.
Cu respect, educatoarele
Cine poate sa-mi descifreze acest articol din Ordonanţa de urgenţă nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative care a intrat in vigoare 30.06.2014
d) pentru ocuparea funcţiei de profesor pentru învăţământ preşcolar - absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării «Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar» sau absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic cu specializările «educatoare» şi «educatoare/învăţător» ori a colegiului universitar de institutori sau a altor şcoli echivalente şi absolvirea unei instituţii de învăţământ superior cu diplomă de licenţă;