avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 713 soluții astăzi
Forum Activitate aadriano37

Activitate aadriano37

Cu tot respectul, eu am aflat de la contabila ca mi-am dat demisia, conform unei cereri despre care eu nici macar nu stiam ca exista. NU eu am scris acea cerere, nici macar nu am fost la ei la birou, nu am mai vorbit cu angajatorul. Clar, nu mi-am scris demisia.
Va multumesc oricum!
Multumesc frumos!
Buna ziua. Am fost angajat cu carte de munca un an si jumatate la o firma intr-o alta localitate decat locuiesc. Comunicam prin telefon si mail, iar rezultatele muncii mele le trimiteam prin mail. Angajarea mea s-a petrecut intr-o conjuncture mai ciudata, era firma unui profesor de la facultatea unde era sotia mea, iar acesta afland ca lucrez in acelasi domeniu ca si el, a abordat-o pe sotia mea in cadrul unu examen sa colaboram cu el. Clar, fiind in cadrul examenului, nu putea sa-l refuze, si asa am ajuns sa lucrez pentru el. Cu salariul m-a tot mintit, ca il voi primi, dar nu avea decat 200-300 lei/luna sa-mi dea. Dar, cum sotia mai avea 1 an de facultate si licenta cu el, am cerut macar carte de munca sa-mi faca. Dupa licenta, din cauza volumului enorm de munca pe care il primeam, I-am amintit din nou de salar. Macar nu mai aveam probleme cu facultatea, si am zis ca nu mai am motive sa lucrez pe gratis, sa-si umple el buzunarele. Mi-a spus ca nu mai are nevoie de serviciile mele, iar eu am insistat ca imi vreau banii. Dupa lungi discutii, a spus ca imi va tine cartea de munca inca cateva luni, in locul banilor datorati, fara sa mai imi dea de lucru. Am zis ca si asa e bine, decat nimic. Saptamana trecuta am avut nevoie de o adeverinta, si am sunat contabila, care a fost foarte mirata de cererea mea, pe motiv ca eu mi-am depus demisia de mult, iar ea mi-a facut decizia de incetare a constractului de munca. Deci, am aflat si eu ca mi-am dat demisia. Eu ce pot sa fac, mai pot sa recuperez ceva din banii ce ar fi trebui sa-i primesc? Nici un stat de plata n-am vazut, nici macar somaj nu mai pot sa iau, pt ca astazi sunt 3 luni de cand eu "mi-am dat demisia", prin acordul ambelor parti, art.55 lit.2 Codul Muncii. Mai pot face ceva in acest caz?