avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 804 soluții astăzi
Forum Activitate cristi1794

Activitate cristi1794

Răspuns la discuția Amendă R.A.T.
Oarecum îmi e aiurea că i-am dat toate datele corect (deși n-aveam actele la mine).
Puteam să zic că nu le știu sau să i le dau greșit.
Discuție Amendă R.A.T.
Bună ziua!

În dimineața asta am fost prins de un controlor R.A.T Brașov pe linia 17 circulând cu biletul nevalidat (menționez că aveam bilet, dar nu l-am validat în timp record, controlorul în cauză m-a controlat în aproximativ 20 de secunde de la momentul urcării mele în autobuz).
Domnul a chemat prin telefon un echipaj de poliție, am coborât la capăt de linie (asta era destinația mea), nu aveam niciun act și niciun ban la mine.
I-am explicat, i-am dat CNP-ul, numele, adresa, seria buletinului etc. și m-a crezut pe cuvânt.
I-am spus că am învățat ceva drept contravențional, știu ce scrie prin ordonanța 2/2001, și că mai știu că amenda se prescrie în 5 ani (începând de la data de 1 ianuarie a anului următor eliberării PV). Domnul a încercat să explice că amenda intră pe mâna fiscului și că nu se mai prescrie, dar l-am asigurat că ANAF-ul n-are cum să mă execute silit pentru că n-am nimic pe numele meu și n-au decât să-mi schimbe contravenția în ore de muncă în folosul comunității pe care oricum n-am de gând să le execut.

Dânsul s-a mai înmuiat, a încropit o conversație cu mine, m-a întrebat ce studiez, unde, cum sunt controlorii de la mine în oraș etc. După care mi-a zis să plec că oricum crede că nu mai vine echipajul (ceea ce știam deja, pentru că am presupus că bluffează). După, m-a rugat să plătesc în termen de 48 de ore 60 lei, că e mai bine pentru mine.

Ce spuneți, mă trezesc cu cine știe ce PV acasă? Dacă da, să mă complic să-l contest sau să mă duc să le dau 60 lei?