avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 983 soluții astăzi
Forum Activitate Uylestte

Activitate Uylestte

Ştiu că a trecut mult timp, dar din motive personale nu m-am mai putut conecta.
Ca să "închei" topic-ul, spun doar că până la urmă am ajuns la poliţie cu agentul, deoarece a încercat să mă lovească atunci când i-am spus că vreau să plec şi că nu am de gând să-i plătesc "partea mea de comision", deoarece nici măcar nu este agent imobiliar, adică lucrează la negru (am aflat asta pe parcurs).
Acceptasem să "locuiesc" cu acel agent deoarece o cunoştinţă mi-l recomandase, iar el îmi spusese că doreşte să folosească partea lui de apartament doar ca un "depozit", nu că va locui cu mine (ceea ce pe parcurs s-a dovedit a nu fi aşa).
Nu apărea în contractul de comodat deoarece (şi de asta mi-am dat seama după) nu avea de gând să-l informeze pe proprietar că va "locui" cu mine, asta ca să-i poată lua şi lui comision, fiind conştient că dacă proprietarul ar fi ştiut că va sta în acel apartament nu i-ar fi dat nimic, evident!
Aşa că, văzându-mă în pericol fizic, am chemat poliţia, proprietarul a venit şi el şi mi-a dat înapoi 400 euro (oprindu-şi 100 pentru chiria şi taxele pe timpul cât am stat acolo), ne-au luat declaraţii... dar am renunţat totuşi la a continua deoarece nu doresc să intru în şi mai multe probleme.
Mi-am găsit chirie în altă parte iar acum totul este bine.
Mulţumesc mult la toţi cei care au răspuns!
Cu "recunoscând tot" mă refer la tot ce am scris aici, banii plătiţi, condiţiile... am înregistrat convorbirile cu agentul şi proprietarul, recunoscând suma plătită, condiţiile...
Ceea ce nu înţeleg este, chiar dacă aş fi avut contract cu acel agent, închiriând el cu mine, la ce mai îmi ia comision? Da, mi-a găsit chirie, dar şi-a găsit şi el. Nu mi se pare corect să-i plătesc eu comision din moment ce locuieşte cu mine, sau să-i ia comision la proprietar din moment ce şi agentul se mută în apartamentul lui.
În fine, proprietarul spune că şi lui i-a luat comision, că nu ştia că agentul va locui cu mine... nu ştiu cât de adevărat este, dar deja nu mai îmi pasă.
Omul mi-a spus că în momentul în care voi pleca îmi va da 400 euro înapoi (se scade din cei 500 euro chiria pentru cât am stat şi taxele), lucru ce mi se pare corect, aşa că până pe întâi o să găsesc în altă parte. Nu am mult timp, dar o să caut, desigur, evitând situaţii asemănătoare, m-am lecuit!
Mulţumesc.
Mulţumesc mult pentru răspunsul rapid.
1. Nu există contract de intermediere.
2 şi 3 am înţeles.
Răspunsul pentru întrebarea a 4-a este că eu tocmai sosisem dintr-o ţară străină şi a manipulat situaţia. În primul rând îmi fusese recomandat de o persoană apropiată şi de încredere. În al doilea rând, nu doream să mai stau la hotel mai mult timp ţinând cont de preţurile piperate, iar acest agent a prezentat situaţia de aşa natură încât totul părea a-mi fi favorabil.
Gândindu-mă acum la rece, văd că nu avea alte "oferte" de chirii, ci era totul pregătit, agentul ştiind din timp de sosirea şi nevoia mea de a-mi găsi o locuinţă cât mai repede, pentru a mă face să închiriez aici.
Mulţumesc din nou.
Bună seara.
În urmă cu două săptămâni am contactat un agent imobiliar rugându-l să-mi găsească spre închiriere un apartament. Agentul a venit cu o propunere şi anume, că are o cunoştinţă care deţine un apartament. Agentul mi-a propus să închiriem împreună apartamentul respectiv, împărţind chiria şi întreţinerea. Plângându-se că momentan "nu are bani" pentru plata avansului şi al chiriei pe prima lună, am achitat eu suma de 500 euro, urmând ca posterior să mi se restituie partea de bani împrumutată, respectiv 250 euro. Am făcut chitanţă de mână în care se specifica faptul că eu am plătit suma de 500 euro, respectiv avans+chiria prima lună. Posterior, cum proprietarul nu avea de gând să declare chiria lunară, "contractul de închiriere" s-a convertit într-un contract de comodat, prin care eu pot locui în acest apartament timp de 3 ani, obligându-mă doar la plata întreţinerii. Menţionez că agentul imobiliar, prieten şi partener de afaceri cu proprietarul, nu apare în niciun document.
Agentul imobiliar a început să-şi aducă din lucruri în acest apartament, deşi înţelegerea era că se va muta, ţinând cont de faptul că eu am achitat chiria întreagă pe această lună, în iulie.
La întrebările mele în legătură cu cei 500 euro achitaţi integral de mine, mi-a răspuns că din avans se scade comisionul agenţiei imobiliare pe care o prezintă, iar că din chiria pe luna aceasta, ne vom socoti noi.
Întrebările mele sunt:
1. Are voie acest agent imobiliar să-mi mai ia şi mie şi proprietarului comision (desigur, fără factură fiscală) la închirierea acestui apartament, ţinând cont de faptul că îmi este coleg de apartament?
2. La ce fapte penale se încadrează agentul, respectiv şi proprietarul în acest caz?
3. Ce cale ar fi recomandată de urmat ţinând cont de faptul că agentul nu renunţă la idea că are dreptul la comision chiar dacă a închiriat şi el împreună cu mine?
Eu, văzând că este posibil să nu ajung nicăieri cu ei pe cale amiabilă, am înregistrat şi agentul, şi proprietarul, recunoscând tot.
Am început deja să-mi caut chirie în altă parte, dar nu doresc să pierd banii care mi se mai cuvin, şi de aceea doresc să ştiu care sunt paşii legali de urmat.
Mulţumesc!