avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 808 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... As dori ajutor in aceasta situatie controversata - ...
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

As dori ajutor in aceasta situatie controversata - probleme cu un agent imobiliar

Bună seara.
În urmă cu două săptămâni am contactat un agent imobiliar rugându-l să-mi găsească spre închiriere un apartament. Agentul a venit cu o propunere şi anume, că are o cunoştinţă care deţine un apartament. Agentul mi-a propus să închiriem împreună apartamentul respectiv, împărţind chiria şi întreţinerea. Plângându-se că momentan "nu are bani" pentru plata avansului şi al chiriei pe prima lună, am achitat eu suma de 500 euro, urmând ca posterior să mi se restituie partea de bani împrumutată, respectiv 250 euro. Am făcut chitanţă de mână în care se specifica faptul că eu am plătit suma de 500 euro, respectiv avans+chiria prima lună. Posterior, cum proprietarul nu avea de gând să declare chiria lunară, "contractul de închiriere" s-a convertit într-un contract de comodat, prin care eu pot locui în acest apartament timp de 3 ani, obligându-mă doar la plata întreţinerii. Menţionez că agentul imobiliar, prieten şi partener de afaceri cu proprietarul, nu apare în niciun document.
Agentul imobiliar a început să-şi aducă din lucruri în acest apartament, deşi înţelegerea era că se va muta, ţinând cont de faptul că eu am achitat chiria întreagă pe această lună, în iulie.
La întrebările mele în legătură cu cei 500 euro achitaţi integral de mine, mi-a răspuns că din avans se scade comisionul agenţiei imobiliare pe care o prezintă, iar că din chiria pe luna aceasta, ne vom socoti noi.
Întrebările mele sunt:
1. Are voie acest agent imobiliar să-mi mai ia şi mie şi proprietarului comision (desigur, fără factură fiscală) la închirierea acestui apartament, ţinând cont de faptul că îmi este coleg de apartament?
2. La ce fapte penale se încadrează agentul, respectiv şi proprietarul în acest caz?
3. Ce cale ar fi recomandată de urmat ţinând cont de faptul că agentul nu renunţă la idea că are dreptul la comision chiar dacă a închiriat şi el împreună cu mine?
Eu, văzând că este posibil să nu ajung nicăieri cu ei pe cale amiabilă, am înregistrat şi agentul, şi proprietarul, recunoscând tot.
Am început deja să-mi caut chirie în altă parte, dar nu doresc să pierd banii care mi se mai cuvin, şi de aceea doresc să ştiu care sunt paşii legali de urmat.
Mulţumesc!
Cel mai recent răspuns: Uylestte , utilizator 16:43, 13 Septembrie 2015
1. Ati incheiat contract de intermediere cu agentul imobiliar in care se specifica comisionul si obligatiile partilor?
2. Daca nu elibereaza document fiscal nu ii platiti nimic.
3. Solicitati celor doi sa va restituie toti banii altfel veti face plingere penala pentru inselaciune. Este clar ca cei doi sunt parteneri de afaceri si probabil ca au mai inselat si alte persoane.
4. Ultima intrebare. De ce ati acceptat inchirierea impreuna cu agentul imobiliar? Asta chiar nu inteleg.
Mulţumesc mult pentru răspunsul rapid.
1. Nu există contract de intermediere.
2 şi 3 am înţeles.
Răspunsul pentru întrebarea a 4-a este că eu tocmai sosisem dintr-o ţară străină şi a manipulat situaţia. În primul rând îmi fusese recomandat de o persoană apropiată şi de încredere. În al doilea rând, nu doream să mai stau la hotel mai mult timp ţinând cont de preţurile piperate, iar acest agent a prezentat situaţia de aşa natură încât totul părea a-mi fi favorabil.
Gândindu-mă acum la rece, văd că nu avea alte "oferte" de chirii, ci era totul pregătit, agentul ştiind din timp de sosirea şi nevoia mea de a-mi găsi o locuinţă cât mai repede, pentru a mă face să închiriez aici.
Mulţumesc din nou.
Cred ca ar trebui sa va aranjati lucrurile.
Ati contactat un agent imobiliar, adica ati apelat pa serviciile lui. Intrebarea 1: acel agent ar trebui platit...
Ati inchiriat un apartament, dv. cu agentul, deci dv. datorati jumatate de comision, agentul jumatate. Nu?
A existat de-a lungul discutiilor alta intelegere, nu stiu. Recunosc tot cei doi intr-o intregirtrare, dar ce exact o fi acel tot?
Calea de urmat... un avocat, o notificare sau o actiune in instanta sau poate doar o intelegere a situatiei de catre dv... nu stiu. Uneori, cea mai potrivita solutie e sa nu faci nimic, insa depinde de situatia daca este avantajos pentru o persoana sau nu.
Banii i-ati recuperat? Cei 250 de euro.
Care ar fi comisionul agentului?
AVLIL a scris:

Intrebarea 1: acel agent ar trebui platit...


Agentul trebuie platit in conditiile in care este incheiat contract de intermediere.
Atata timp cat nu exista contract nu are de ce sa ii plateasca si avand in vedere ce a urmat dupa "intermediere" nu vad motive ptr a-i plati comisionul agentului.

Din relatare eu inteleg ca fost inselat de agent si proprietar.

Cu "recunoscând tot" mă refer la tot ce am scris aici, banii plătiţi, condiţiile... am înregistrat convorbirile cu agentul şi proprietarul, recunoscând suma plătită, condiţiile...
Ceea ce nu înţeleg este, chiar dacă aş fi avut contract cu acel agent, închiriând el cu mine, la ce mai îmi ia comision? Da, mi-a găsit chirie, dar şi-a găsit şi el. Nu mi se pare corect să-i plătesc eu comision din moment ce locuieşte cu mine, sau să-i ia comision la proprietar din moment ce şi agentul se mută în apartamentul lui.
În fine, proprietarul spune că şi lui i-a luat comision, că nu ştia că agentul va locui cu mine... nu ştiu cât de adevărat este, dar deja nu mai îmi pasă.
Omul mi-a spus că în momentul în care voi pleca îmi va da 400 euro înapoi (se scade din cei 500 euro chiria pentru cât am stat şi taxele), lucru ce mi se pare corect, aşa că până pe întâi o să găsesc în altă parte. Nu am mult timp, dar o să caut, desigur, evitând situaţii asemănătoare, m-am lecuit!
Mulţumesc.

Alte discuții în legătură

Cred că am semnat un fals contract de vizionare. ce șanse avem să ne recuperăm comisionul plătit? Gabriel Anton Gabriel Anton Salutare tuturor! Încerc sa prezint pe scurt o problema. Pe data de 15.09.2017 am găsit un apartament pentru închiriere la prețul de 280 de euro. Acel ... (vezi toată discuția)
Comisionul agentiei imobiliare trebuie platit chiar daca in urma vizionarii nu s-a incheiat nici un contract de inchiriere? RosuStefania RosuStefania In aprilie 2013 am fost la o agentie imobiliara interesata fiind de un anunt al lor de inchiriere spatiu comercial. Inainte de a viziona spatiul am semnat un ... (vezi toată discuția)
Comision agentie imobiliara ana-mariam ana-mariam Am apelat la o agentie imobiliara pentru inchirierea unui apartament. Am intrat in posesia cheii dupa o saptamana, timp in care proprietarul apartamentului ... (vezi toată discuția)