avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1017 soluții astăzi
Forum Activitate mihaelaoso

Activitate mihaelaoso

Bună seara!
În urma cu 5 ani am început un contract de munca la o școală privată, pe post de suplinitor. Ulterior, relațiile au devenit din ce in ce mai tensionate, pana la petiție din partea părinților pt a rămâne în sistem. În 2019 am absolvit și conversia pipp devenind profesor calificat. Anul acesta am obținut titularizare la stat, însă cei de la școală spun ca nu ma mai pot tine, deoarece au întrat în restrângere de activitate și au prea mulți titulari, iar eu nu sunt titular. Mi-au trimis preaviz pe email, în condițiile în care m-am titularizat la stat cu cea mai mare nota din școala, restul colegelor luând note sub 7. Instituția a scos 13 posturi titularizabile la concurs, însă nu vor sa mi dea aviz în mod expres.
As vrea sa știu ce beneficii am la preavizul dat. Pot beneficia de salarii compensatorii? Unde ma pot adresa în condițiile în care ei mi-au dat preaviz în aceeași perioada cu concediul de odihna?
Pot sesiza itm - ul? Se rezolva ceva?
Au voie sa mi dea preaviz în concediul de odihna și sa ma cheme la serviciu?
În preaviz lucrez 4 ore?
Mulțumesc frumos!
Buna ziua!
Cum pot sa ma leg la distrigaz prin racordare, daca tatal meu are certificat de mostenitor dupa bunica si nu act de propietate. In certificat are 3/8 si restul bunica, care nu are alti copii, decat pe tata. Bunica a decedat .
Multumesc frumos!
Buna ziua!
As dori si eu o lamurire in privinta unei situatii.
Am avut un accident usor cu un individ si m-am prezentat la Politie sect 5 unde am dat declaratie. Dupa o luna, aflu ca imi vine acasa un PV de la politia sector 6 BAu cum ca in lipsa mea si in prezenta martorului ( soferul implicat) s a decis ca sunt vinovata de accident.
BUn!
Ma duc la Pol sect 5 si intreb...ei ma lamuresc ca nu stiu despre ce e vorba si sa ma duc la sector 6..acolo il intalnesc pe agentul constatator care mi-a intocmit PV . Scarbit de ce-i spun , imi zice sa fac contestatie la Judecatorie ca el nu are ce sa mi explice.
In tot acest timp : NU am primit nicio citatie!, nu am primit un telefon, si nu am fost instiintata ca declaratia de la sectorul 5 a fost inregistrata la sector6.
Totodata, cum se poate pune soferul implicat in accident, martor pentru procesul ag constatator?
Mentionez ca acest agent nu mi-a vazut nici masina, nici pe mine ....
Dupa ce a vazut ca ii explic de mai multe ori ca nu am primit citatie, a zis ca o sa fie la dosar si o citatie.
Ma poate indruma cineva daca mai este cazul sa contest? sau ma trezesc ca "mor cu dreptatea in mana" si mai platesc si cheltuieli de judecata?!
MUltumesc mult.
ps: accidentul s a produs la 21.05 .2015 si PV il s a intocmit in lipsa mea si in prezenta celuilalt sofer( =martor) pe 11.06 , iar eu l-am primit pe 25.06.