avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 398 soluții astăzi
Forum Activitate iulianaps

Activitate iulianaps

Multumesc!
Multumesc pentru raspuns.

Dar cum ramane cu Ordonanta de urgenta nr. 111/2010, ART. 25, care zice:

(2) Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul:
a) salariatei/salariatului care se află în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie prevăzut la art. 7.
(3) Interdicţia prevăzută la alin. (2) se extinde, o singură dată, cu până la 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.
(4) Prevederile alin. (2) şi (3) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii.

Adica sunt protejata de legea asta, dar daca angajatorul desfiinteaza postul nu mai sunt.... Mi se pare ca nu e clar deloc. Asa orice angajator poate desfiinta posturile, doar ca sa nu le mai primeasca inapoi pe femeile care se intorc dupa CCC. Unde e protectia legii?

Multumesc
Va multumesc mult!
Asa voi face. Sper sa am partener de discutie.

Ei mi-au spus deja ca stiu ca au obligatia de a ma primi, dar invoca insolventa.

Ma vor primi, deci ma vor reincadra pe postul detinut anterior, dar ma vor concedia a doua zi, pe motiv de restructurare post, din cauza insolventei.

Asa m-au anuntat... :(
Multumesc pentru raspuns.

Angajatorul mi-a oferit un alt loc de munca, dar deloc echivalent cu cel avut anterior, adica sub nivelul meu de pregatire si specializare si pe un salariu mult mai mic.

Cum pot sa ma "apar". Ce pot face in momentul in care imi vor aduce la cunostinta decizia de concediere?

Multumesc,
Buna ziua,

Pe 16 oct trebuie sa ma intorc la serviciu, dupa concediul de crestere copil (dupa 11 luni, asa cum prevede legea).

Angajatorul este in insolventa si m-a anuntat ca nu ma poate tine. Ma va primi caci este obligat, dar ma va concedia a doua zi, deci voi sta in preaviz.

Din ce m-am documentat, angajatorul nu ma poate concedia decat in cazul unei reorganizari judiciare, asa ca l-am intrebat daca e in reorganizare si mi-a raspuns ca insolventa = reorganizarea.

Are dreptate?

Va copiez mai jos explicatiile pe care le-am primit de la angajator:

Procedura de “reorganizare” judiciara este procedura de insolventa care se aplica debitorului in vederea achitarii datoriilor acestuia,conform programului de plata a creantelor. Procedura de reorganizare presupune intocmirea, aprobarea, implementarea si respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate sa prevada, impreuna sau separat:
(a) restructurarea operationala si/sau financiara a debitorului;
(b) restructurarea corporativa prin modificarea structurii de capital social;
(c) restrangerea activitatii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.
Diferente

Procedura insolventei este o procedura “umbrela” care include si procedura de reorganizare si/sau pe cea de faliment. Prin urmare, relatia dintre celelalte doua sub-proceduri (faliment si reorganizare), pe de o parte, si procedura insolventei, pe de alta parte, este cea de la parte la intreg.

Astfel, in cazul in care o societatea este in stare de insolventa, cu privire la aceasta se deschide “procedura insolventei”.

Dupa momentul deschiderii acestei proceduri de insolventa urmeaza, de regula, o perioada de timp (denumita “perioada de observatie”) in care administratorul judiciar analizeaza situatia juridica si patrimoniala a societatii pentru a determina daca sunt perspective reale pentru salvarea
societatii, pe baza unui plan de reorganizare, sau, dupa caz, daca societatea trebuie lichidata, deoarece aceasta nu mai poate fi revitalizata.

Dupa finalizarea analizei de catre administratorul judiciar, creditorii societatii vor decide (a) daca se va incerca salvarea societatii, prin reorganizare judiciara, sau (b) daca se va trece la lichidarea societatii.

In cazul in care se aproba reorganizarea societatii, procedura insolventei va intra intr-o noua etapa, si anume, in faza de “reorganizare judiciara”. Desi cu privire la aceasta faza, legea foloseste expresia de “procedura de reorganizare”, putand crea impresia ca aceasta ar fi o procedura distinct de cea de “insolventa”, in fapt, asa cum a fost aratat mai sus, aceasta “procedura de reorganizare” reprezinta doar o etapa din cadrul “procedurii de insolventa”.

In cazul in care nu se aproba reorganizarea societatii sau, dupa caz, desi se aproba o astfel de reorganizare, aceasta esueaza, societatea va intra in faza de “faliment”. La fel ca si in cazul “reorganizarii”, legea foloseste denumirea de “procedura” de faliment, creand impresia ca aceasta este o procedura diferita de cea de insolventa. Cu toate acestea, “falimentul” reprezinta doar o faza, posibila, dar nu obligatorie, a “procedurii de insolventa”.

Prin urmare, in cazul in care o societate este in faliment, putem spune ca aceasta este in insolventa, insa reciproca nu este valabila; daca o societatea se afla in procedura de insolventa nu inseamna neaparat ca aceasta este si in faliment, dimpotriva, este posibil ca societatea respectiva sa se afle in faza de reorganizare si sa “scape” cu succes din procedura de insolventa.