avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 315 soluții astăzi
Forum Activitate letitiamc

Activitate letitiamc

Buna ziua,
Administratorul societatii romane private (SRL) la care tin contabilitatea doreste sa faca plati prin conturile unei societati financiare nebancare din UE. Aceasta presupune, din cate am inteles, crearea de subconturi ale societatii noastre la societatea financiara nebancara, virarea banilor din banca noastra in acele conturi si efectuarea de schimburi valutare si plati direct din conturile acestei societati financiare nebancare. Avantajele ar fi un curs de schimb valutar mai bun ca la banca noastra si comisioane mai mici.
Problema mea este modul de inregistrare in contabilitate a acestor operatiuni si obligatiile declarative.
Fiind societate din Cehia, automat ma gandesc la declaratia VIES....
Pe site-ul in romana al societatii financiare nebancare este trecut CIF/TVA CZ........., dar la cautarea pe site-ul ec.europa.eu obtin rezultatul invalid input.
Oricum fiind o modalitate de lucru similara platilor prin banci, banuiesc ca nu voi avea factura ...lunara...pentru comisioanele platite pentru platile efectuate prin conturile acestei societati si doar extras de cont... Deci banuiesc faptul ca nu voi declara nimic in declaratia VIES? Precizez ca societatea noastra este platitoare de TVA si inregistrata in registrul operatorilor intracomunitari.
Modalitatea de lucru in programul informatic si contabilitate este similara cu conturile bancare, respectiv crearea de analitice la conturile de banci si transfer prin 581 intre conturi? Sau ar trebui sa lucrez cu conturi din clasa 4 respectiv 401-furnizori de servicii de plati?
Comisioanele ar trebui sa le inregistrez in contul 627 - Cheltuieli cu serviciile bancare si asimilate,contul 622 - Cheltuieli privind comisioanele si onorariile sau in contul 668 - Alte cheltuieli financiare ?
Am omis ceva?
Ce parere aveti?
Apreciez orice raspuns.
Multumesc anticipat.