da si eu cred ca sunt destui cu punctaj in jur de 80, care este si punctajul meu. 80 am avut si in iarna. dar nu imi vine sa cred ca sunt 200. examenul nu a fost asa de usor cum pare cand stai acasa in fotoliu. Au fost destule persoane care s au pregatit inca de acum un an, care au trecut prin experienta nefericita din vara lui 2010, care au invatat si pentru iarna lui 2011, iar pentru august 2011 singurul impediment a fost caldura. Carti actualizate aparute in in 2011 au fost, timpul poate a fost un inamic redutabil, grile cu duiumul, nu ai timp sa faci toate grilele care sunt pe piata
pedepsele complementare trebuiesc aplicate chiar daca se dispune suspendrea pedepsei, daca se revoca suspendarea? Ce se intampla!? se dispun cand se anulaeza suspendarea, evident ca nu. Ele sunt suspendate pe durata termenului de incercare Udroiu pag131, desi pedepsele coplementare se executa dupa ce pedeapsa e executata sau considerata executata, dar asa zice nenea Udroiu, ca se supenda si pedepsele complementare si cred ca are si dreptate, la ora asta nu imi trece prin cap motivarea... in schimb
Testamentul poate sa contina in cuprinsul sau liberalitati(legate) - acte cu titlu gratuit, sau poate sa nu contina liberalitati(legate), ci doar exeradari de ex., in concluzie nu e un act cu titlu gratuit ci doar un act care poate sa contina in cuprinsul sau un act cu titlu gratuit(un legat).
Nu e neaparat o crestere, au fost cazuri in care persoane cu 73 in 2009 (si care au picat in final) au facut in jur de 50 in august 2010 (si n-au fost putine).
eu cred ca sunt 20-30 de persoane care au facut peste 90 iar undeva la 130-140 de persoane peste 80 cu siguranata. Cei care au sub 80 nu prea au sanse iar cei sub 76 chiar nu au nici o sansa. E o realitate asta ....desi multora vad ca nu le vine sa creada, iar cei care au facut peste 70 o sa tinda undeva inspre 400, poate 360-370.
Ex de anul acesta a fost la nivelul celor de pana in 2006, ce s a dat incepand cu 2007 a sunat a examen. Doar la penal general si special a fost examen anul acesta, desi se vor anula undeva la 4 intrebari la penal ....
Trebuie avut in vedere si faptul ca se vor anula intrebari (cu siguranta), fapt ce va creste numarul celor admisi
Anul asta sunt persoane care au 98 de puncte. Nu m as mira sa fie sa cineva care a facut 100 din 100...si a strigat deja BINGO
Pana un alta eu am facut doar 81. E ca si cum as fi facut 71 de intrebari in 2009, avand in vedere ca sunt doar 100 de locuri mari si late #-o