avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 688 soluții astăzi
Forum Activitate DEBRA

Activitate DEBRA

Timp de 3 ani prin 2014-2017 am avut contract cu casa de pensii și plăteam lună de lună.Ulterior când am îndeplinit și condiția de vârstă am ieșit la pensie
Nu îmi este clar dacă intră la puncte de stabilitate și cei 3 ani plătiți de mine din mână pentru a completa vechimea de 32 de ani, ce mi-a fost necesară pentru a ieși la pensie.Mulțumesc
Întâmpin următoarea problemă la un apartament de vacanta.Nu locuim acolo suntem trecuți cu zero persoane la întreținere dar întrucât a fost contorul de lumină de pe scară defect a venit o factură de 5.700 lei.S-a hotărât în adunarea generală să ne-o împartă la toți locatarii în mod egal fiind "o pierdere". Ei știu că este ilegal dar susțin că nu o să ne judecăm pt.300 de lei.Chiar nu putem face nimic ? Multumesc anticipat pt.orice sugestie
Știu că în 2021 în legea bugetului nu au fost prevazuți bani pt.bonificații la declarația unică pe 2020, dar în cazul meu e vorba de o decizie pe 2016 venită din vina lor cu 5 ani întârziere pe care era scris clar că se acordă bonificatii
Intampin urmatoarea problema cu ANAF-ul. Mi-au trimis dupa 5 ani respectiv anul trecut prin febr. o decizie referitoare la CASS-ul din 2016. Am platit in 20 de zile suma scazand din ea 10 % valoarea bonificatiei , Pe decizie era stipulat pt. plata pana in 60 de zile se acorda bonificatie dar nici pana in prezent nu mi s-a acordat, desi am facut 2 cereri in acest sens.
M-am trezit cu notificare cu titlu executoriu exact cu valoarea bonificatiei.
Nu gasesc in legislatie nici o ordonanta de urgenta referitoare la acordarea bonificatiilor in 2021 pt,decizii din 2016. Ordonanta de urgenta 89/2018 si 31/2019 sunt date pe un interval de timp limitat nu pana in 2021. Stiam ca organul fiscal intocmeste un referat pt. acordarea acestei facilitati. Consider ca nu am gresit cu nimic.Cineva mi-a spus ca trebuia sa achit 100% si sa astept mult si bine sa-mi dea ei bonificatia inapoi .Daca m-ati puteti ajuta cu vreun sfat sau articol de lege v-as ramane indatorata. Multumesc
Nu s- a rezolvat nimic.Individa lucrează la negru și nu au pe ce sa ii pună poprire
Multumesc mult, de primărie știam și eu dar acolo e fii-su e consilier. !!!
Raspunsul ei a fost că bagă in contabilitate doar facturile de materiale iar pentru "valoarea manoperei " care e 20.000 lei se descurca ea. Ce organ de control as putea sesiza si in ce moment in timpul lucrarilor sau după terminarea lor?
Și eu consider cardul util pt. plăti dar nu ca să scoată cash 50.000 lei din fondul asociatiei ca să platească muncitorii la negru.
Presedinta unei asociatii mici de locatari 20 de apartamente a dispus să i se emită card si doreste sa foloseasca fondul de reparatii al blocului pentru a repara acoperisul cu muncitori la negru fără contract si fără garantie.Doar o minoritate dintre locatari nu suntem de acord si dorim o reparatie cu forme legale.Cum o putem impiedica ?