avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 604 soluții astăzi
Forum Activitate eu_ul_liric

Activitate eu_ul_liric

Sunt dezvoltator software la o firmă relativ mică din Romania. Fără a intra în detalii, pot spune că din dorința managementului de a face lucrurile cât mai repede și mai ieftin calitatea produselor noastre suferă foarte mult. Conducerea este de asemenea nemulțumită de rezultate dar refuză să investească timpul necesar în a produce ceva de calitate, în ciuda sfaturilor echipei tehnice.

Am capacitatea de a dezvolta produsul și să-l fac de o calitate foarte bună și de ceva vreme mă gândesc să îl fac în timpul liber. În niciun caz nu aș face asta ca să fac competiție firmei; ba din contră, speranțele mele sunt cu totul altele:

1. Mă aștept ca în viitor conducerea să dorească reînceperea proiectului, având în vedere că varianta actuală este nereușită. Dacă se întâmplă asta doresc să prezint managementului ce am făcut în timpul liber, cu scopul de a îi convinge că „știu ce fac” și să cer conducerea echipei tehnice. O variantă și mai bună ar fi să le vând proiectul făcut de mine pentru o sumă frumușică.

2. Este posibil ca așteptarea mea să nu se adeverească și să nu reîncepem proiectul. În cazul ăsta aș prefera ca unui viitor angajator să nu-i prezint la interviu doar ce am făcut la firmă (calitatea prostă ar pune sub îndoială competența mea), și să-i prezint și ce am făcut în timpul liber.

Dumneavoastră, ca avocați, ce părere aveți despre intențiile mele? Din punct de vedere legal, de ce lucruri trebuie să am grijă ca să mă asigur că nu produc probleme nici pentru angajatorul meu actual și nici pentru mine personal?

(Îmi cer scuze dacă nu am ales cel mai bun forum pentru subiect.)