avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 401 soluții astăzi
Forum Activitate michaud

Activitate michaud

Bună ziua! Conform OUG nr. 147/2020, colega mea este singură și crește un copil de 4 ani. Poate beneficia de facilitățile acestei ordonanțe, fiind angajată la stat, adică să stea acasă cu copilul care nu mai poate merge la grădiniță și să primească salariul? Tatăl copilului nu face parte din viața copilului, nu are cum să-l găsească pentru declarația aceea obligatorie. Se poate încadra la familia monoparentală, chiar dacă asta nu se specifică expres????
Mulțumesc!
Mulțumesc pentru răspuns. Am avut câteva date despre persoana respectivă, am apelat la Serviciul de evidență al populației și aceștia au găsit-o, dar răspunsul a fost că nu dorește să-și dea datele personale, chiar dacă, bănuiesc că a fost informată de ce e căutată.
Deci, neavând o adresă a persoanei, fiind singura dintre moștenitorii aflați pe certificat de la care nu avem date personale, nu putem merge mai departe cu intabulare/cadastrare pentru punerea în vânzare. Ce este trist în această poveste este că proprietatea nu are valoare mare material vorbind. Moștenitorii ceilalți doresc vânzarea pentru ca acea casă a „strămoșilor” să fie locuită pentru a nu fi devastată de nemernicii din sat... este o treabă sentimentală, pe care acea persoană o ignoră total.
Mulțumesc pentru răspuns. Din păcate, nu avem nici un fel de date despre persoana respectivă, doar cele pe baza cărora a fost găsită de spclep. Bănuiesc că, prin instanță, spclep poate oferi datele avocatului...
Mulțumesc mult. Toată lumea dorește vânzarea. Voi contacta un avocat pentru demararea acțiunii.
Dorim să facem actele pentru vânzarea unei proprietăți cu mulți moștenitori. Unul singur, găsit prin serviciul de evidența populației, nu dorește să-și dea datele de contact, cunoscând motivele, adică necesitatea intabulării/ cadastrării/ vânzării acesteia. Am înțeles că numai prin instanță se poate rezolva, prin citație către el. Dacă puteți să ne spuneți cum putem proceda în instanță. Ce soluții sunt pentru scoaterea din certificatul de moștenitor? Mulțumim!
Dacă ai două contracte de muncă, la aceeași instituție, dar pe „meserii” diferite, m-ar interesa legea care spune ce drepturi sau obligații ai. De ex.: ai dreptul ca concediu medical la ambele contracte de muncă sau de concediu de odihnă poți beneficia de la ambele contracte, deci, chiar dacă angajatorul este același???
MULȚUMESC!
Răspuns la discuția Atribuții interimar
Păi, el este conducătorul instituției... interimarul. Știam că există o lege unde se specifică ceva de genul: nu inițiază alte programe, merge pe cele în curs ale fostului manager... etc...
Ce atribuții are un manager interimar la o instituție culturală?
Pare un pic mai complicat, dar este și asta o soluție bună, după ce te documentezi serios... Mulțumesc!
Mulțumesc pentru răspuns! Deocamdată nici eu nu știu ce fel de muncă trebuie plătită. Fiind vorba de editare de carte, reviste etc., probabil că tastarea, tehnoredactarea, grafica, copertele, pentru așa ceva ar trebui plătit un specialist și doream să știu dacă asociația fiind non-profit are acest drept de a plăti din încasările făcute pentru tipăritura respectivă.
Cum poate fi platit cineva, un membru al asociatiei, de exemplu, pentru o munca prestata?
Detalii: prin asociatie se vrea a se realiza o carte, o publicatie si autorul finanteaza aceasta aparitie. Cartea nu este vanduta prin asociatie, deci aceasta, asociatia, nu are profit, ci doar „face” servicii culturale, dar un membru al asociatiei munceste pentru aparitia cartii. Poate el sa primeasca o suma de bani pentru aceasta munca?
Multumesc si recunosc ca nu m-am interesat nicaieri pana acum despre acest subiect.