Dupa o sesizare online pe situl SPIT Constanta, mi s-a raspuns ca s-a rezolvat favorabil cererea mea, avand in vedere ca au cerut precizari suplimentare de la minister.Totusi raman cu un gust amar, in sensul ca nu e prima oara cand din pricina incompetentei, SPIT Cta poarta pe drumuri oamenii pt ca se folosesc excesiv de litera legii si nu de spiritul acesteia. Sunt intrigata cum alti parinti din judet si in alte judete au putut depune aceasta scutire si la mine a durat o saptamana (nu mai vb de cele3 luni din ianuarie de cand mi s-a promis ca voi fi sunata) ca sa se confirme ca am dreptate. Incompetenta nu se plateste la functionarii publici?
Buna ziua,
Sunt mamica unei fetite cu certificat de handicap gradul accentuat. Conform noului cod fiscal pe 2016 am solicitat scutirea de impozit pt proprietatile detinute in comun cu sotul, respectiv apartamentul si masina.
In ianuarie 2016, cand am depus cererea, desi n-aveau habar si m-au tinul 55 minute in ghiseu, au preluat cererea cu precizarea sa revin cu urmatorul certificat de handicap care se elibera in aprilie(certificatul se reinnnoieste anual).
Saptamana trecuta in data de 20.04.2016, am revenit cu certificatul de handicap valabil pana in 31.03.2017, moment in care domnisoara de la ghiseu, s-a fastacit, s-a plimbat vreo 20 minute pe la birouri si mi-a comunicat urmatoarele:
Scutirea de impozit se aproba PT UN SINGUR PARINTE SI PT PROPRIETATILE AFERENTE ACESTUIA. Evident am depus o cerere pt precizarea in scris a prevederii legale la cere se face raportatea in orasul Constanta, avand in vedere ca in alte localitati cererile de scutire de impozit au fost acceptate fara probleme. Mi s-a desenat pe o hartiuta (pe un ton usor superior mi s-a facut o schita cu drepturile sotilor ) ca din intregul detinut de mine si sot se scuteste impozitul pt jumatate din proprietati fie jumatatea mea, fie a sotului.
Va rog frumos daca ma puteti ajuta cu informatii si ce este de facut, avand in vedere ca in alte judete aceste cereri au fost inregistrate fara nici o problema. Ce pot face? Mi-e teama ca nu se clarifica aceasta situatie pana in data de 31.05.2016 cand s-a prelungit limita de plata fara penalitati si voi inregistra penalitati.
Va multumesc .