againstPAS a scris:
Pai la asta se rezuma si uneori nici asta rolul unui parinte cand are un copil alienat, la a mai da niste bani pentru intretinerea copilului.
Nu ştiu ce ați vrut să ziceți aici, să mai dau bani pentru întreținerea minorului sau nu ştiu....în fine, copilul are pensia alimentară aproape dublu cât este salariul minim brut în România. Tatăl său lucrează doar atunci când eu apelez la instanță, în rest....nu ştiu cum se descurcă financiar.
Este o situatie nedreapta cand un copil ajunge sa isi respinga unul din parinti influentat de celalalt, dar nu pentru dvs (dvs sunteti o persoana adulta, you need to handle it ca sa zic asa) ci pentru copil. Din pacate unii rezidenti prefera mutilarea propriului copil in locul normalitatii. Partea si mai trista este ca nu prea aveti sanse de izbanda. Puteti demara actiunile catre autoritati, dar dupa niste ani in care v-ati pirdut energie, bani si timp, veti constata ca este inutil. Asa ca puneti trenul pe sine daca este nevoie, dar nu va puneti sperante ca situatia se va rezolva. Sau vedeti-va de viata, fiti santoasa, feceti lucrurile necesare sa va fie dvs bine si cine stie ce se ca intampla in viitor si cum se va intoarce roata. De obicei, viata are tendinta de a reechilibra lucrurile, atunci cand exista situatii de dezechilibru. Intr-un fel sau altul. Capu sus, iubiti-va copilul chiar daca el va respinge (nu este vina lui, stiti bine asta) si nu va pierdeti speranta ca la un moment dat lucururile se vor schimba. Si atunci, dvs trebuie sa aveti ce oferi copilului. Si daca continuati sa va agitati, veti sfarsi vlaguita de putere si frustrata de nedreptate. Transmiteti copilului ca il iubiti si ca atunci cand va considera el, sunteti acolo pentru el. Intre timp, puteti apela si autoritati, dar fara asteptari. :)
Vă mulțumesc pentru răspuns, un răspuns care mi-ați dovedit că mi-ați înțeles disperarea de mamă. Vă mulțumesc!
1. Copilul mă iubeşte la rândul său, însă nu-i lăsat să şi-o arate. Stiu că mă iubeşte, la psiholog a zis singur că el are doar o mamă şi eu sunt aceea şi că-şi iubeşte mama enorm. Pe soția tatălui o respectă ca pe soția tatălui, ci nu ca o mamă.
2. Adevărat, disperată sunt cu siguranță, însă frustrată NU şi nici nu voi strânge frustrare în mine.
3. Pentru copilul meu, speranța rămâne în Dumnezeu. Ştiu că mai devreme sau mai târziu, roate se va întoarce.
Vă mulțumesc.
Cabinet Individual Avocatura CAZACU IOANA a scris:
Nu puteti obliga minorul sa vina la dvs. si nici tatal sau, ci doar sa incercati sa-l convingeti. Va puteti adresa Directiei de protectia minorului (DGASPC) care va putea dispune sedinte la psiholog la care sa va prezentati cu totii timp de mai multe luni, La fel si daca va adresati unui executor, acesta nu va putea lua cu forta minorul si va apela la DGASPC , se va ajunge la aceleasi sedinte . Daca nu sunteti in tara nu aveti cum sa executati silit o asemenea sentinta .
Asteptati un timp si incercati sa aveti o relatie buna cu fostul sot in interesul superior al minorului pentru rezolvarea pe cale amiabila . Cand ati divortat si ati lasat minorul tatalui , v-ati asumat un asemenea rezultat , asa ca trebuie sa acceptati situatia si sa procedati cu calm , sa intelegeti ca autoritatile si forta fac mai mult rau copilului . In timp copilul va veni singur la dvs.
Vă mulțumesc de răspuns.
1. V-am răspuns mai devreme, dar cred că ori n-am scris unde trebuia, ori au fost probleme tehnice. Nu ştiu.
2. Minorul nu I l-am lăsat eu de bunăvoie. Fostul soț şi-a găsit o doamnă, a divorțat de mine fără ştirea mea şi s-a căsătorit cu dânsa. De aceea, eu neştiind de divorț, m-am trezit şi divorțată şi fără copil. După, am încercat pentru reîncredințare minor, dar n-am avut reşedința în țară, am avut casă cu chirie în străinătate ( am locuit înainte 1 an cu fostul soț ), soțul având o casă în țară cu 6 camere ( moştenită ). Deci, eu am pierdut procesul de reîncredințare, el l-a câştigat. Apoi, am zis Ok, ce era să fac....decât să aştept. Şi ce credeți, aştept şi acum, dar fără rezultat. Pentru minor, mă zbat, vreau să-i fiu alături din toate punctele de vedere, ci nu doar financiar....aşa cum vrea tatăl său. O să merg în țară pentru a aplica o executare silită, şi nu doar pentru a-mi lua copilul la domiciliul meu, ci şi pentru a-mi cere dreptul de a vorbi telefonic cu minorul zilnic, de al vedea în weekend-uri pe skype, mess, s.m.d, pentru a merge copilul cele 6 luni la psiholog. Precizez: instanța mi-au dat aceste drepturi, tatăl minorului este obligat să ducă copilul la consiliere psihologică timp de 6 luni. Dar tatăl refuză aceste obligații, el îmi dă copilul la telefon o dată la 2-3 luni, pe skype, mess....NICIODATĂ, iar la psiholog invocă scuza: refuză minorul să meargă!!! Acum vă întreb pe dvs, cât timp ar trebui să mai aştept pentru a-mi putea facilita drepturile date, atât mie cât şi minorului!?
Bună seara!
Vă cer ajutorul din nou, ajutați-mă vă rog! De câteva luni mă tot lovesc de refuzul minorului în ceea ce privește programul de relații personale. Instanța a decis: minorul să meargă la adresa mea pentru a ne putea facilita relațiile personale, dar minorul este foarte încăpățânat/alienat și refuză acest lucru. Am încercat prin metode calde să-l conving dar NU vrea. Am încercat să vorbesc cu tatăl minorului, dar acesta îmi aruncă doar cum că, dacă minorul nu vrea să mă însoțească de bunăvoie, atunci el sau altcineva nu-l pot obliga. Copilul la fel îmi zice, nu-l obligă nimeni, dacă el însuși nu-și dorește. Copilul nu vrea să meargă la psiholog, are vârsta de 10ani și jumătate, refuză orice contact cu mine, însă îmi cere cadouri, bani, s.m.d.!
1. Cum să fac, cum pot duce copilul la psiholog dacă acesta nu dorește? Și dacă ar merge la psiholog, el tot ar refuza să mă însoțească. Nu știu de ce.
2. Vă întreb pe dvs., ce este de făcut atunci când copilul refuză aceste lucruri, iar tată-su tace, nu intervine cu nimic pentru a schimba deciziile copilului? De fapt, el îi zice copilului: '' Tată, dacă nu vrei să mergi la maică-ta, nu te obligă nimeni!'' Este normal ca tatăl său să nu aibă un cuvânt de spus în fața unui copil de 10ani și jumătate?
3. Am decis să apelez la un executor dar nu știu dacă trebuie să fiu în țară pentru a face acest pas, adică dacă pot apela înainte de a merge eu să-l iau pe minor, pentru a pregăti copilul cu ajutorul unui psiholog, sau trebuie să apelez la executor doar atunci când merg personal la domiciliul minorului? Nu știu nimic de acest aspect, de aceea prefer să vă întreb pe dvs.
4. Dacă minorul va merge la psiholog și tot va refuza să mă însoțească de bunăvoie, atunci ce pot face, care ar fi următoarea mișcare pentru a-mi recâștiga fiul? Pot să cer tatălui prestații bănești în instanță pentru refuzul minorului? Răspunde tatăl său pentru refuzul minorului, chiar dacă psihologul constată că minorul refuză de bunăvoie? Spun acest lucru datorită faptului că, sunt sigură, doar așa tatăl minorului ar putea ajuta la respectarea relaților personale ce ni se cuvin, atât mie cât și minorului. Este posibil sau Nu? Avocata m-a băgat în ceață, nu știu ce să mai cred. Dumneaei, a zis că se poate cere prestații bănești doar atunci când psihologul constată că minorul este alienat, ci nu atunci când acesta nu dorește de bunăvoie.
Vă sunt recunoscătoare pentru orice sfat, dacă veți dori să mi-l dați.
Vă mulțumesc pentru răspunsul dvs.
Îmi este foarte frică cu executorul, nici nu am înțeles exact cum se procedează, nici n-aş vrea să-mi traumatizez copilul, dar aş dori şi să-l scot de sub influența tatălui. Deci, i-am zis tatălui minorului că de nu vrea să-şi îndeplinească obligațiile de bunăvoie, atunci voi trece la executor.....mi-a zis clar că copilul nu va pleca-n Germania, iar dacă îl ameninț ( deşi, i-am zis-o ca ultimă soluție ) cu executorul, atunci voi plânge cum n-am plâns vreodată în viața mea. Se răzbună pe mine prin minor. La poliție comunală nu prea am ce-i face, că naaaaa......lucrează " tati " dânsului acolo.
Faza asta cu penalități, clar n-am înțeles-o. Ca ultimă soluție dacă ajung la un executor, cine plăteşte executorul, tatăl minorului sau eu...că am apelat la serviciile sale?
Vă mulțumesc din suflet pentru răspunsul dvs.
Sănătate multă!
Bună seara! Am vrut să postez mai devreme, dar nu ştiu ce sa întâmplat....nu am putut. În fine, revin la problema care mă frământă şi sper că voi fi ajutată/sfătuită/îndrumată cum şi în ce fel trebuie să fac.
Menționez:
Sunt divorțată din 2013, am un băiețel minunat rezultat din această căsătorie, acum în vârstă de 10 ani jumătate. Divorțul s-a finalizat în lipsa mea ( n-am ştiut absolut nimic ), iar băiețelul a fost dat tatălui. Când am venit în țară era deja prea târziu pentru apel/reîncredințare minor. Cu greu şi cu mult ajutor din partea celor ai mei am fost sfătuită să merg mai departe, să accept situația, ceea ce am şi făcut.
Problema a fost/este tatăl/bunicii copilului în ceea ce priveşte apropierea mea față de minor. Din 2013 până în 2016 m-am putut apropia de copil doar cu poliția. Copilul, începuse să se comporte cu mine exact ca tatăl/bunicii acestuia. Eram lăsată să vorbesc cu copilul doar după ce îndeplineam condițiile lor: ( să trimit anumite sume de bani ). Cum nu trimiteam bani, cum îmi condiționau accesul la copil. În 2016 din disperare, am cerut ajutorul aici pe acest forum şi am fost sfătuită/îndrumată ce, cum ar trebui să fac.
Ok, m-am dus în țară şi am deschis proces pentru dreptul la relații personale/reîncredințare minor. În acest timp cât am fost în țară, copilul l-am putut lua, vedea doar cu ajutorul poliției. Atât. Tot în acest timp, i-am luat copilului telefon, tabletă, îmbrăcat şcoală, plătit rechizite, îmbrăcat de iarnă plus ce a mai vrut copilul. În fine, m-am mulțumit şi cu puținul acela de 2-3 ore la 3-4 zile, relația noastră a fost condiționată după placul tatălui şi părinții acestuia, cu toate că ....aveam custodie comună.
A venit timpul să plec. Toate pozele cu mine şi minorul, atât după telefon şi după tabletă au fost şterse de către tatăl acestuia, plus hăinuțele, jucăriile date unor copilaşi din sat. Aceste aspecte mi-au fost confirmate de către minor şi o vecină. Ok, procesul în fond a durat exact un an. S-a terminat în defavoarea mea, o soluția dată la mişto, cred. Neavând domiciliu în România, mi s-a dat dreptul de a lua minorul la fiecare vizită în România, dar unde/cum.....la gară, în parc, atât cât tatăl este binevoitor să mi-l lase pe minor.
Instanța a refuzat să mi se facă anchetă socială în Germania pe motiv că copilul nu-i va prii mediul din Germania. Instanța a trecut peste dovezile depuse de către avocata mea, audierea martorului, înregistrări audio, schimb de mesaje cu tatăl minorului. Aceste dovezi conțineau date cum tatăl minorului îmi condiționa accesul la minor.
Dovezile tatălui au fost: copilul frecventează înstituția şcolară, are un trai decent, audierea minorului ( a vrut la tati ). Pentru instanță n-a contat faptul că eu ajunsesem să fiu tanti Ana în fața copilului meu.
Ok, am făcut apel. Apelul s-a încheiat în favoarea mea, având un program de relații personale cu minorul destul de bun. Pe termenul procesului în apel, copilul a fost consiliat 3 luni de către un psiholog. Comportamentul minorului s-a schimbat în foarte bine, crezusem. Asta până s-a finalizat definitiv procesul. Procesul s-a finalizat de o lună de zile, iar de Crăciun voiam să merg în țară pentru al lua pe minor. Dar nu pot, tatăl acestuia nu vrea să accepte această sentință judecătorească, nu vrea să respecte ceea ce îi este dat să facă.
Obligațiile tatălui sunt: să fie de acord cu procura/paşaportul pentru trecerea frontierei, plătirea cheltuielilor de judecată, să-mi fie dat minorul zilnic pe skype între orele 19-20, să continuie consilierea minorului timp de 6 luni, fiind grav alienat, să nu-mi condiționeze în vreun fel accesul la minor. Degeaba, nu înțelege nimic tatăl copilului, o ține pe a lui. El crede că nu v-a fi obligat în vreun fel, dacă acesta nu doreşte să îndeplinească cerințele date de către instanță. Plus că, acum copilul nu vrea iar să vină la mine, pe skype nu l-am văzut absolut deloc, iar telefonic....vorbesc pe fugă cu minorul. Atât tatăl cât şi bunica răspund la telefon exact cum vor ei, citez: dacă sun până în ora 19:50 seara, nu răspund, dar dacă sun după ora 19:50....atunci răspund. Trec 5-10minute vorbind cu minorul, apoi aud: hai gata, până la ora 20:00 ai voie. Pa, pa!
Vă rog, ajutați-mă, îndrumați-mă ce, cum ar trebui să fac pentru al face pe tatăl minorului să accepte această decizie, să-şi ducă la capăt obligațiile date de către instanță, plus minorul să accepte să vină la mine? Minorul zice exact ca tatăl-său: nu-l obligă nimeni dacă el însuşi nu-şi doreşte!
Pss...avocata mea m-a sfătuit pentru a apela la executor, dar totuşi.....vă întreb, aceasta ar fi ultima soluție dacă tatăl nu vrea să respecte decizia de bunăvoie şi minorul refuză de a mă însoți la domiciliul meu!?
Sănătate multă tuturor!
avocatnet.ro explicăm legislația
