avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 543 soluții astăzi
Forum Activitate AlexandraNovac1

Activitate AlexandraNovac1

Bună seara! Soțul meu a făcut un accident auto în data de 21.11.2015 în care a fost implicata o motocicleta. Victima a suferit o accidentare la glezna din informatiile pe care le știm. S-a deschis un dosar, soțului i s-a suspendat dreptul de a conduce timp de 4 luni din care 3 luni au fost calculate pentru termenul victimei de a depune plângere. În luna martie 2016 termenul urma sa treacă însă soțul nu a știut exact data în care expirau cele 4 luni, astfel s-a urcat la volan și s-a dus la Udriste sa afle situația permisului. La întoarcere bineînțeles la oprit politia și s-a deschis un alt dosar. Procurorul susține în momentul de fata ca al doilea dosar este dat spre achitare. Intre timp am aflat ca victima din primul dosar a depus plangerea respectiva și ca acum dosarul este la Parchet. Ce este de făcut? De ce nu am primit pana acum scrisoarea cum ca victima a depus plângere? Soțul sta de aproape 9 luni fără permis și avem nevoie sa ne deplasam pentru ca eu sunt însărcinată...va rog sa îmi dați niște sfaturi. Avem și un avocat care nu se știe de ce nu a aflat pana acum ca victima a depus totusi plângere...