Agentia de turism este obligata atat prin abrogata Ordonanta 107/1999 cat si prin actuala Ordonanta 2/2018 sa verifice unitatile de cazare, sa ofere alternative in situatia in care serviciile platite nu mai pot fi efectuate sau sa va dea banii inapoi.
[quot]Art. 15
În cazul în care agenţia de turism este nevoită să modifice una dintre prevederile esenţiale ale contractului, aceasta are obligaţia să informeze turistul cu cel puţin 15 zile înainte de data plecării, iar acesta este obligat să comunice agenţiei de turism, în termen de 5 zile de la primirea înştiinţării, hotărârea sa de a opta fie pentru:
a) rezilierea contractului fără plată de penalităţi;
b) acceptarea noilor condiţii ale contractului.
Art. 16
În cazul în care turistul reziliază contractul conform prevederilor art. 15 sau agenţia de turism anulează călătoria turistică înaintea datei de plecare, turistul are dreptul:
a) să accepte la acelaşi preţ un alt pachet de servicii turistice de calitate echivalentă sau superioară, propus de agenţia de turism;
b) să accepte un pachet de servicii de calitate inferioară, propus de agenţia de turism, cu rambursarea imediată a diferenţei de preţ;
c) să i se ramburseze imediat toate sumele achitate în virtutea contractului.
Art. 18
În cazurile menţionate la art. 15 şi 16 turistul are dreptul să solicite agenţiei de turism şi o despăgubire pentru neîndeplinirea prevederilor contractului iniţial, cu excepţia cazurilor în care:
a) anularea s-a făcut datorită nerealizării numărului minim de persoane menţionat în contract, iar agenţia de turism a informat turistul în scris, în termenul menţionat în contract, termen care nu poate fi mai mic de 15 zile calendaristice premergătoare datei plecării;
b) anularea s-a datorat unui caz de forţă majoră, prin acesta înţelegându-se circumstanţe anormale şi imprevizibile, independente de voinţa celui care le invocă, şi ale căror consecinţe nu au putut fi evitate în ciuda oricăror eforturi depuse, în aceasta nefiind incluse suprarezervările;
c) anularea s-a făcut din vina turistului.
Art. 21
(1) Pentru daunele materiale cauzate de nerespectarea de către agenţia de turism organizatoare a serviciilor cuprinse în contract, responsabilitatea acesteia privind despăgubirea turistului nu poate depăşi de două ori preţul pachetului de servicii turistice înscris în contract.
Cu alte cuvinte, aveti dreptul inclusiv la o despagubire.
Eu va sugerez sa formulati in scris o reclamatie agentie de turism, in baza articolelor de mai sus din Ordonanata 107/1999. O formulare simpla in care povestiti ce s-a intamplat, la final invocati articolele si legea expusa mai sus. Obtineti si un numar de inregistrare, daca nu vor, o trimiteti prin Posta sau Curier cu confirmare de primire..
Daca tot nu vor sa va intelegeti, reclamatie la Protectia Consumatorului si la Ministerul Turismului.
Desigur, va ramane si varianta instantei.
Succes!