avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 468 soluții astăzi
Forum Activitate laudory

Activitate laudory

Multi vorbesc si isi fac treaba dupa ureche. Mai jos este un text copoat de pe MAE.

Îndeplinirea cerințelor legale pentru întocmirea unui înscris notarial la sediul misiunii române nu este întotdeauna agreată de solicitanți, mai ales când aceștia se află la mare depărtare de una dintre misiunile noastre diplomatice sau oficii consulare de carieră. De aceea, în multe din situațiile în care trebuie întocmit un act notarial, există și varianta, legală, de utilizare a unui înscris autentificat la un notar local (american). Deoarece România și SUA sunt semnatare ale Convenţiei de la Haga din 1961 privind suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, astfel de înscrisuri, dacă sunt apostilate de Secretarul de Stat al Statului în care s-a încheiat actul, sunt legal întocmite pentru a fi utilizate în afara SUA. Mai multe informaţii despre "Apostila de la Haga" puteţi citi aici: [ link extern ]
Multumesc pt parere. Intre timp am afla de la camera notarilor acelasi lucru.
Legea spune ca procura plus apostilarea sunt necesare si suficiente in cazul unei procuri trimise dintr-o tara semnatara a conventiei de la Haga, urmand ca procura sa fie tradusa si legalizata in tara. De acord cu ce ziceti, dar daca legea nu impune o procedura facuta de consulat, un notar nu poate refuza ceea ce legea permite. Problema mea este ca sunt departe si nici
macar cei de la camera notarilor nu s-au obosit sa-mi dea un raspuns, iar eu ma vad nevoit sa zbor 5 ore pana la un consulat.
Anul trecut am trimis copilul minor in tara, insotit de un prieten de aici, care a mers si el in vacanta. Procura la notarul de aici si supralegalizarea cu apostila au fost solicitate de ofiterul de la aeroport pentru ca prietenul meu sa poata iesi cu copilul din Romania. Totul a fost perfect. E, notarii zic ca situatia aceea a fost diferita, ca nu ii priveste pe ei, iar in acest moment toti cu care am vorbit refuza sa intocmeasca actele fara procura de la consul. Deasemeni, nici unul dintre ei nu se justifica cu text de lege pentru aceasta decizie.
Traiesc in Insulele Cayman, vreau sa-l imputernicesc pe tatal meu sa cumpere un imobil in romania. Mi s-a spus ca act autentificat de la notar de aici urmat de apostila nu este de ajuns si ca trebuie sa ma adresez nu unui consul onorific, am dat de unul in Cape Coral,Fl , ci unuia de cariera, pe care il gasesc in Washington sau NY. Este adevarat? Am citit legea si de acolo eu inteleg ca apostilarea este ok, notarii totusi refuza. Ajutati-ma sa inteleg ce se intampla.