Inainte de a apela la un avocat am sa va rog, daca se poate, sa ma ajutati cu cateva informatii, referitor la urmatoarea speta: bunicii mei (din partea tatalui) au decedat; unul in urma cu aproximativ 10 ani si celalalt acum 2 ani. Ei au avut un singur copil (tatal meu) care a decedat acum 20 de ani. Au divortat cand tatal meu avea varsta de 14 ani, s-au recasatorit dar nu au avut alti copii.Din cate stiu, eu as fi unicul lor nepot si mostenitor pe cale succesorala dar nu am fost instiintat de vreun notar cum ca ar trebui sa ma prezint undeva pentru a dezbate aceasta succesiune, iar in aceasta situatie eu ma gandesc ca ori nu exista masa succesorala ori bunicii au vandut sau au donat tot ceea ce aveau in timpul vietii.
Relatiile dintre noi nu a fost bune, nu am comunicat niciodata din cauza unor probleme personale de familie si nici nu am stiut pana acum cateva saptamani ca nu mai sunt in viata.
Eu acum ma intreb daca legal se mai poate ceva, in primul rand pentru a afla daca exista masa succesorala? Mentionez faptul ca nu am un certificat de mostenitor, nu stiu exact ultima adresa unde au locuit (doar comuna si judetul), dar am actele ce pot dovedi faptul ca sunt nepotul lor (certificat de nastere, certificat de nastere si deces al tatalui meu, certificatul de casatorie al parintilor).
Ce pasi ar trebui sa urmez pentru a afla daca exista masa succesorala, cum pot obtine certificat de mostenitor si cui ar trebui sa ma adresez?