avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1092 soluții astăzi
Forum Activitate MihaelaViorica

Activitate MihaelaViorica

Deci, sa inteleg ca este legal sa fiu incadrata si remunerata pentru studii pe care nu le-am efectuat si de asemenea, sa nu mi se accepte participarea la concursuri pentru aceeasi profesie, dar cu studii PL, asa cum se intampla in cele mai multe spitale de stat, datorita grilei de salarizare mai scazute.
Dar exista vreun mod in care sa fiu incadrata cu studii superioare pentru acest post? Se poate transforma acesta?
Totusi, la alte trei spitale de stat unde am mai depus dosarul, acesta a fost respins, invocandu-se motivul ca este ilegal sa fiu incadrata cu studii PL, pe care nu le-am efectuat.
Buna ziua! Am castigat un concurs ca asistent medical generalist, la un spital din Bucuresti. Cand am fost solicitata sa semnez contractul, salariul de baza brut specificat era de 2058 lei, corespunzator studiilor PL, pe care eu nu le-am efectuat, eu fiind absolventa a UMF Carol Davila Bucuresti. Mi s-a spus ca nu se poate sa mi se realizeze altfel incadrarea, decat cu PL, deoarece asa s-a scos postul la concurs, cu toate ca dosarul meu cuprinzand diploma de licenta si suplimentul la diploma, a fost admis la selectia dosarelor. Am rugamintea sa ma sfatuiti in aceasta privinta. Este legal sa semnez contractul, acceptand incadrarea pentru studii pe care eu nu le-am efectuat? Va multumesc anticipat!