avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1029 soluții astăzi
Forum Activitate liviu10cta

Activitate liviu10cta

Suntem 25 de proprietari de terenuri și anexe gospodărești și am solicitat primăriei dezvoltarea zonei.
Apa , canalizare și extindere de rețea electrică in vederea branșării .
Solicitări făcute și către operatorii respectivi. Aceștia au răspuns foarte prompt, spunandu-ne că nu au în plan investiții în acea zonă , în anul in curs, și în anul urmator, și să ne adresă primăriei.
Adică primăria să facă solicitările către distribuitorii de apă și electricitate.
In schimb, primăria, nu da un răspuns la solicitările noastre.
Sunt facute 3 solicitări încă din anul 2020.
Fără răspuns.
Sfatuiti-ne ce este de făcut ca autoritățile locale să investească la solicitările făcute, fie și prin fonduri europene.
Mulțumim!
Buna ziua!
Am făcut memoriul către primaria respectivă, si nu am primit raspuns.
Au trecut 6 luni de la adresa primită de primărie si nu am primit niciun răspuns ( avem si nr de înregistrare).
Am fost sa ma informez de ce nu primim raspuns si mi s-a transmis verbal de un angajat al primăriei sa mai astept. Acesta a fost răspunsul fara alte detalii. Sa mai astept.
Ce trebuie facut mai departe?
O altă cerere?
Ne dorim ca zona sa se dezvolte cu toate cele necesare curent, apa , canalizare, străzi ,etc, asa cum este normal sa fie.
Avem 11 ani de când nu s-a făcut absolut nimic pentru ca zona sa se dezvolte.
Nu va mai spun ce mizerie este in zona respectiva ( gunoaie peste tot), si primaria nu se intereseaza nici macar de curățenie.
Trebuie să ne adresăm unor instituții ale UE ?
Ce ne sfătuiți să facem mai departe?
Va multumesc!




liviu10cta a scris:

Va multumesc!

POPA GHEORGHE a scris:

Daca primaria va face lucrarea pe fonduri proprii, are obligatia si de a intocmi proiectul.



Va multumesc!

POPA GHEORGHE a scris:

Daca primaria va face lucrarea pe fonduri proprii, are obligatia si de a intocmi proiectul.

Acel proiect facut de firma autorizată, cine trebuie sa-l faca?
Primăria sau noi proprietarii?
Si va multumesc.
Buna seara!
Suntem cativa proprietari de terenuri extravilane si de anexe gospodaresti si dorim sa facem o adresa catre primarie , un memoriu , o cerere (nu stim cum trebuie) in care sa cerem electificarea zonei.
Exista o cerere anume? ( in a ne lua in serios cererea )
Ne puteti sfatui cum ar trebui sa facem acesti pasi ?
Nu am cunostinta de o contestatie.......Totul s-a facut ca sa nu se afle....si sa nu se mai poata face nimic. Nu am fost anuntati si nu s-a facut un referendum cu privire la preluarea de alt UAT a terenurilor respective.
Primaria care ne-a preluat, motiveaza ca terenurile respective au fost ale lor de acum 18 ani si ca ele au fost date printr-un proces verbai si ca aceste terenuri ( undeva la 100 de hectare) nu figurau in protocolul de delimitare dintre cele 2 UAT-uri.
Primariile raspund prin articole de legi si HCL .......
Scuze de intarziere!
Buna seara!
In mod normal s-a incalcat legea,Orice modificare de granita se face numai cu acordul cetateanului si in urma unui referendum,....dar,.......nu cred ca se ia in calcul.
Multumesc frumos de raspuns! Inteleg ce spuneti ,
Mai avem putina rabdare ......sa vedem ce se mai intampla,.....nu stiu......toata treaba este caraghioasa si cetateanul este defavorizat mereu.
Poate va mai deranjez peste ceva vreme.......cand se aseaza lucrurile.
Multumesc!
Nu a fost contestat pentru ca nu s-a stiut de acest lucru. ...Noi am aflat ulterior cand am dorit sa platim impozitul si ni s-a spus {verbal} , ca nu mai putem plati impozitul acolo.
Ne-au trimis {verbal} la cealalta primarie sa platim impozitul.
Nu suntem de acord cu acest trasfer .
Am fost cu propunere de trecere in intravilan din anul 2006, acum la cealalta primarie suntem extravilan fara nicio directie
Ni s-a transmis sa facem noi, proprietarii, un PUZ.
Nu avem utilitati . Utilitatile sunt la 500m de zona noastra de la vechiul UAT si la 4km de noul UAT
Noua noastra primarie nu doreste sa faca nimic pentru noi.
Acum nu stim cum sa procedam.
Multumesc!
Vrem sa contestam in instanta , dar nu stim cum trebuie procedat.
Daca stiti cum trebuie procedat in astfel de situatie, va rog sa ne spune-ti si noua.
Multumesc!
Buna seara ! Multumesc de raspunsul dat!
Da, exista cadastru general , acum stim ca apartinem de cealalta primarie,dar......
Problema se pune in felul urmator:
Terenurile preluate de cealalta primarie erau PUG ,cu propunere de trecere in intravilan de 10 ani.
Acum, noi figuram in extravilan ,fara a se fi luat in calcul ca eram aproape intravilan.
La noua primarie,majoritatea proprietarilor nu s-au trecut pe rol ,pentru plata impozitelor de 4 ani de cand s-au preluat terenurilor, tocmai pentru ca nu sunt de acord cu acest transfer.
O alta problema este ca nu avem utilitati,strazi etc, iar noua primarie ne-a dat un raspuns, ca noi proprietarii sa facem un PUZ.
Ei nu doresc sa investeasca in zona respectiva.
Utilitatile sunt la 500m de la vechiul UAT,........ si 4 km de noul UAT..
Daca aveti vreun sfat
Multumesc!
Detin un teren extravilan la care am platit impozit la primarie de pe raza unitatii administrative respective.
Dupa cca 10 ani, primesc o adresa de la o primarie invecinata ca incepand cu data de......... trebuie sa platesc impozitul la primaria aceasta.
In aceasta problema sunt ff multi proprietari de terenuri.
Nimeni nu este cu acord cu acest "' trasfer'' facut fara acordul proprietarilor si fara anunt public.
S-au facut demersuri ptr aflarea motivului, dar raspunsul autoritatilor nu sunt cele sa lamureasca proprietarii.
Vrem sa dam in judecata.....avem un avocat ......dar nu stie cum trebuie sa mai procedeze,......... pentru reveni la primaria respectiva.
Avem 2 ani de cand cerem lamuriri.....dar fara rezultat.
Vrem sa dam in judecata dar nu stim pe cine.{primarii,prefectura,ocpi,consiliul judetean etc}
Daca nu am fost explicit, va rog sa ma intrebati.
Multumesc!