avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 291 soluții astăzi
Forum Activitate Mircea Sorin

Activitate Mircea Sorin

O societate comerciala pentru care s-a declansat procedura insolventei a beneficiat de rambursari de TVA, anterior deschiderii procedurii. Rambursarile de TVA s-au efectuat potrivit prevederilor OMFP 967/2005 si OMEF 1857/2007, cu control ulterior (sub rezerva verificarii ulterioare). Un decont cu optiune de rambursare inregistrat ulterior rambursarilor, dar anterior deschiderii procedurii, a fost transmis inspectiei fiscale pentru solutionare cu inspectie anticipata. Inspectia s-a prezentat dupa data deschiderii procedurii, conform programului de activitate, a efectuat inspectia si a stabilit diferente de TVA (aferente unor operatiuni pentru care societatea nu a justificat aplicarea scutirii) si accesoriile aferente, calculate pana la data deschiderii procedurii.
Administratorul judiciar contesta diferentele stabilite urmare a inspectiei fiscale, sustinand ca se incalca prevederile art. 36 din Legea 85/2006, conform caruia de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare si extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale, intrucat intocmirea deciziei de impunere are ca finalitate obligarea debitoarei la plata unei sume de bani - care se circumscrie actiunilor pentru realizarea creantelor, constituindu-se astfel o creanta in afara procedurii.
As dori sa stiu daca:
1. inspectia fiscala putea fi efectuata? Se poate inscrie creanta suplimentara la masa credala?
2. ce cuprindere ar trebui data sintagmei "realizarea creantelor"? Nu se refera doar la masurile de stingere a creantelor efectuate dupa declansarea executarii silite? Exista un act normativ din care sa rezulte explicit sensul sintagmei sau al art. 36 din Legea 85/2006?
3. s-a confruntat cineva cu o situatie similara? Daca da, cum s-a finalizat? Puteti sa-mi oferiti detalii?
Daca sunt necesare informatii suplimentare, voi reveni (nu cunosc prea multe detalii legate de partea de administrare a veniturilor statului). Multumesc.