Buna seara! Asa cum o spune si titlul as dori sa aflu niste informatii referitoare la posibilitatea de a fi patron/sofer in Romania, Mai exact as dori in viitor sa imi achizitionez un ansamblu cap-tractor cu semiremorca (TIR cum ii spunem noi romanii), dar pe care voi lucra eu, in trafic intra-comunitar. Am studiat putin legislatia cu SRL-urile, si cu celelalte tipuri de firme(PFA, II, etc). Pe mine ma intereseeaza cam care ar fi cea mai simpla forma, problema mea fiind ca daca eu voi lucra ca sofer pe propriul meu camion, voi fi plecat majoritatea timpului. In eventualitatea deschiderii unui SRL, ma gandesc la angajarea unui contabil, bineinteles, dar daca voi avea eu functia de administrator ma intreb daca voi putea sa imi exercit obligatiile de administrator in conditiile in care eu voi fi mai mult plecat. Inca nu cunosc pe deplin atributiile unui administrator de SRL. Ma gandesc la birocratia care cade in sarcina administratorului, la atributiile lui zilnice,etc. plus ca nu stiu daca in cazul unui control ANAF ar trebui sa fiu prezent mai ales ca am citit ca aceste controale se fac inopinat. M-am gandit la angajarea unui administrator, insa in aceste conditii inteleg ca eu nu as mai avea anumite drepturi, administratorul avand drepturi depline asupra firmei. In ideea in care investitia (deloc mica), spatiul pentru sediu social(pe care il am deja) sunt ale mele as dori sa detin controlul asupra drepturilor firmei mele si mai ales al finantelor(chiar daca de la distanta). In America de Nord exista acest sistem de owner-operator care permite unui sofer profesionist sa lucreze cu propiul sau echipament fara prea mare bataie de cap. As dori sa stiu in conditiile prezentate de mine, cam cum ar putea exista acest "owner-operator" in Romania sub forma legala. Sau....as putea sa imi desfasor activitatea de transport rutier intra-comunitar cu propiul meu camion si sub alta forma de entitate fiscala? PFA, Intreprindere Individuala, etc. Ar putea fi mai simplu in privinta birocratiei? Sau ramane cea mai buna forma un SRL? Iar in conditiile in care SRL e cea mai buna optiune, cum as putea totusi avea controlul direct si total asupra firmei(administrator), dar fara sa fie nevoie de mine in firma pentru declaratiile si restul actelor, prezenta in cazul unui control la firma, etc? Precizez ca nu ma gandesc nici in prezent si nici in viitor la achizitionarea mai multor camioane unde bineinteles ca birocratia, s-ar inmulti(deconturi, foi parcurs, etc) As dori doar sa stiu daca si cum as putea presta servicii de transport cu propriul meu echipament cat mai simplu. Multumesc
Buna ziua! As dori sa va rog daca imi poate cineva explica cateva aspecte legate de obtinerea unui permis de conducere eliberat de alt stat membru UE, in conditiile in care permisul romanesc mi-a fost anulat pt refuz de recoltare de probe biologice. Trebuie sa mentionez de la inceput ca sunt sofer profesionist si recurg la astfel de tertipuri deoarece sunt nevoit sa imi intretin familia. 1). Mai exact ma intereseaza cat de legala, la limita legii sau ilegala este obtinerea unui alt permis de conducere eliberat in alt stat membru DUPA ce sentinta din Romania ramane definitiva si irevocabila. 2). Conteaza in vreun fel daca reusesc sa obtin un permis strain inainte de primirea sentintei sau dupa ce sentinta ramane definitiva si irevocabila? 3). Inteleg pe deplin principiul prin care daca mi se anuleaza permisul de conducere in RO aceasta atrage dupa sine si pierderea dreptului de a conduce autovehicule(chiar si cu permis eliberat in alt stat UE) pe tot teritoriul Romaniei. De fapt, nici nu intentionez sa conduc niciun fel de autovehicul pe teritoriul tarii noastre pe toata perioada pana cand voi putea legal sa sustin din nou examenul pt dobandirea unui nou permis romanesc. Precizez ca as dori sa ma folosesc de permisul "strain" EXCLUSIV pt desfasurarea profesiei mele in alte state membre UE din Vestul Europei, munca mea desfasurandu-se doar acolo, neintrand niciodata pe teritoriul Romaniei cu camionul, iar in tara nu voi conduce nici masina personala. 4). Daca aceasta practica este ilegala, dar prin vointa proprie decid sa imi asum riscurile si reusesc sa obtin legal un nou permis in alta tara membra, si la un eventual control mai amanuntit in vestul Europei sunt descoperit care ar fi riscurile? Stiu ca probabil nu cunoaseti legislatiile din toate tarile membre, dar ca idee: e ceva contraventional sau penal? Mai bine zis ce risc daca sunt descoperit?Amenda sau inchisoare? 5). Cum as putea totusi fi descoperit si sanctionat daca la un control in tarile vest europene prezint un act de rezidenta valabil dintr-o tara membra UE insotit de permisul de conducere din aceeasi tara, atestat profesional pt conducerea autovehiculelor de mare tonaj pt transport marfa din aceeasi tara, etc toate obtinute in tara in care am si actul de rezidenta ex: prezint un permis de rezidenta din tara X, permis de conducere din tara X, atestat profesional din tara X. Deci omit sa prezint buletinul romanesc. Cum vor stii ei ca sunt roman si nu din tara X? Evident faptul ca nu voi stii o boaba din limba tarii in care am asa-zisa rezidenta. Le voi spune ca sunt casatorit sau logodit cu o X-oaica si eu vb cu ea in engleza in casa, deci motive pot gasi sute....DAR.....actul de rezidenta din tara X membra UE obtinut legal, cu valabilitate, cu toate in regula, care este sub forma unui card plasticat(chiar asemanator permisului, deci care pare un act oficial si de incredere pt autoritatile din vest care nu isi prea bat capul cu actele), trebuie insotit de buletinul romanesc sau pasaport? Este stiut faptul ca, mai ales in vestul Europei, nu se prea pune accentul pe pasaport sau buletin, in multe tari fiind necesar doar permisul de conducere ca sa iti justifici identitatea. Am circulat cu buletinul romanesc in toate tarile membre UE, inclusiv Elvetia, Norvegia, Anglia, tari care au controale putin mai aspre decat restul tarilor vestice (Germania, Franta, Italia, Spania) si nu am intampinat niciun fel de problema. Un alt aspect observat in multi ani de soferie prin Europa este ca autoritatile, chiar vamale, sau supracontroale, nu prea sunt interesati de actele personale ale soferului, ci mai mult ale camionului, si mai ales ale marfii. Ei merg pe principiul ca firma care te-a angajat, mai ales daca e o firma mai mare si cunoscuta pe sosele Europei, nu iti incredinteaza pe mana un camion de 200.000 de euro si marfa de inca pe atat, daca nu prezinti un minim de incredere, macar sa fii cetatean UE, si sa stii unpic de engleza. Mai degraba iti cer contractul de munca, sa vada daca esti angajat legal. Dar totusi, as dori sa va intreb, cu actul de rezidenta, si permis de conducere mai e nevoie de pasaport sau buletin romanesc?Sau unde as putea afla? Ideea e ca de exemplu as prezenta buletinul doar la Nadlac cand ies si intru inapoi in tara cand vin si plec la munca, nefiind la volan, sau la aeroport daca vin/plec cu avionul. Daca totusi e nevoie sa prezint buletinul romanesc impreuna cu restul actelor din tara X, nu vad care ar fi problema, sau de ce as ridica suspiciuni sau dubii. Da, sunt cetatean roman, cu rezidenta in tara X ca e dreptul meu, si permisul e tot din tara X pt ca acolo am facut scoala de soferi. Ca acolo sta fratemiu, cumnata-mea, sora, tata, copiii, nevasta, ca e mai ieftin, motive iara se gasesc. Oricum nu cred ca trebuie sa ma justific in fata lor pentru asta pt ca e legal(Welcome to the European Union!). 6). Ce se intampla cand se implineste un an de la ramanerea definitiva a sentintei si am dreptul sa sustin examenul pt permisul RO? Asta in cazul in care mai vreau sa am permis romanesc....Exista cai de a ma intoarce la permisul RO fara sa trezesc suspiciuni intre autoritatile din tara X si cele romanesti? Sa renunt pe cale legala si de buna-voie la permisul din tara X si apoi sa sustin examenul in RO pt permis, eventual fara ca autoritatile romane sa stie ca eu am avut permis in alta tara? Ce lege as incalca in Romania atata timp cat nicio secunda din tot acel an si chiar dinainte pana la hotararea judecatoreasca nu am facut un metru la volan pe drumurile publice din tara noastra? Ce lege as incalca la nivel european? Se merita sa astept pana la 2 ani sa zicem, pt o greseala prosteasca, singulara, eu neavand antecedente penale pana acum, fara antecedente rutiere in cazierul rutier(in afara de cateva amenzi de viteza si centura). In 12 ani nu am avut permisul suspendat nici macar odata, pt absolut nimic, nu tai linii continue, nu depasesc cu mai mult de 50km/h viteza legala fie in localitati fie afara, nu am avut accidente. stiu cum sa merg si unde se poate merge si unde nu. Am facut o prostie, regret, si platesc pt asta, sunt de 8 luni acasa, si am nevoi financiare ca orice om. Sunt hotarat sa merg pana in panzele albe pt meseria mea si pt bucata aia de plastic roz. Si sunt al naibii de sigur ca mi-am invatat lectia! As dori sa inchei cu o ultima intrebare, daca obtin un permis in aceasta tara X ,cu care probabil v-am innebunit, in urma absolvirii unei scoli de conducere bineinteles (B, C, E), tara X devine tara emitenta a permisului meu nu? Daca asa avea posibilitatea printr-un prieten care mi-a fost si coleg si e stabilit intr-o tara membra UE din vestul Europei, ar fi perfect legal sa imi preschimb permisul obtinut in tara X cu un permis mult mai bine vazut in ochii autoritatilor dintr-o tara chiar de a lor, Germania de exemplu. Just?
In speranta ca nu v-am obosit prea tare cu toate gandurile si ideile mele, sper sa nu va fi rapit prea mult din timpul dumneavoastra pretios
V-as ruga sa imi raspundeti la obiect, pe temei strict legal, deoarece stiu ca ce fac nu e etic sau moral, dar ce mai e etic sau moral la noi, si nu numai.....in Vest oamenii fac la fel, intind legile la maxim, nimeni nu mai da 2 bani pe morale sau etici....firme europene cu profituri de sute de milioane de euro pe an, deschid filiale in Romania, sa ne angajeze pe noi soferii de tir pe salarii la jumatate ca a soferilor vestici, si muuuulte, muuulte altele. La scurta perioada dupa ce am devenit sofer, am invatat pt prima data sa falsific acte, in CMR(scrisoarea de transport-act oficial de transport), fiind ghidat prin telefon cum sa fac si ce sa fac de unul din sefii mei de la o mare firma belgiana. Aceasta e realitatea, cum altii mult mai bogati ca mine, profita la maxim de oportunitatile Uniunii Europene as dori si eu sa maximizez si sa fructific la maxim legile comunitatii din care facem parte. Va multumesc!