avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 334 soluții astăzi
Forum Activitate stefan222

Activitate stefan222

E vreo soluție legala?
@TheSithLord
E cam greu sa accept sa lucrez în weekend cand o sa am cursuri la master în weekend. Dacă ăștia vor sa fiu în 2 locuri deodată, atunci nu știu ce sa zic :)
Oricum e foarte absurda situația, muncești de îți sar capacele și tot bani putini iei..
Deci am vreo soluție dpdv legal în definitiv? Adică eu vreau liber, dar nu vreau sa îmi dea liber de tot, dacă ma înțelegeți :)
Da, dar pentru 40 ore pe săptămână. Urmează noul contract când o sa îmi iau diploma.
Ma interesează ce. Pot face din punct de vedere legal. Ca nu vreau sa muncesc ca un robot 12 zile la rand, atâta timp cât am acoperire legala.

Cornel Vasile a scris:

Ati semnat sau nu c.i.m. ?

Pai nu știu, ca nu am pus mana pe contractul nou, nu știu cum arata și nu am de unde sa fac rost
Zic de colegii mei care fac lucrul acesta deja. Cei care sunt farmaciști fac 2 weekenduri pe luna, vreo 10 ore pe zi sâmbăta și duminica.
Deocamdată este ok, nu lucrez weekenduri. Dar când o sa îmi iau diploma de farmacist, adică în o luna, o sa fiu obligat sa fac weekenduri, ca "asa e legea" am auzit, și ca asa face toată lumea. Acum eu sunt ok, mie îmi e frica pentru ce va urma.

luminita29 a scris:

In primul rand articolul invocat de dumneavoastra face referire la munca suplimentara nu la ceea ce spuneti dumneavoastra.
In al doilea rand ce prevede contractul dvs de munca la partea timpul de munca?Cum este specificat exact?

Lucrez la farmacie și practica este cam asa: în toate lanțurile de farmacii help net, catenă, sensiblu, se lucrează 2 weekenduri pe luna alternativ. Ceea ce înseamnă o perioada de munca 12 zile în continuu și doar 4 zile libere pe luna.
Toată lumea pe care o cunosc a acceptat sa primească bice pe spinare, dar eu nu.
Dpdv legal, am dreptul la 2 zile libere pe săptămână, cf codului muncii art 123.
Am vorbit la farmacie și cei de la HR mi-au zis ca e imposibil, ca toată lumea lucrează weekenduri, ca e nevoie de farmacist pe tura în weekend... Deci va fi un mic război Pt ca nu vreau sa lucrez weekenduri atât timp cât am acoperire legala. Ma rog sunt dispus sa lucrez weekenduri, atât timp cât îmi dau 2 zile libere pe săptămână în fiecare săptămână.

E ceva ce mi-a scăpat cumva? Ma refer la vreo chichița legala la care pot apela ăștia sa îmi facă nasoale?

Am sa postez aici link-ul la codul muncii la repausul săptămânal.
[ link extern ]
Răspuns la discuția teapa modeling
Cititi va rog contractul,l-am atasat mai sus.Acolo scrie clar ca consimtamantul este revocabil pana la captarea imaginii,cu returnarea sumei.Mai este inca o clauza precizata,care e putin ambigua.
Va rog sa ma lamuriti.
Discuție teapa modeling
Salut.O sa scriu cat mai succint si elocvent.
AM fost abordat pe strada la Unirii in fata la Cocor de un domn,cu un pliant care facea reclama la modeling ceva.M-am oprit degeaba,am zis sa il ascult,apoi a zis hai pana in cladirea asta la colega sa vorbesti cu dansa.Am mers cu dansul,doar de curiozitate,sa vad cum incearca astia sa ma manipuleze.Am urcat sus,am ajuns intr-un birou,colega lui mi-a facut o prezentare la o oferta de prezentare de moda.Ma prezint cand vreau eu la ei,fac reclama/fac poze la anumite articole vestimentare,apoi o sa fiu platit cu 300 lei.Au zis ca o sa imi ramana si articolele vestimentare la care fac reclama.Apoi mi-au zis ca trebuie platita o garantie de 120 lei ,ca sa fie ei siguri ca ma intorc inapoi.
Dintr-un motiv pe care nu as dori sa il public pe acest forum din cauza rusinii(sper ca ma intelegeti :)) ),am acceptat si am platit.Au zis ca o sa ma sune azi,maine ca sa stabilim cand facem sedinta.Bineinteles ca nu m-au sunat nici dupa 6 zile,asa ca am fost eu la ei ieri.Am vorbit acolo cu directorul,mi-a spus ca am fost "promovat" si selectat de mai de sus sa fiu "profesionist",adica ca o sa castig mai mult.Mi-a scris pe foaie niste cifre,cateva sute de euro,cat pot castiga eu.Eu transant l-am intrebat daca trebuie platit ceva.A zis ....pai.......a mai zis cateva cuvinte,apoi a zis ca exista o taxa de 200 de euro,care poate fi platita in transe.A trebuit sa zic de 5 ori la rand nu,bineinteles politicos,ca sa inteleaga.Apoi mi-a spus ca o sa ma sune colega in termen de 30 de zile,ca sa stabilim cand facem sedinta.Mi-a spus ca o sa primesc garantia inapoi plus 300 de lei profit.

BIneinteles ca inca de la inceput chestia asta mirosea a teapafoarte mult,dar din cauza faptului ca am lasat garda jos si am incetat sa gandesc logic,la rece,am acceptat.
Cum fac sa imi recuperez banii inapoi?
Sau,stiu ca e foarte naiva intrebarea si eu stiu deja cam care e raspunsul adevarat,eu totusi intreb:e vreo sansa sa primesc aia 300 de lei ? :))

Am sunat si la ANPC,le-am explicat situatia,si mi-au zis ca nu se poate face nimic.Nu le-am spus ce scrie in contract pentru ca nu il aveam la indemana.

[ link extern ] /

O sa atasez o poza aici,ca sa va faceti o idee.