avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1132 soluții astăzi
Forum Activitate Robert Niculescu

Activitate Robert Niculescu

Aici este partea ciudată. Anunțul potrivit căruia am fost admis a fost publicat atât la avizierul instituției, cât și pe site pe data de 14 februarie (chiar în seara zilei respective am fost și am fotografiat avizierul). Ieri, din întâmplare, un amic a intrat pe site-ul instituției și mă anunță că dosarul este de fapt respins încă din data de 14 februarie. In aceste condiții, nu mai am cum să depun contestație.
Va mulțumesc. Inutil să mai spun că dosarul, deși inițial aprobat și anunțul potrivit căruia am fost admis la concurs a fost publicat, dupa doua zile a fost respins exact pe acest motiv.
Va multumesc pentru raspuns!

Se da urmatoarea situatie; incheiat in 2014 contract de voluntariat (exact pe specialitatea studiilor) in care se specifica un program de cel putin 3 zile/saptamana, 3h/zi de munca.
Exemplu concret:
Cerinta principala concurs: 3 ani vechime studii de specialitate.
Dintr-un CIM aveam 2,5 ani, iar dintr-un contract de voluntariat diferenta de 7 luni.
Comisia a adunat orele pe care organizatia gazda le-a trecut intr-un raport si a constatat ca nu rezulta cele 7 luni necesare completarii celor 3 ani.

Vechimea in studii de specialitate se calculeaza insumand numarul de ore lucrate?
O trimitere catre un text de lege se poate?
Lucrez ca voluntar pentru a obține vechime/experiență în specialitate. Cum se calculează efectiv această vechime?
Va mulțumesc!