Sunt asistent social în învățământ și conform Legii Educației, art. 249 și regulamentului de organizare și funcționare a CJRAE OMECTS 5555/ din 7.11.2011, capitolul II organizarea CJAP/CMBAP art. 9 am avut la momentul angajării funcție didactică auxiliară. Începând cu punerea în vigoare a Legii 153/2017 au început problemele noastre, în sensul că asistent social nu s-a mai regăsit în grila de la anexa I, domeniul Învățământ ci la anexa II, Domeniul Sănătate și asistență socială, motiv pentru care se pare că pierdem statutul de personal didactic auxiliar și toate drepturile care derivă prin Legea Educației, corespunzătoare acestei funcții, trecând în interpretarea unora la statutul de personal nedidactic, ceea ce contravine Legii educației și regulamentului nostru de funcționare. Dacă refuz să semnez un nou act adițional care-mi diminuează sporurile și drepturile acordate la angajarea pe durată nedeterminată prin modificarea statutului care sunt consecințele? Deciziile luate prin Legea 153 nu vin în contradicție cu legea educației? Eu lucrez în aceeași instituție, nu se schimbă responsabilitățile, lucrez cu elevii.