L-am sunat și nu răspunde. De dus nu mă pot duce, că mă bate. Nu am cu cine să mă înțeleg. Am martori cum că este violent, dar nu vrea nimeni să se pună de teama lui. El are 3 dosare de violență și din cauza asta se tem să se pună martori. Chiar nu știu cum să procedez, sunt terminată psihic.
Deci care este primul pas? Pur și simplu a venit poliția și a zis că nu are ce face. Mă pot duce la politie sa depun o declarație și după la judecătorie sau cum fac?
Bună ziua. Mă confrunt cu următoarea problemă. Am un copil de 10 luni, iar în urma certurilor cu tatăl său ne-am despărțit. Aceasta m-a bătut și m-a dat afară astăzi și a oprit copilul la el. Am sunat la politie de 3 ori, iar când au ajuns au zis ca nu pot face nimic până nu obțin un ordin judecătoresc de a-mi lua copilul. Maine ma voi duce la judecătorie. Menționez ca nu suntem căsătoriți, iar copilul este trecut pe numele lui de familie. Ce pot face pentru a-mi lua copilul? Nu pot sta fără el, îl alăptez, pur și simplu nu mă lasă să îl văd. Este un om violent, nu pot locui cu el, are vreo 3 dosare întocmite pe bază de violență cu alte peroane.
Sunt studentă în anul 3 de facultate, cu învățământ la zi, urmând să îmi dau licența pe 3 iulie. În luna septembrie, cam în jurul datei de 20, urmează să nasc. Pot beneficia de îndemnizație de creștere a copilului deși la momentul nașterii am facultatea terminată ? Menționez că în toți cei 3 ani de facultate nu am realizat venituri persoanele. Care este cuantumul alocat acestei îndemnizații?