avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1038 soluții astăzi
Forum Activitate Lexus79

Activitate Lexus79

Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr. 7/20.09.2010 pronunțată în recurs în interesul legii a stabilit că dispozițiile art. 9 alin. 3-5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 si 2 din aceeași ordonanță si la dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Prin această decizie îndoielile cu privire la sfera de aplicare a dispozițiilor art. 9 alin. 3-5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 au fost înlăturate.