avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 620 soluții astăzi
Forum Activitate Silvian M.

Activitate Silvian M.

Eu vă spun doar adevărul. Chiar am vrut să plătesc taxa la Petrom, că știu că chitanța în mână e cea mai sigură, față de sms samd, sunt articole multe in presă care arată proasta organizare a celor de la CNAIR.
Dacă ei mă informau corect, eu nu mai plecam de acasă spre Petrom, și găseam altă variantă. M;enționez că la acea oră când am ajuns acolo, 23:40 a fost un soc ptr mine. Nu puteam achita prin sms ptr că am prepaid, nu abonament.
Dumnezeu le va judeca El pe toate, până la urmă!
Conform informatiilor oficiale CNAIR prezente pe panourile de pe autostradă, în pliantele tipărite și în anunțurile online, pentru două treceri efectuate Vineri 31.August.2018 aveam termen de achitare a lor până Sâmbătă 1.Septembrie.2018 ora 23:59, la stațiile Petrom, OMV, Rompetrol și MOL,
M-am prezentat în termenul legal, pe 1.Septembrie.2018 ora 23:40 la statia Petrom din Medgidia de pe Str. Independenței, și mi s-a comunicat că ZILNIC la acea oră se închid casele de marcat aferente TUTUROR stațiilor Petrom din țară, și nu doar Petrom ci al tuturor celorlalte stații partenere acreditate! Am intrebat de ce nu se închid punctele de lucru la ora 0:00 așa cum ar fi normal, ci se inchid mai înainte cu 20min? Nu mi s-a oferit niciun răspuns.
Așadar:
1. Solicit modificarea panourilor informative unde să fie menționată ora 23:30 ca termen limită de plată în stațiile partenere de alimentare cu carburanți, iar nu ora 0:00 așa cum în mod eronat "informează" toate pliantele si panourile oficiale!
2. Din moment ce problema semnalată de mine nu este un caz excepțional ci unul regular, solicit anularea emiterii celor două amenzi care probabil îmi vor sosi la domiciliu perioada următoare întrucât eu mi-am îndeplinit datoria cetățenească de a mă prezenta în termenul legal, însă din cauze ce nu au ținut de mine am fost pus in imposibilitatea de a-mi achita taxele in timpul legal.
3. Dacă, conform articolelor din presa centrală, din cauza proastei administrări a sistemului de încasări a acestei taxe s-a ajuns ca aproape un sfert din treceri să devină amenzi, atunci vă solicit și extinderea timpului minim de plată a taxei de pod care în prezent este de doar 24 de ore, la cel puțin 72 de ore.
Proasta administrare a sistemului este relevată și de numărul mare de amenzi primite de cei ce au ales achitarea taxei prin SMS, dar si de faptul că autovehiculele cu numere de înmatriculare străine au posibilitatea de a eluda taxa de trecere a Podului Fetești, fiind lăsat strict la latitudinea lor dacă aleg sau nu să plătească taxa, nefiind urmați de amenzi, aceasta constituind discriminare în defavoarea autovehiculelor înmatriculate în România.
Aștept cu mare interes răspunsul dvs, dar si o eventuală colaborare.

Cu stimă,
ing. Silvian Moise