avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 959 soluții astăzi
Forum Activitate Marron

Activitate Marron

Răspunsul dvs e la fel de misterios ca și al celor de la ISC. Lucrați la ei?
Nu de alta, dar constat de la o zi la alta că instituțiile statului eșuat sunt tot mai paralele cu orice.
Buna ziua,
Azi am primit răspunsul Inspectoratului de Stat in Constructii la o petitie prin care sesizam o neregula, neregula care este contraventie conform legii 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor:

1. la articolul 102, alineatul 1, litera g, este descrisă contravenția: schimbarea de către proprietar a destinației locuinței sau spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință fără autorizațiile și aprobările legale;

2. care este sancționată de articolul 102, alin. 2, litera d: faptele prevăzute la alin. (1) lit. g), h), i), m), p) și q), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

3. organul constatator fiind conform art. 102, alineatul 4, litera a: Inspectoratul de Stat în Construcții în cazul faptelor prevăzute la alin. (1) lit. f), g) și h).

Mărturisesc că am fost surprins sa aflu ca ISC este organul constatator si sanctionator, dar si mai surprins am fost de răspunsul lor in care ei scriu negru pe alb ca ei nu au atributii in situatia semnalata. Mi-au trantit cateva acte normative si ceva atributii fundamentale pentru ei.
Nici nu stiu ce sa mai cred, apropos de obligativitatea normei juidice...

Pana la urmă, este sau nu ISC competent să constate contraventia de mai sus? S-a schimbat ceva prin legislatie?
In Romania legea nu e obligatorie... O lege trebuie sa intre in vigoare la data menționată în text sau la trei zile de la publicarea în mof. In cazul unei anumite legi -168/2020, normele de aplicare trebuie elaborate până la momentul intrării în vigoare (180 de zile). Cei interesați din minister nu au făcut-o. Ceea ce duce la imposibilitatea aplicării legii, corect? Ce infracțiuni au săvârșit cei care au întârziat fara justificare elaborarea normelor?
Cu bine
Răspuns la discuția Despre prescripție
ok, multumesc.
....am vazut ca o instanta a retinut prescriptia intr-un caz de genul asta.... banuiesc ca si judecatorii au probleme de a intelege clar legea...
Bună seara!
Dreptul la acțiune se prescrie în trei ani și în cazul unui act normativ (Hg) nepublicat in MO?
buna seara,
am de gând sa particip la o licitatie, dar am o retinere legata de faptul ca in publicatia de vanzare a executorului e precizat ca imobilul se vinde grevat de ”...ipoteca in favoarea sc XX srl, ipoteca legala in favoarea asociatiei de proprietari 222, urmarire imobiliara silita in favoarea RADET...”.
in ciuda precizarii din ghidul privind executarile silite, care spune ca imobilul, dupa intabulare, devine liber de orice sarcini, in cazul de fata exista posibilitatea ca dupa ce cumpar imobilul la licitatie sa constat ca de fapt ipotecile de mai sus sunt acum in curtea mea?!
multumesc.